|
.
19.02.2015, 19:55:19 | 0 comentarii | 1561 vizualizari
GALERIE:
FOTO
În Parâng / Cupa Jandarmeriei la schi
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Decebal” Hunedoara, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi AS Streiul Deva, a organizat, în staţiunea montană Parâng, Cupa Jandarmeriei la Schi, ediţia 2015.
Concursul de schi, ajuns deja la a X-a ediţie, a adunat la linia de start 21 schiori din cadrul IJJ Hunedoara. Concursul a constat într-o probă de slalom ce s-a desfăşurat pe un traseu cu lungimea de aproximativ 300 de metri şi într-o probă schi de tură pe un traseu de 5 kilometri.
După parcurgerea probei de slalom clasamentul s-a prezentat astfel:
- la categoria de vârstă sub 38 ani: pe locul I – plutonier major Paul Măgduţ, din cadrul Postului Râu de Mori; pe locul II - plutonier major Cristian Cernăianu, din cadrul Postului Parâng; pe locul III – plutonier Sorin Moldovan, din cadrul Postului Straja.
- la categoria de vârstă peste 38 ani: pe locul I – plutonier major Valentin Szabo, din cadrul Postului Montan Parâng; pe locul II - plutonier major Fănică
Avădanei Tetileanu, de la Postul de Jandarmi Parâng; pe locul III – plutonier major Marius Dobârcean, din cadrul Postului Montan Câmpu lui Neag.
După parcurgerea probei de schi tură clasamentul s-a prezentat astfel: pe locul I – plutonier major Cristian Cernăianu, din cadrul Postului Parâng; pe locul II - plutonier major Fănică Avădanei Tetileanu, de la Postul de Jandarmi Parâng; pe locul III – plutonier major Marius Dobârcean, din cadrul Postului Montan Câmpu lui Neag.
Potrivit IJJ Hunedoara, câştigătorilor le-au fost acordate diplome şi premii, iar concursul s-a desfăşurat în condiţii meteorologice foarte bune şi niciun concurent nu s-a accidentat. De asemenea, faţă de ediţia precedentă, care a avut loc în Complexul Alpin Râuşor, concurenţii s-au dovedit mai bine pregătiţi.
Membrii Formaţiunii Salvamont Hunedoara au avut o contribuţie importantă pentru buna desfăşurare a competiţiei, asigurând un arbitraj imparţial.
Premieră
Tot ieri, tot în staţiunea Parâng, membrii Sindicatului Silva Deva, angajaţi ai Direcţiei Silvice Hunedoara, au organizat, alături de jandarmii hunedoreni, o competiţie proprie de schi. Silvicultorii au concurat într-o probă de slalom.
Rezultatele au fost următoarele: locul I - Ernest Csimbalmoş (Ocolul Silvic Lupeni); locul II - Adrian Pătruţoiu (Ocolul Silvic Lupeni); locul III – Dorin Drăgoesc (Ocolul Silvic Petroşani).
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



