|
.
22.03.2015, 19:19:43 | 0 comentarii | 903 vizualizari
Petroşani / Flagrant cu suspecţi de furt calificat
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Doi tineri au fost dibuiţi de poliţia din Petroşani, chiar după ce comiseseră două furturi.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Biroului de Ordine Publică şi cei ai Biroului Rutier Petroşani au surprins în flagrant doi suspecţi. Unul, în vârstă de 19 ani, era din judeţul Mehedinţi, şi altul, în vârstă de 22 de ani, din judeţul Timiş. Poliţiştii i-au prins imediat după ce au sustras două biciclete din scara unui bloc de locuinţe din cartierul Aeroport din municipiul Petroşani. Şi din interiorul unui autoturism parcat în zonă, în care au pătruns prin forţarea portierei, au sustras o staţie de emisie-recepţie şi un radio-CD.
Cei doi au fost duşi la sediul poliţiei pentru audieri. În urma analizării probelor administrate în cauză, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Petroşani, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul, în valoare de 2.450 lei, a fost recuperat. Poliţiştii au întocmit dosar penal. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



