09.02.2015,  19:33:09 | 0 comentarii | 711 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La CCD / Cursuri pentru dascăli


de Mihaela PETROŞAN
La Casa Corpului Didactic (CCD) Hunedoara se desfăşoară o serie de cursuri adresate diferitelor categorii de cadre didactice. Dintre acestea, unele activităţi sunt oferite în cadrul proiectului sistemic „Personalul didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat - promotor al învăţării pe tot parcursul vieţii” pentru care fiecare profesor a fost finanţat cu 150 de euro.
 
Astfel, 50 de cadre didactice care lucrează în învăţământul special şi special integrat din judeţ au participat la cea de-a doua sesiune de formare a programului „Perspective DIE - dezvoltare socio-emoţională a copiilor şi adolescenţilor” derulat în parteneriat cu Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din România. Prezentările şi aplicaţiile practice derulate în cadrul atelierelor cursului au fost apreciate în mod deosebit de către cursanţi.  
Săptămâna aceasta, sunt în derulare de asemenea cursurile de pregătire a candidaţilor la examenul de definitivare în învăţământ - sesiunea 2015.
Programul din oferta CCD „Educaţia online a copiilor” şi sesiunea de informare din cadrul proiectului Safer Internet Plus, „Ghidul de utilizare a Internetului”, au reunit peste 100 de participanţi.
Un pachet special de patru programe de formare continuă se va derula, în săptămânile următoare, având ca grup ţintă personalul auxiliar din şcolile hunedorene - secretare, administratori financiari şi de patrimoniu, laboranţi.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter