Postul reprezintă o abţinere totală sau parţială de la anumite feluri de mâncare; de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti, de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să-I fie milostiv Dumnezeu. Încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu. Dar este în acelaşi timp şi un act de cult, adică o formă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este  o jertfă, adică o  renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit. Această jertfă este izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.

 

Postul este lucrul lui Dumnezeu căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sfântul Simeon al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi şi izgonirea patimilor este postul  căci lăcomia întărâtă patimile trupului.

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire.

Isaia proorocul a lepădat postul iudaic şi ne-a arătat adevăratul post, spunând „Nu postiţi în judecăţi şi în certuri... dezleagă toată legătura nedreptăţi,… împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cei de un neam cu tine..” (Isaia 58 6-7). Iar Domnul a zis: „Nu fiţi trişti ca făţarnicii... ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.  (Mt 6 18-19).

Postul nu este o lege nouă. Este o comoară strămoşească. Este vrednic de respect tot ce este bun şi drept. Să respectăm deci cărunteţea postului. 

Legea postului a fost dată lui Adam în Rai. El a primit întâia dată porunca de a posti: „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi, căci în ziua în care veţi mânca din el veţi muri negreşit” (Fac. 2 . 17). Cuvântul nu mâncaţi este o lege a postului şi a înfrânării. Dacă Eva ar fi postit şi n-ar fi mâncat din pom, n-am mai fi avut trebuinţă de postul de acum, „căci n-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi”. (Mt 9.12).  Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă, dar pocăinţa fără post este neputincioasă. N-am postit şi am fost alungaţi din rai. Să postim, dar ca să ne întoarcem din nou în rai. 

Postul ne face asemenea cu îngerii, ne face să locuim cu drepţii, ne înţelepţeşte viaţa. Postul l-a făcut legiuitor pe Moise, Samuel este rodul postului, Postul l-a însoţit pe marele Samson, iar când s-a apucat de beţie şi desfrâu, a fost prins cu uşurinţă  de duşmani. (Jud 18-30). Prin post Ilie a închis cerul trei ani şi şase luni (III Regi 17.1). Postul lui Daniel a închis gura leilor. (Dan 10. 2-3). Însă toate aceste exemple sunt neînsemnate în faţa Fiului Lui Dumnezeu Întrupat inaugurând prin post ispitirea Sa şi minunile vieţii Sale pământeşti. 

Postul a stins puterea focului, a închis gurile leilor. El trimite rugăciunile la cer. Postul este creşterea caselor, mama sănătăţii, pedagogul tinerilor, puterea bătrânilor, tovarăş bun de drum celor ce călătoresc, precum şi soţilor în călătoria vieţii.

Adevăratul post stă în îndreptarea de rele. Dezleagă orice legătură a răutăţi, treci cu vederea suferinţa care a pricinuit-o aproapele şi iartă-i păcatele, nu spuneţi că nu mâncaţi carne, dar pe fratele vostru îl sfâşiaţi cu vorbele sau faptele răutăţii.

Pentru Biserica Ortodoxă postul are însă o mare importanţă în ceea ce priveşte anul liturgic sau bisericesc, fiind legat strâns de marile sărbători creştine. Nu putem să concepem Învierea (Paştele), Crăciunul (Naşterea Domnului), Adormirea Maicii Domnului sau sărbătoarea  fără post. Însemnătatea acestor mari sărbători creştine, ca şi a altora cum sunt Tăierea capului  sau Boboteaza, nu poate fi sesizată şi apreciată fără postul care le precede sau cu care se prăznuiesc. Bucuria acestor sărbători, cu rol central în viaţa credincioşilor, nu ar putea fi gustată din plin fără post. Aşa cum, la capătul unui urcuş anevoios pe un munte, ne apare frumuseţea încântătoare a panoramei văilor şi împrejurimilor, la fel apar bucuriile marilor praznice bisericeşti după perioadele de urcuş duhovnicesc ale posturilor. A desfiinţa, a diminua sau a nu da importanţă acestor posturi înseamnă a nu socoti sărbătorile însele, de care sunt legate, înseamnă a strica un echilibru deja stabilit între post şi sărbătoare. La acestea se adaugă şi faptul că de posturi sunt legate unele rânduieli specifice de cult înserate în  întrebuinţate în aceste perioade, ceea ce ar presupune şi o modificare sau o adaptare a lor.

Mai mult chiar, în  ortodocşi posturile care preced marile sărbători au o importanţă cu totul deosebită, pentru că de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le îndeplinesc în biserică, şi anume  Trup şi Sânge al Domnului, Taina cea mai importantă prin care noi primim pe însuşi Mântuitorul Hristos în fiinţa noastră. Pentru  nu se poate concepe împărtăşire fără post. Respectarea postului este o condiţie esenţială pentru împărtăşirea cu vrednicie. Ea este şi o obligaţie prescrisă de porunca a patra bisericească prin care ni se cere „să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori dacă nu putem, cel puţin o dată pe an, în postul Sfintelor Paşti. Post, pocăinţă, împărtăşire sunt trei acte care se întregesc şi se condiţionează reciproc.

În urcuşul duhovnicesc al postului nu suntem singuri, ci avem alături pe sfinţii cuvioşi şi cuvioase, care ne sunt modele de urmat, călăuzitori în dificila luptă cu patimile având ca scut asceza şi pocăinţa. Lunga călătorie a postului ne cheamă să ne îndeletnicim cu rugăciunea şi postul într-o lume clocotind de agitaţie. Răsplata va fi pe măsură. 

Domnul care ne-a adus până în aceste zile, să ne dea  nouă, ca unor luptători, să arătăm, în aceste lupte premergătoare, statornicia şi tăria inimii noastre, spre a ajunge la ziua hotărâtă a încununării. 

 

Preot Adinel Cristinel BLENTEA