12.05.2015,  22:45:11 | 1 comentariu | 1102 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Deva / Energeticienii hunedoreni au ieşit în stradă pentru păstrarea locurilor de muncă, cerând guvernului ajutorul de stat


de Mihaela PETROŞAN

► La protest au participat şi sindicalişti din domeniul minier de la Sindicatul „Noroc Bun”

Circa 300 de angajaţi de la termocentralele Mintia şi Paroşeni Divizia Energetică a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au protestat ieri, de la ora 15:30, în faţa sediului prefecturii din Deva. Sindicaliştii au cerut guvernului Ponta să acorde ajutorul de stat de 37,7 milioane euro, aprobat de Comisia Europeană, din care vor putea fi achiziţionate certificatele de CO2, dar şi divizarea CEH. 

Sindicaliştii, membri ai Federaţiei „Energetica”, susţin că principala lor grijă este că îşi vor pierde locurile de muncă, în condiţiile în care guvernul tot amână aprobarea ajutorului de stat.
„Dorim să fie acordat ajutorul de stat pentru a ne putea menţine locurile de muncă din cadrul CEH, dar şi din judeţ. Fără sprijin, putem ajunge la o sincopă socială prin care n-am trecut niciodată. E vorba de 6.600 de locuri de muncă de la CEH şi de alte 2.000 de la societatea de închideri de mine. Suntem aici pentru păstrarea locurilor de muncă şi sperăm că guvernanţii se vor trezi în ultimul ceas pentru a ne sprijini în existenţa complexului”, a declarat Ionel Ticula, preşedintele Sindicatului Liber Independent de la Electrocentrale Deva.
În fapt, sindicaliştii energeticieni neafiliaţi, membri şi ai Blocului Naţional Sindical, care îi susţine, consideră că singura soluţie de salvare a termocentralelor Mintia şi Paroşeni ar fi divizarea CEH, cu mineritul din Valea Jiului separat de producţia de energie.
„Singura modalitate de acordare a ajutorului de stat se va putea pune în aplicare după divizarea societăţii. Termocentralele vor primi ajutor de stat, în timp ce minele de cărbune vor putea intra pe programul de subvenţii de la Uniunea Europeană”, a mai spus Ticula.
Un memoriu cu principalele revendicări ale sindicaliştilor a fost înmânat 
conducerii Prefecturii Hunedoara. 
Sindicatul „Noroc Bun” a fost singurul sindicat din domeniul mineritului care a participat la manifestare, fiind prezent inginerul Adrian Jurca şi alţi ortaci.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, protestul s-a încheiat fără incidente. 

Comentarii articol (1 )

#1 asew13.05.2015,  07:39:20
:singura modalitate de acordare a ajutorului este divizarea :atunci de ce sa mearga sindicatul muntele ca sa ceara inchiderea minelor???ce se va intampla daca se aproba programul de inchidere cu cei care mai au peste 5 ani pana la pensie??/la acest lucru nu sa gandit jurca atunci cand a cerut divizarea ?/


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
De sâmbătă, 1 august, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o altă categorie de piese [..]
02.08.2015, 21:44   |    0 comentarii
După şapte ani, judeţul Hunedoara a triumfat, prin CNS Cetate Deva, într-un baraj de promovare în Liga a III-a.02.07.2015, 17:54   |    0 comentarii
Începând de miercuri, 1 iulie, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o nouă piesă[..]
01.07.2015, 21:53   |    0 comentarii
Campioana judeţului nostru, CNS Cetate Deva, a promovat în Liga a III-a, după ce a câştigat şi partida din retur d[..]
28.06.2015, 23:18   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter