15.03.2015, 21:13:05 | 0 comentarii | 1241 vizualizari
GALERIE:
![]()
Fotbal. Liga a IV-a
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Etapa surprizelor
După ce Victoria Călan a produs surpriza în faţa vicecampioanei Hercules Lupeni, chiar pe terenul acesteia, Cetate Deva ia avans în clasamentul Ligii a IV-a.
În ziua în care antrenorul Devei, Marius Sîrbu, a împlinit 34 de ani, elevii săi i-au făcut cadou încă o victorie la scor. După 7-2 cu Minerul Uricani, runda precedentă, devenii au trecut cu 8-2 şi de Dacia Orăştie, într-un meci în care golgheterul la zi al Campionatului Judeţean, Adrian Pribac, a marcat de cinci ori. CNS Cetate are acum cu două puncte peste adversara antrenată de Dan Voicu, Hercules Lupeni. Aceasta din urmă a reuşit doar o remiză, 1-1, cu modesta Victoria Călan, ocupanta locului 11 în clasament.
Remiza tinerilor
Jiul Petroşani – Minerul Uricani: 1-1
Jiul Petroşani şi Minerul Uricani au remizat, scor 1-1. Având în vedere faptul că ambele formaţii au mulţi fotbalişti cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, duelul a fost unul al jucătorilor tineri. Golurile au fost marcate de Graur, un junior din pepiniera Jiului, şi Proteasa, un jucător de 20 de ani din pepiniera Uricaniului.
Din nou antrenorul Jiului, Sorin Ghiţan, a fost rezerva portarului Ştefănoaica.
CSM Jiul Petroşani: D. Ştefănoaica – D. Pavel (căp.), C. Irina, Al. Nicu, M. Bălăuţă (Cl.Călin - min. 77), O. Ionică, A. Ilie (O. Roşu - min. 62), Al. Daj (M. Avram - min. 66), D. Stoica, C. Graur, D. Roşianu (C. Păduraru - min. 52).
A înscris Graur (min. 37).
Antrenor: Sorin Ghiţan.
ACS Minerul Uricani: Tr. Câmpean – B. Bălănean, A. Boroghină, A. Erdos, E. Proteasa (căp.), P. Romanesc, A. Anghelina, Ad. Dărăbană, D. Scurtu, R. Vâlcică (Fl. Maria - min. 72), D. Suvac (V. Mihăilescu - min. 85).
A înscris Elian Proteasa (min. 44).
Antrenor: Neculai Baltaru.
Arbitri: Sergiu Stanca (Orăştie) – Cristian Petrean (Deva), Andi Igna (Sântuhalm).
Observator: Sorin Ciotlăuş (Deva).
Victorie de moral
Universitatea Petroşani -Gloria Geoagiu: 2–0
Universitatea Petroşani a obţinut prima victorie acasă din returul de campionat. Studenţii lui Gabi Niţu au dispus cu 2-0 de Gloria Geoagiu, prin reuşitele lui Bulimej şi Grigoraş.
CS Universitatea Petroşani: Fl. Negrea – L. Arcuşi, D. Raboj, R. Marton, V. Negrea, I. Bulimej, I. Driu (Cr. Plăcintă - min. 38) (L. Muntean - min. 51), Ov. Popesc, L. Plic (M. Grigoraş - min. 59), Ad. Puian (M. Tămăşiloni - min. 69), I. Gavriluţi (căp.).
Goluri: Ionuţ Bulimej (min. 22); Marius Grigoraş (min. 90).
Antrenor: Gabriel Niţu.
CS Gloria Geoagiu: R. Băeşu – E. Lăcătuş, C. Pop (I. Istrate - min. 46), I. Păduraru, C. Răcăreanu, Al. Vremi, A. Buda, I. Gruian (căp.), L. Salamon, F. Pop (B. Buna - min. 76), G. Ţiglar (R. Bulgaru - min. 67).
Antrenor: Lucian Chira.
Arbitri: Petre Voica – Corado Cîrstoiu şi Daniel Roman (Deva).
Observator: Florin Bulgaru (Lupeni).
La Vulcan / Patru goluri ale gazdelor în confruntarea cu Aurul Certej
În meciul de sâmbătă, fotbaliştii vulcăneni şi-au scos pârleala din înfrângerea avută înainte cu o săptămână, când au luat bătaie cu 3-1 la Geoagiu. Cu aurarii de la Certej au stat de vorbă altcumva…
…chiar din primele minute
de joc, iar prestaţia bună s-a regăsit în scorul final. După cele nouăzeci de minute petrecute pe teren, Lucian Băncilă, portarul echipei CS Vulcan, a părăsit locul de muncă fără să fi luat un gol. În schimb, omologul său de la Aurul Certej a încasat patru bucăţi. Două în repriza întâi şi două în partea a doua a meciului. Vulcănenii le-au fost net superiori oaspeţilor. A recunoscut-o însuşi antrenorul lor, care era pornit rău de tot pe un jucător de-al său, Ungur, pe numele său. I s-a căşunat şi pe cei doi fundaşi centrali, aflaţi unul la Timişoara, iar altul la Galaţi, printre care Andre Miclăuşi a trecut liber ca pasărea cerului înainte să înscrie cel de-al doilea gol al partidei.
Primul gol
al vulcănenilor a fost realizat de Ion Roşianu, printr-un şut superb de la 18-20 de metri de poarta adversă. A muncit la greu băiatu’ ăsta, deşi, l-am văzut şi eu, dar mi-a confirmat şi el, era gripat rău de tot. Multe faulturi, efectuate şi de gazde, dar mai ales de jucătorii oaspeţi. Fazele astea i-au adus aminte lui Şoni Trestian, care stătea lângă mine, de Minculescu, Ceauşu şi Szabadaş, jucători pe care Certejul îi avea cu ani şi ani în urmă. Specialişti în lovirea, pe teren, a componenţilor echipelor cu care Aurul juca pe vremea aceea, ei erau folosiţi doar în meciurile de acasă. Cred că vă daţi uşor seama de ce nu erau duşi în deplasare.
Au fost ratări destule
ale vulcănenilor în prima repriză, dar a fost, totuşi, bine că nu au încasat niciun gol. În partea a doua a meciului, Răzvan Maier îl încearcă, cu un şut în forţă, pe portarul echipei oaspete. Acesta respinge balonul, dar pe fază a fost Adi Roşianu care i l-a introdus rapid în plasa porţii. Ultimul gol al vulcănenilor, al patrulea, i-a aparţinut tot lui Andrei Miclăuş, astfel că, înlocuit după aceea, băiatul acesta a plecat de pe teren cu fruntea sus şi aplaudat de spectactori. Foarte bine a bobinat pe teren jucătorul-antrenor Radu Mugurel, iar în linia de fund s-a observat că a revenit Roşca, fost la „Sănătatea” Cluj. Secvenţă de final bună de pus în ramă: Răzvan Maier îi pasează o minge lui Adrian Roşianu, pe care acesta o reia în foarfecă. Dar peste poartă!
CS Vulcan: L. Băncilă - D. Florea, S. Stîngă (R. Pantilimon - min. 71), I. Radu, A. Miclăuş (G. Rădulescu - min. 74), Ov. Lavric, S. Maier (căp.), R.Roşca, Ad. Roşian (S. Szalacsi - min. 76), M. Butură (A. Pîrvulescu - min. 65), I. Roşian.
Goluri: Ioan Roşian (min. 11), Andrei Miclăuş (min. 24 şi min. 80); Adrian Roşian (min. 62).
Antrenor: Marius Szoradi.
AS Aurul Certej: P. Cibotaru – Ov. Tescu, C. Horţ, B. Ciobanu, D. Botezat, D. Părău, C. Ungur (căp.), Al. Constantin (I. Boteşan - min.15), R. Siklodi, Ad. Uruci, Fl. Cibian (N. Szots - min. 73)
Antrenor: Elek Szemely.
Arbitri: Daniel Thirt (Călan) – Tiberiu Hajdu (Deva), Marius Corui (Deva)
Observator: Petre Zlate (Lupeni).
Liga IV Seniori, rezultate: „U” Petroşani – CS Gloria Geoagiu: 2-0; CS Vulcan - AS Aurul Certej: 4-0; Metalul Crişcior Brad - CSA Aurul Brad: 0-4; CSM Jiul Petroşani - ACS Minerul Uricani 1-1; CNS Cetate Deva - Dacia Orăştie 2010: 8-2; AS Hercules Lupeni - AS Victoria Călan: 1-1. CS Inter Petrila a stat.
Etapa viitoare (sâmbătă, 21 martie): AS Aurul Certej – „U” Petroşani; CSA Aurul Brad - CS Vulcan; ACS Minerul Uricani - AS Hercules Lupeni; Dacia Orăştie 2010 - CSM Jiul Petroşani: CS Inter Petrila - CNS Cetate Deva; CS Gloria Geoagiu - AS Şoimul Băiţa. Duminică, 22 martie 2015: AS Victoria Călan - Metalul Crişcior Brad. Retezatul Haţeg stă.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|