07.05.2015, 22:16:23 | 3 comentarii | 1487 vizualizari
La Vulcan / Câinii sunt capturaţi şi din curţile oamenilor
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Am mai adus vorba cândva despre faptul că hingherii din Vulcan fac şi abuzuri atunci când sunt în timpul serviciului.
Deşi, mai de fiecare dată,
respectivii fie că nu au recunoscut, fie că fapta le-a fost trecută cu vederea de şefi, nu am auzit ca ei să fi fost luaţi la rost. De data asta am un caz recent petrecut, la care, la o adică, există persoane care pot depune mărturie. Domnul Nicolae Gartner locuieşte pe strada Fântânelor, în casa cu numărul 17/1.
Marţi, în jurul orei 11:00,
a plecat de acasă. A încuiat poarta şi cu lacătul, aşa cum obişnuieşte. Când s-a întors, poarta era deschisă, cam de o palmă, cât îi permite lanţul, iar căţeluşa Bella nu l-a mai întâmpinat voioasă aşa cum făcea de fiecare dată. A căutat-o peste tot, dar nu a dat de ea. De abia după aceea a aflat de la cineva, care văzuse totul, că un hingher i-a luat-o. Domnului Nicolae Gartner, care şi-a recuperat căţeluşa ieri dimineaţă, i s-a zis că ar fi fost luată de pe drum.
Exclus, zice omul,
fiindcă nu avea cum să iasă. În schimb, dumnealui îl bănuieşte pe hingherul care, odinioară, i-a fost vecin de stradă. Pe acesta căţeluşa îl ştia şi s-ar fi lăsat uşor prinsă. Odată scoasă din aşa zisul adăpost din colonia de jos a Vulcanului, Bella s-a aruncat şi a băut la greu apă dintr-o baltă. Asta spune foarte mult despre condiţiile în care sunt cazaţi acolo câinii în scurta perioadă de dinainte de a fi terminaţi de tot de seringa doctoriţei. Vom reveni.
N.R. Ar fi recomandabil ca hingherii de mai sus să dea iama cu acelaşi zel şi prin haitele de lătrăi din Petroşani. Care, la anumite ore şi în anumite zone, creează deranj în traficul pietonilor.
Comentarii articol (3 )
#1 Curcubeul Vulcanului07.05.2015, 23:33:04
Hingherii din Vulcan ar face bine dacă i-ar pune laţul unui cîine corupt, care răspunde la numele de Gheorghe Ile. Este măsura cea mai necesară pentru igienizarea Vulcanului
#2 Grivei07.05.2015, 23:35:26
Dacă eutanasiaţi câinii vagabonzi de ce nu eutanasiaţi şi politicienii vagabonzi?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|