05.04.2015,  21:15:22 | 0 comentarii | 909 vizualizari
Deponeul ecologic Bârcea Mare, / Un proiect cu mari probleme
de Mihaela PETROŞAN
În ciuda declaraţiilor optimiste ale coordonatorilor proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Hunedoara cu nucleul la Bârcea Mare sunt destule probleme cărora nu li s-a găsit rezolvarea. 
 
La mâna CE
Partea optimistă, pusă pe tapet de Dan Stoian, administratorul public al judeţului Hunedoara, este aceea că proiectul în valoare de 255 de milioane de lei este realizat în proporţie de 40 la sută. „Stadiul total al proiectului este atins la un nivel de 40 la sută. Pe fiecare lucrare în parte procentele sunt cuprinse între 15 şi 100 la sută, cum este cazul gropii de gunoi din oraşul Călan, care a fost deja ecologizată şi acum lucrarea este în faza de recepţie”, a declarat Dan Stoian. 
Pe de altă parte, una din problemele încă sub semnul întrebării este închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi Orăştie. Închiderea acestor gropi este prevăzută, în viziunea autorităţilor, pentru anul 2016. Necazul este că întregul proiect al deponeului ecologic trebuie finalizat până la sfârşitul acestui an, iar finanţarea celor două închideri în 2016 se va putea face doar cu avizul Comisiei Europene.
 
Deva şi Hunedoara fac opinie separată
Alt necaz, încă mai mare, este opinia separată făcută de primăriile Deva şi Hunedoara care vor să lucreze în continuare cu societăţi de salubrizare locale, deşi proiectul depozitului ecologic prevede preluarea tuturor atribuţiilor de sistem de către patru operatori regionali. Dan Stoian susţine că cele două primării vor trebui să încheie contracte noi cu operatorii regionali, altfel vor fi probleme cu costurile.
„Conform aplicaţiei de finanţare, operatorii care au contracte încheiate (cu primăriile - n.r.) peste anul 2016 vor trebui să-şi înceteze activitatea şi unităţile administrativ-teritoriale să încheie contracte cu operatorii desemnaţi în urma licitaţiilor, fie vor continua până la încheierea contractelor, dar nu vor mai beneficia de infrastructura nou creată prin Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor”, a mai spus Dan Stoian. 

Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter