11.05.2015,  20:57:39 | 0 comentarii | 1768 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Deputatul Resmeriţă, / Omul care aduce (şi) asfaltul


de Ziarul Vaii Jiului
După introducerea gazului metan şi după angajarea a sute de tineri la minele Văii Jiului, urmare a implicării deputatului Cristian Resmeriţă, ieri a început derularea unor lucrări de maximă necesitate pentru municipiul Lupeni: asfaltarea tronsonului de drum de la intrarea în Lupeni între Vulcan şi Lupeni. 
 
„Au fost multe discuţii referitoare la asfaltarea acestui tronson de drum. Aici nu au fost efectuate lucrări de asfaltare de circa 30 de ani şi de aceea drumul era foarte deteriorat. La un moment dat, s-a dorit plombarea gropilor. Dar nu am fost de acord cu acest lucru, deoarece, ştim bine, prin această operaţiune s-ar fi rezolvat doar temporar această problemă. Să nu uităm că este un drum naţional traficat intens şi de autoturisme de mare tonaj. De aceea am făcut tot posibilul să sprijin autorităţile locale pentru efectuarea demersurilor pentru turnarea de covor asfaltic şi realizarea astfel a unor lucrări de bună calitate şi de lungă durată. Astfel că, deşi a durat mai mult din cauza procedurilor necesare, de astăzi (de ieri, 11 mai – n.r.) a început derularea lucrărilor. În primă fază se vor freza şi se vor umple gropile, după care se va turna covor asfaltic. După aproape 30 de ani, prin turnarea de covor asfaltic această porţiune de drum de circa 1.230 m nu va mai ridica probleme conducătorilor auto”, ne-a declarat cu amabilitate prof. Cristian Resmeriţă, deputat PSD al Colegiului de Vest Valea Jiului.
Gestul deputatului trebuie apreciat cum se cuvine de comunitatea locală lupeneană normală, căci, de exemplu, e mai uşor să plantezi la mişto flori în gropile de pe drum, decât să te zbaţi pentru a-l asfalta. Credem că între florile puse la mişto în gropile de pe drum şi asfaltul care de ieri a început să fie turnat orice alegător normal la cap alege asfaltul…
Sonia LIBERESCU

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Valea Jiului fierbe din nou. Angajaţii CEH SA primesc doar 75% din drepturile salariale. În loc să lupte pentru drepturilo[..]
30.06.2015, 18:33   |    6 comentarii
Înfiinţarea CEH
Stimaţi colegi,/ Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat ca urmare a dec[..]
24.06.2015, 20:01   |    0 comentarii
►Prima realizare importantă şi cu puternic impact comunitar a anului 
 
[..]
29.01.2015, 21:10   |    2 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter