20.05.2015, 21:11:04 | 0 comentarii | 934 vizualizari
Trei sărbători într-o singură zi: / Înălţarea Domnului, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena şi Ziua Eroilor Neamului
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Valea Jiului este pregătită şi ea să întâmpine astăzi această zi de mare cinste şi bucurie sufletească.
Schitul Straja
Prin voia Celui de Sus şi nevoinţa celor pe care El i-a ales să facă lucrarea de slavă în vârf de munte, Schitul Straja stă planton pe Muntele Straja din Lupeni din anul 1999, când, pe 21 mai, Împăraţii Constantin şi Elena au dăruit parcă lupenenilor, prin grija şi preocuparea neostenită a familiei Părău, acest minunat locaş sfânt, situat la circa 1.445 de metri altitudine. Devenind gata înainte de marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi pentru că exact pe 21 mai 1995 ctitorul a avut viziuni şi semne divine, apărându-i forma unei cruci în interiorul unui bec, schitul a primit unul dintre hramuri în cinstea acestor doi sfinţi creştini, mamă şi fiu. Apoi, la 23 octombrie, în acelaşi an, un sobor de preoţi în frunte cu Episcopul Aradului şi Hunedoarei, Preasfinţitul Timotei Seviciui sfinţeau biserica.
Şi pentru că pe Muntele Straja s-au derulat lupte sângeroase în Primul Război Mondial, unde au pierit sute de soldaţi români, germani şi unguri, creştinul Emil Părău a ridicat la peste 1.480 de metri, înainte cu trei ani de construcţia schitului, în anul 1996, spre slava Domnului şi în amintirea soldaţilor căzuţi eroic la datorie, o cruce de fier, de 18,6 metri înălţime, ce dăinuie azi deasupra Văii Jiului ca un înger păzitor. După trei ani de la înălţarea şi sfinţirea schitului, acesta a primit cum era firesc şi botezul unui cel de-al doilea hram: „Înălţarea Sfintei Cruci”.
Cum astăzi este marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi marea sărbătoare Înălţarea Domnului, când Mântuitorul s-a înălţat la Cer după 40 de zile de la Învierea Sa, sărbătoare care coincide an de an după 1990 încoace cu ziua declarată de Parlamentul României ca fiind Ziua Eroilor Neamului, în care ne cinstim şi ne reamintim cu respect şi tristeţe de eroii acestui neam românesc, Schitul Straja va sărbători toate cele trei evenimente. La Sfânta Liturghie, specială pentru o asemenea zi de mare bucurie şi cinste, va participa Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, însoţit de un sobor de preoţi. Creştinii ce vor sui în vârf de munte vor avea parte nu numai de liniştea sufletească şi spirituală dată de slujba în sine şi de sărbătorirea evenimentelor pomenite, dar vor putea fi, cum se zice, mai aproape de Cer, mai aproape de Dumnezeu, într-o intimitate deplină.
„Ne-am pregătit toată săptămâna, au fost vopsite tunul şi toate din curtea schitului, s-a făcut curăţenie, s-a pus totul în ordine, astfel încât suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, inclusiv spiritual, să întâmpinăm cu bucurie cele două sărbători creştineşti, Înălţarea Domnului şi Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, schitul nostru având şi zi de hram. De asemenea, pentru că nu putem uita de eroii neamului românesc, Sfânta Cruce, situată deasupra schitului nostru, a fost vopsită, la fel, ne-am ocupat şi de soclu. Pe calea ziarului, adresez cele mai frumoase gânduri, multă sănătate şi mult sprijin de la Dumnezeu tuturor creştinilor, precum şi celor care azi îşi sărbătoresc ziua de nume, alături de tradiţionalul La Mulţi Ani! Dumnezeu să ne ajute pe toţi!”, ne-a declarat ctitorul Schitului Straja, lupeneanul Emil Părău.
Mai trebuie subliniat şi remarcat că în cadrul pregătirilor pentru ziua de 21 mai, când se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor Neamului, a fost montată tot de Emil Părău o placă comemorativă cu date clare şi cu numele soldaţilor căzuţi la datorie în zona Muntelui Straja. Tot ce e legat de eroii neamului trebuie pus în evidenţă. În Straja, iată, se întâmplă asta, fapt ce nu poate decât să ne bucure pe toţi din Valea Jiului. Istoria neamului şi credinţa sunt două lucruri care trebuie să ne preocupe, lăsând generaţiilor viitoare mărturii evidente ale trecutului nostru, dar şi puterea de a duce credinţa strămoşească mai departe, ca o flacără vie a existenţei acestui popor.
Înălţarea Domnului şi sărbătorirea Eroilor Neamului la Uricani
La Uricani, tot astăzi, Parohia Mailat sărbătoreşte hramul Bisericii „Înălţarea Domnului”, un sfânt locaş ortodox ridicat în perioada 1871-1874. Protopopul de Petroşani, părintele Petrache Creţu, va oficia slujba de Liturghie. Apoi, după slujbă, în prezenţa primarului Dănuţ Buhăescu, a viceprimarului Corneliu Braia şi a altor oficiali din Uricani, la Monumentul Eroilor de lângă biserică protopopul Creţu va oficia o slujbă de pomenire a eroilor care şi-au pierdut viaţa. La eveniment vor fi prezenţi şi ultimii trei veterani de război care mai trăiesc la Uricani, împreună cu familiile lor. Copiii de la şcoli vor prezenta şi un scurt moment cultural-artistic dedicat eroilor neamului.
Rugat de noi să ne spună semnificaţia sărbătorii Înălţarea Domnului, părintele protopop Petrache Creţu ne-a spus: „Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, s-a suit la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui. Cu puterea dumnezeiască cu care a înviat şi a părăsit mormântul, tot cu aceeaşi putere s-a înălţat de pe pământ la cer, s-a înălţat cu acelaşi trup cu care s-a răstignit şi a înviat. Mântuitorul împlinise opera divină pentru care venise pe lume, ne-a adus învăţătura mântuitoare ca să ne izbăvim, s-a dat ca pildă de împlinire prin întreaga Sa viaţă şi, mai ales, prin jertfirea de pe Muntele Golgotei. După ce a înviat s-a arătat ucenicilor Lui de mai multe ori, vorbindu-le de Împărăţia lui Dumnezeu. În Ajunul morţii sale le-a spus ucenicilor o mare taină: Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume, iar acum las lumea şi mă întorc la Tatăl! Această slăvită taină o serbează astăzi, cu slavă şi bucurie, Sfânta Biserică Ortodoxă. Trebuie spus ca să se înţeleagă, că bunul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pleacă azi spre ceruri dar nu ne părăseşte!”.
Tot părintele Petrache Creţu ne-a mai amintit: „Pe de altă parte îi cinstim şi îi pomenim, ca în fiecare an pe data de 21 mai, pe Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena. Nu în ultimul rând, astăzi ne aducem aminte şi facem pomeniri şi rugăciuni şi pentru martirii eroi români căzuţi vitejeşte în luptele de apărare a ţării, Dumnezeu fie cu ei, acolo, în lumea celor drepţi! Veşnică recunoştinţă şi tuturor veteranilor din Valea Jiului şi din ţara noastră, care azi încă mai sunt printre noi şi de care nu trebuie să uităm niciodată. La Mulţi Ani şi Dumnezeu să-i apere şi să-i ocrotească pe toţi cei care azi îşi serbează ziua de nume”.
Biserici din Petroşani şi Iscroni îşi serbează azi hramul
Pentru cititorii noştri, aducem aminte că tot azi alte două sfinte biserici îşi sărbătoresc hramul. Parohia Livezeni II sărbătoreşte la Petroşani Biserica cu Hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”. După slujba de Liturghie, părintele Barbu Dănău şi părintele Marius Isai împreună cu credincioşii vor serba şi cinsti ziua bisericii, locaş sfânt început a se construi pe data de 14 octombrie 1930 şi finalizat în anul 1940.
Cea de-a doua biserică ortodoxă care marchează azi hramul este Biserica „Înălţarea Domnului” din Aninoasa, construită pe locul unui locaş sfânt din lemn cu bârne, înălţat tocmai în anul 1791, după ce cu trei ani înainte turcii dăduseră foc, tot pe acel loc, unei alte biserici strămoşeşti!
Comemorarea eroilor
Nu doar Biserica Ortodoxă Română este pregătită pentru această sfântă zi de 21 mai. Administraţiile locale sunt şi ele pregătite să-şi cinstească eroii neamului, într-o zi declarată atât de parlament, cât şi de BOR, Ziua Eroilor Neamului.
În Valea Jiului vor fi depuse jerbe şi coroane de flori de către oficiali din administraţie, politicieni şi şefi de instituţii locale în cinci dintre localităţile Văii Jiului. Astfel, la Cimitirul Eroilor din Petroşani, festivitatea va avea loc începând cu orele 12:00. Jumătate de oră mai târziu la biserica din Mailat-Uricani va începe de asemenea o festivitate oficială la monumentul de lângă biserică. La orele 13:00, la Petrila, pe platoul din faţa casei de cultură va exista un alt asemenea moment, la Lupeni la ora 12, la Vulcan la ora 12 (Cimitirul Eroilor Coroeşti, lângă Colegiul Tehnic), şi la ora 13:30 (Monumentul Eroilor Paroşeni - peste drum de Uzina Electrică).
Înainte de aceste momente solemne preoţii vor oficia slujbe de pomenire a eroilor români care şi-au jertfit viaţa pentru ţară.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|