|
.
02.04.2015, 21:22:31 | 0 comentarii | 1401 vizualizari
Alergătorii din Vale, / La înălţime
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Recent au avut loc Maratonul şi Semimaratonul Aiud, aflate la prima ediţie şi organizate în scop caritabil, de către Polgar Levente Ioan.
Cursa a cuprins un traseu de 21 de kilometri pentru secţiunea semimaraton, respectiv de 45 kilometri pentru maraton, în apropiere de Aiud.
Iniţiativei i-au răspuns circa 200 de sportivi din toată ţara. Reprezentarea Văii Jiului a fost nu doar numeroasă, ci şi valoroasă. AS Bike&Run Petroşani a fost prezentă în concurs cu 6 sportivi, obţinând rezultate foarte bune.
Tânărul Viorel Florin Rîmniceanu, la proba de semimaraton, a obţinut locul al treilea la categoria sa de vârstă (18-25 de ani) şi locul al IX-lea în clasamentul general din 128 de concurenţi, cea mai bună clasare a unui sportiv din Vale la această probă.
Nadia Buică şi-a adjudecat locul secund la categoria sa de vârstă (35-45 de ani) şi locul al treilea în clasamentul general feminin, la proba de semimaraton.
Avram Iancu a obţinut locul I, la categoria sa de vârstă (35-45 de ani), şi locul al V-lea în clasamentul general la proba maraton, lungă de 45 de km şi cu o diferenţă de nivel de peste 1.300 m pozitivă, dovedind încă o dată predispoziţia sa spre anduranţă.
„Aşadar, echipa a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz. Sunt foarte bucuros de faptul că Viorel Rîmniceanu confirmă potenţialul prin acest rezultat excelent. De asemenea, Nadia Buică, ne-a urat un bine v-am găsit în Asociaţie, printr-o medalie de argint, dovedindu-şi, astfel, clasa. Îi spunem şi noi un bun venit. Cât despre performanţa mea, aceasta este doar o etapă de pregătire premergătoare marii provocări a vieţii - Canalul Mânecii. Acum puteţi urmări întreaga mea activitate pe site-ul: www.iancuavram.ro”, a declarat Avram Iancu, preşedintele AS Bike&Run Petroşani.
Tot la maraton, la feminin, s-au încumetat să parcurgă cei 45 de km doar cinci femei. Din cadrul Asociaţiei „San Montan”, Georgeta Manolache a reuşit să obţină locul I la categoria de vârstă şi în clasamentul general. Alergătorul independent din Petroşani, Gheorghe Codrea, a reuşit să câştige locul I la categoria de vârstă cât şi în clasamentul general, fiind câştigătorul maratonului. „Se vede cu ochiul liber că aceşti munţi minunaţi care ne înconjoară reprezintă un loc de antrenament excelent, punându-şi amprenta pozitivă pe evoluţia sportivilor din Vale”, a mai spus Avram Iancu.
Banii strânşi din donaţiile participanţilor au fost împărţiţi între două asociaţii care sprijină copiii diagnosticaţi cu cancer şi persoanele cu dizabilităţi motorii.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



