29.01.2015, 22:35:22 | 0 comentarii | 664 vizualizari
Amicale / Doar cu echipe din Liga a V-a
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Tot mai multe echipe de fotbal din Valea Jiului aleg să joace în această perioadă de pregătiri meciuri de verificare cu echipe din Liga a V-a, echipe care activează în zona Haţegului.
Motivul pentru care antrenorii aleg această variantă îl reprezintă starea deplorabilă a terenurilor din Vale, care nu le permite să joace aici.
„O să alegem să jucăm pe la Pui sau pe la Haţeg cu echipe din Liga a V-a pentru că terenurile noastre sunt aproape impracticabile”, a spus un oficial al echipei Universitatea Petroşani, formaţie care s-a reunit săptămâna trecută.
La antrenament a participat şi Ionuţ Stelescu, care este şi antrenor secund la echipa din prima ligă Pandurii Târgu Jiu. Toţi jucătorii Universităţii care au activat şi în prima parte a sezonului şi-au anunţat intenţia de a rămâne la echipă, astfel că la primul antrenament au participat 22 de fotbalişti. Cu siguranţă, unul dintre motivele care „atrage” la echipa studenţească este faptul că Ionuţ Stelescu se ocupă de la distanţă şi de coordonarea activităţii fotbalistice de la Universitatea. Astfel, tinerii componenţi ai echipei studenţeşti speră că, în cazul unor evoluţii bune, tehnicianul le-ar putea da o recomandare pentru o echipă mai bine cotată. Echipa Universităţii a demarat pregătirea cu o perioadă de acomodare la efort, iar apoi se va stabili programul concret de pregătire. Singura noutate din lotul petroşenean ar fi revenirea lui Lucian Arcuş care, pentru o perioadă, a activat la o echipă din Liga a III-a.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|