2.Complexul Etnografic „Sf. Varvara” din Petroşani, iniţiat de către preotul Octavian Pătraşcu, odată cu construirea noii biserici din lemn. Aici există deja două case vechi şi o stână nou-construită, dotate cu multe obiecte tradiţionale. Nu totul este încă funcţional, dar măcar aici există spaţiu şi cu puţin sprijin din partea autorităţile locale am avea un muzeu pe măsura dorinţelor noastre, mai ales că se află într-o zonă uşor abordabilă pentru turişti.

3. Muzeul şcolar de etnografie şi istorie locală „Mesajul Străbunilor” din Uricani. Despre acest muzeu şcolar pe care l-am vizitat de curând, cu îngăduinţa cititorilor, îmi voi permite să vorbesc mai mult.

 

„Mesajul Străbunilor”

Aşa după cum chiar iniţiatorii acestui muzeu, dascălii (ca să-i numim cu un termen generic) Violeta şi Petre Udrea, ne mărturisesc, originea muzeului şcolar ca instituţie de cultură se pierde în negura vremii. Şcolile din antichitate şi mai ales cele din Evul Mediu erau şcoli de carte şi în jurul lor s-au dezvoltat mai multe biblioteci. Odată cu apariţia necesităţii documentării ştiinţifice apare, ca o necesitate, mai ales pentru şcoală, muzeul. 

La noi în ţară muzeul şcolar are o veche tradiţie, încă din secolul al XV-lea când unele şcoli dispuneau de colecţii muzeale în care se aflau elemente ajutătoare pentru predarea ştiinţelor naturii sau istoriei.

Mi-a căzut în mână un registru de inspecţii din perioada interbelică al şcolii primare şi elementare din satul Cimpa. Deşi funcţiona pentru elevii de la ţară ai căror părinţi dispuneau de terenuri agricole, şcoala, prin dragostea şi sufletul pus de dascăli, contribuia la pregătirea elevilor în acest domeniu. Aceasta dispunea de loturi agricole care, chiar dacă erau mici, contribuiau din plin la instruirea elevilor. Aici învăţau cum să semene şi să îngrijească legume şi fructe, flori, cum să planteze şi să altoiască pomi. Era o abordare practică, ştiinţifică a promovării cunoştinţelor şi iniţierea şcolarilor în aspectele practice ale vieţii de la ţară. De la aceste constatări a plecat şi dorinţa învăţătorului Petre Udrea (pe atunci), căci între timp şi-a continuat studiile devenind profesor, de a înfiinţa un muzeu şcolar pentru baza didactică a şcolii. Originar din Calafat, s-a stabilit în Valea Jiului încă de mic copil, odată cu părinţii, tatăl angajându-se la mină, după ce în satul de baştină colectivizarea a distrus agricultura.

Încă din anul 1978, când lucra la Casa de copii şcolari din Uricani, a început împreună cu elevii strângerea, recondiţionarea, clasificarea şi expunerea unor obiecte de etnografie şi istorie locală din zona localităţii Uricani. La început, din lipsă de spaţiu, aceste obiecte au fost depozitate în locuinţa sa. Între timp s-a căsătorit cu o localnică, învăţătoarea (azi profesor) Violeta. Împreună, îmbrăţişând aceeaşi idee, au devenit mai puternici.

Din februarie 2002, după ce Casa de copii şcolari din Uricani a fost desfiinţată, au primit o sală în incinta Şcolii Generale nr. 2 unde a luat fiinţă Muzeul şcolar de etnografie şi istorie locală „Mesajul Străbunilor”. A fost o muncă grea de aranjare, grupare, etichetare şi, mai ales, de expunere a multor obiecte de colecţie într-o singură încăpere. Pe parcurs, colecţia s-a îmbogăţit mereu aşa că azi se poate considera un adevărat patrimoniu de istorie locală.

Muzeul este structurat cu grijă pe 16 sectoare, din care voi aminti doar câteva: costume naţionale, nunta ca moment important din viaţa omului, păstoritul ca ocupaţie tradiţională, industria casnică textilă, încăperea de locuit, unelte de transport, vase folosite la stână.

Cei doi profesori, Violeta şi Petre Udrea, au scos şi o carte în anul 2011 – „Mesajul Străbunilor” - folositoare muzeului. La acest muzeu avem o mare diversitate de obiecte, bine grupate, dar spaţiul este total insuficient. Într-un spaţiu adecvat (nu la etajul 3), toate aceste obiecte de colecţie s-ar constitui într-un muzeu şi pe gustul turiştilor.

 

Despre un muzeu 

etnografic al Văii Jiului, practic un „muzeu al momârlanilor” - locuitorii de baştină ai acestui ţinut -, se vorbeşte de mult timp. Deşi e dorit de multă lume, din păcate ne aflăm tot în faza de proiecte, la nivel declarativ căci se bate pasul pe loc. Autorităţile locale, luate cu alte griji, nu par a fi hotărâte să realizeze acest lucru, iar micii colecţionari, cu toată dragostea şi râvna lor, se văd neputincioşi şi nu reuşesc să facă mare lucru căci totul pleacă de la bani, spaţii etc. Dacă nu se fac paşi hotărâţi în această direcţie, în scurt timp nu vom mai avea ce aşeza în acest muzeu, doar fotografii şi nici acelea complete. Cine mai deţine o fotografie explicită cu o moară de apă cu ciutură din Valea Jiului?

Un adevărat muzeu etnografic al Văii Jiului este chiar greu de pus pe picioare. Este vorba de punerea pe picioare a unei gospodării pastorale caracteristică satelor jiene, o casă din lemn cu ocol întărit în care să se regăsească toate acareturile. Vechea locuinţă şi toate acareturile se înşirau şi se deschideau în jurul unei curţi pătrate sau poligonale, completate la nevoie cu garduri acoperite şi ele. Casa de locuit se află cu faţa spre curte ca şi restul construcţiilor gospodăreşti. Ca urmare a acestei dispuneri, vechea gospodărie ţărănească cu curtea închisă şi întărită se înfăţişa cu toate caracterele unei întărituri destinată să ocrotească oamenii şi avutul lor gospodăresc atât împotriva fiarelor, cât şi împotriva eventualelor incursiuni din partea răuvoitorilor.

Dintr-o gospodărie ţărănească cu curte închisă şi întărită cu destinaţie de muzeu nu ar trebui să lipsească casa din lemn pentru locuit, grajdul, cămara, baraca, staulul pentru oi, „garajul” pentru căruţă, sanie şi pentru uneltele agricole. Bineînţeles că ataşarea unei colibe alpine, a unei stâne ar mări valoarea acestui complex.

Oare pentru acest proiect ambiţios nu s-ar putea accesa fonduri europene? Acest lucru nu poate fi făcut de către orice anonim, dar bănuiesc că primăriile au asemenea specialişti care pot face acest lucru. Avem primării conduse de exponenţi de seamă ai momârlanilor, poate se vor gândi şi la aceste lucruri.

Dr. Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ