Unul dintre postacii de pe site-ul ZVJ era curios să audă şi să vadă când va primi răspuns doamna consilier local liberal Alina Anamaria Cîrstoiu. Explicaţie, vă reamintesc, la defecţiunea care a cauzat reîntoarcerea la pachet, de la prefectura judeţului, a 9 (nouă) hotărâri aprobate de Consiliul Local al municipiului Vulcan.

 

Nu, stimabile,

Gheorghe Ile nu i-a răspuns doamnei. Deşi aceasta i-a reamintit că i-a rămas dator. Primarul a invocat ceva fad. Cum că se mai cercetează. De parcă ar fi angajat o echipă de arheologi care să sape prin sertarele juriştilor pe care îi plăteşte din banul public. Foarte interesant că încă nu s-a găsit o explicaţie, dar am băgat de seamă că nici doamna Alina Cîrstoiu nu a insistat. L-a lăsat pe primar, pentru moment, să se simtă bine în sosul lui, dar e sigur că, de uitat, nu a uitat. 

 

Între timp, iaca,

apar din nou „scăpări” în proiectele de hotărâri. Una este aceea pe care tot doamna consilier numită mai sus a depistat-o. Aceea cu Apres Schiul, la care proiectantul a pus, ca titular al investiţiei, Consiliul Judeţean Hunedoara. Atunci Ile a recunoscut că s-a strecurat o greşeală şi s-a mers mai departe. A mai fost, apoi, aceea cu suma aprobată pentru Apres-ul acesta. În buget fusese fixată una de 1,2 miliarde de lei vechi, iar pe proiectul pus recent în discuţie suma a ajuns la 1,6 miliarde de lei. Au fost bâlbâite şi aici, chipurile, nişte cheltuieli suplimentare, intervenite ulterior, şi s-a dat mai departe. Dar, ziceam tot eu, ce contează câteva sute de milioane în plus, când se cheltuieşte în folosul comunităţii. Problema asta cu greşelile are, însă, şi un alt aspect. Pe care cred că l-au observat şi consilierii locali vulcăneni, numai că unora dintre ei le e teamă bine de tot, ca să-l pună în discuţie.

 

Este vorba,

ca să nu o dăm la întors, despre reacţia unor funcţionari de rang superior ai Primăriei Vulcan atunci când li se atrage atenţia că au greşit. Este foarte interesant să le observi reacţia în momentele acelea. Priviri săgetătoare sau, dimpotrivă, un zâmbet pe care îl poţi cataloga, la o adică, şi ca sfidare. Nu ştiu, poate vorbesc cu păcat, dar asta este senzaţia mea, ca unul care este familial cu sala de consiliu local şi cu se petrece în ultima zi de joi a fiecărei luni. Şi, fiindcă nu văd pe careva dintre consilierii locali s-o facă, le-aş reaminti domniilor lor că nu aleşii urbei percutează la comanda lor, ci lucrurile ar trebui să fie taman invers. Numai că, deocamdată, până-i şeful mare care să le ţină partea şi spatele, încă mai merge aşa…