03.02.2015,  19:30:52 | 0 comentarii | 673 vizualizari
Hunedoara / Poliţiştii locali au avut o săptămână plină
de Mihaela PETROŞAN
Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii locali din Hunedoara au intervenit în mai multe situaţii, blocând, în principal, traficul ilicit de mărfuri.
 
Astfel, ca urmare a acţiunilor întreprinse de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică - Direcţia Poliţia Locală Hunedoara, pe raza municipiului de pe Cerna au fost depistaţi mai mulţi cetăţeni din judeţul Mureş, care încercau să comerciali­zeze ilegal diferite produse (seturi de cuţite, seturi de oale de inox), bunuri a căror provenienţă nu a fost dovedită, în condiţiile legii. 
Deoarece aceştia au încălcat prevederile Legii 12/ 1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, respectivii au fost sancţionaţi contravenţional, iar bunurile, în valoare de circa 800 de lei, au fost confiscate. De asemenea, poliţiştii locali din municipiul Hunedoara au aplicat şi 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.290 lei. 
Mai mult, în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie 2015, Biroul Circulaţie Rutieră a aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.560 de lei.
Tot în perioada menţionată, poliţiştii locali din cadrul Biroului Control Comercial, Disciplină în Construcţii şi Mediu au aplicat trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 lei.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Probabil că aţi sesizat cu toţii că de la o vreme cazurile de vandalism din parcurile Petroşaniului s-au redus simţitor.15.09.2015, 20:49   |    3 comentarii
Situaţia neplăcută prin care a trecut, vineri noaptea, primarul Gheorghe Ile a fost experimentată, cu câteva luni î[..]
14.06.2015, 19:52   |    0 comentarii
Unul dintre cele mai frecvente subiecte din ultima vreme a fost stins la ultima şedinţă de Consiliu Local Petroşani, printr-un[..]
05.05.2015, 21:51   |    4 comentarii
Este posibil ca, destul de repede, să asistăm la o schimbare de poziţie a conducerii administraţiei publice vulcănene î[..]
20.04.2015, 20:21   |    6 comentarii
- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter