|
.
23.02.2015, 20:51:05 | 0 comentarii | 1262 vizualizari
Pentru Valea Jiului / Bani de la judeţ
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Odată cu votarea bugetului judeţului, la sfârşitul săptămânii trecute, s-au făcut şi alocările bugetare pentru instituţii din Valea Jiului, aflate în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.
Astfel, Şcolii Gimnaziale „I.G. Duca” din Petroşani i s-a repartizat suma de 1.132.000 lei. Pentru plata drepturilor salariale aferente unui număr de posturi aprobat conform statului de funcţii, altor drepturi salariale stabilite în baza legislaţiei în vigoare, precum şi contribuţiile aferente acestora, se repartizează suma de 885.000 lei. Pentru cheltuielile materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ în cadrul claselor speciale integrate în învăţământul de masă, aferente elevilor cu deficienţe cognitive, senzoriale, comportamentale şi psihomotorii, se repartizează suma de 247.000 lei.
La Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, în sumă de 3.650.000 lei. Aici, veniturile sunt constituite din suma de 150.000 lei, previzionată a se încasa în urma manifestărilor culturale şi artistice organizate de această instituţie în anul 2015 şi din subvenţii de la bugetul propriu al judeţului Hunedoara, în sumă de 3.500.000 lei. Această sumă este necesară pentru asigurarea cheltuielilor salariale pentru un număr maxim de 65 de posturi - 1.790.000 lei, şi a cheltuielilor cu bunuri şi servicii - 1.860.000 lei.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



