|
.
17.05.2015, 21:27:20 | 0 comentarii | 836 vizualizari
Din această vară, / Valea Dinozaurilor
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Una dintre cele mai frumoase şapte poteci tematice din România, Valea Dinozaurilor, va fi reamenajată şi va sta la dispoziţia turiştilor chiar din această vară. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia Geomedia.
Poteca va avea o lungime de 8 kilometri, pe traseul Sînpetru – Ohaba Sibişel – Nucşoara, va putea fi parcursă pe jos, cu bicicleta şi, parţial, cu maşina. De-a lungul ei vizitatorii vor putea străbate locurile în care, în urmă cu circa 120 de ani, Ilona Nopcsa, sora celui dintâi cercetător al dinozaurilor din Ţara Haţegului, Franz Nopcsa, descoperea primele fosile de dinozaur.
În drumul lor, turiştii vor mai putea zăbovi şi la centrele de vizitare „Casa Dinozaurilor Pitici”, „Casa Tradiţiilor” şi Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat de la Nucşoara, vor putea admira Biserica din satul Sînpetru, câmpurile cu granit, peisaje, habitate specifice, arhitectura locală şi vor afla cum se gospodăreau oamenii pe baza resurselor naturale vizitând Complexul tehnicii populare din satul Peştera.
„Prin crearea acestei poteci tematice ne propunem o nouă abordare în valorificarea sustenabilă, turistică şi educaţională a temei dinozaurilor. În acest mod ne propunem să contribuim la creşterea nivelului de înţelegere şi apreciere a valorilor naturale şi culturale de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, la atragerea unui flux continuu de turişti şi la stimularea activităţilor economice, sociale şi culturale în comunitatea locală. Astfel, poteca poate îndeplini mai multe roluri: turistic, educaţional, de relaxare şi de dezvoltare a comunităţii”, a declarat dr. Alexandru Andrăşanu, coordonatorul proiectului.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



