Un telefon mai neobişnuit primit duminică la prânz ne-a înfipt parcă un cuţit în inimă. Ioana Sibişan din Petrila ne-a sunat să ne spună că soţul dumneaei, de 85 de ani, s-a stins de câteva ceasuri, plecând spre o lume mai dreaptă şi mai aproape de Dumnezeu. 

 

La 22 decembrie 2014, în ZVJ am publicat o anchetă prin care atrăgeam atenţia că domnul Sibişan, deşi suferă din tinereţe de epilepsie şi din 2005 are un picior amputat, la 85 de ani beneficiază doar de indemnizaţie de handicap gradul II accentuat şi nu de indemnizaţie de gradul I grav. Ca lucrurile să fie şi mai în râs făcute, deşi doamna Ioana Sibişan se afla în permanenţă alături de soţul ei, pensionara nici măcar n-a primit vreo urmă de indemnizaţie pentru însoţitor! 

După publicarea materialului, am continuat împreună cu consilierul judeţean Adrian David să facem demersuri pentru îndreptarea situaţiei faţă de această familie. N-a fost uşor deloc, pentru că atunci când cei de la DGASPC Hunedoara au căzut de acord că s-a greşit, au pus înaintea cazului refacerea dosarului medical. De aici a urmat o întreagă hărţuială a bietului om, cu plecări peste plecări, pasări şi internări la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde unii medici, mai catolici decât Papa, au început cu texte de genul: „Trebuie aia, trebuie aialaltă… Nu pot eu, trebuie mers pe Secţia Neurologie… Trebuie mers la doctoriţa… Noi nu putem face, drege…”. 

Absurditatea celor de la Deva a atins apogeul absurdului în momentul în care cei din comisie s-au deplasat acasă la familia Sibişan şi au cerut ca în noul dosar medical să fie şi un „nou film al piciorului amputat”! De parcă un picior ar creşte şi n-ar fi suficiente documentele medicale mai vechi! O ruşine ce s-a întâmplat în acele zile din ianuarie şi februarie, cât omul a tot fost purtat sau amânat la tomograf, pentru nu ştim ce soluţie inexistentă sau din alte motive.

La vremea respectivă, atât noi, cât şi consilierul judeţean David am fost foarte revoltaţi de cum sunt purtaţi pe drumuri doi oameni bătrâni şi bolnavi, care umblă cu dreptatea în mână pe la porţile birocraţiei şi incompetenţei din sistem! Am vrut să scriem un nou material prin care să arătăm asta, să atragem atenţia, dar ne-am gândit apoi că lumea ar crede că exagerăm sau că ne lăudăm mascat. La fel a gândit şi Adrian David, astfel că ne-am oprit pe moment. Ba chiar i-am spus şi doamnei Ioana, care la un moment dat dorea supărată să oprească demersurile, că e bine să continue şi să facă ce i-au cerut cei de la Deva, pas cu pas, ca să nu existe interpretări şi scuze apoi în nesoluţionarea cazului.

După săptămâni de purtări de hârtii şi vizite pe la medici, care i-au creat un enorm disconfort şi multe emoţii domnului Ioan, la cei 85 de ani ai săi, am primit telefonul prin care am fost anunţaţi de domnul Adrian David şi, apoi, de doamna Ioana Sibişan, că s-a rezolvat totul, că s-a intrat în normalitate, cazul fiind soluţionat de comisia de evaluare. „Din aprilie va primi indemnizaţia de handicap de gradul I grav şi eu o indemnizaţie de însoţitor”, ne-a spus la începutul lunii martie doamna Ioana Sibişan, după care ne-a mulţumit, atât nouă, cât şi domnului David şi ne-a spus că se roagă la Dumnezeu pentru ZVJ şi consilier. N-a fost să fie o bucurie lungă, deoarece ieri, 29 martie, doamna Sibişan ne-a dat vestea tristă. 

Dumnezeu să-l ierte pe răposatul Sibişan, dar şi pe cei care i-au cauzat atâtea neplăceri şi i-au adus atâta nedreptate! Poate citind aceste rânduri, în conştiinţa lor de medici, de directori de instituţii sau de funcţionari îşi vor da seama că şi-au bătut joc de o viaţă de om! Da, domnilor, Ioan Sibişan era bolnav, avea 85 de ani şi, la prima vedere, oricine ar fi văzut că nu era un farsor care să cerşească o indemnizaţie. De ce l-aţi mai purtat să facă filme la picior şi la cap, când existau vechile documente, doar voi ştiţi… Dar, măcar atât, domnilor şi doamnelor,  cereţi-i lui Dumnezeu să vă ierte, că familia Sibişan v-a iertat demult!