24.05.2015,  23:01:49 | 0 comentarii | 699 vizualizari
Ziua Europeană a Parcurilor
de Mihaela PETROŞAN
Vineri, 22 mai, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, împreună cu Academia Română - Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, au organizat, la Centrul de dezvoltare durabilă „Țara Hațegului - Retezat”, din comuna General Berthelot, o manifestare dedicată celebrării unor evenimente cu semnificație deosebită în domeniul protecției naturii și al ariilor naturale protejate.
 
Trebuie notat că, din data de 24 mai, când au fost declarate primele parcuri naționale ale continentului european (Suedia, în anul 1909), în toate țările europene sunt organizate anual manifestări dedicate Zilei Europene a Parcurilor. Începând cu anul 2004, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva s-a implicat în organizarea manifestărilor dedicate acestui eveniment, în fiecare an într-o altă locație, în funcție de tematica stabilită la nivel european, dar și de alte evenimente care se petrec pe plan național și/ sau local. Pentru România, anul 2015 are o semnificație aparte, având în vedere faptul că se împlinesc 80 de ani de la înființarea Parcului Național Retezat (1935), primul parc național românesc, motiv pentru care s-a ales ca locul de desfășurare a manifestării să fie în raza Parcului Național Retezat, la Centrul de dezvoltare durabilă „Țara Hațegului - Retezat” al Academiei Române. Totodată, pe 21 mai 2015, s-au împlinit 128 de ani de la nașterea marelui om de știință Alexandru Borza (21 mai 1887) - cunoscut și ca „părintele Parcului Național Retezat”, principalul promotor al vremii sale în ceea ce privește ocrotirea naturii și inițiatorul înființării Parcului Național Retezat. Evenimentul organizat în acest an a inclus o serie de prezentări dedicate valorilor naturale deosebite din Parcul Național Retezat și contribuției oamenilor de știință pentru protejarea și promovarea acestor valori, precum și o expoziție de fotografie, prin intermediul căreia cei prezenți au putut să admire imagini cu peisaje unice din parcurile naționale și naturale. Organizat sub deviza „Nature is our business”/ „Natura este preocuparea noastră”, propusă de inițiatorul Zilei Europene a Parcurilor - Federația EUROPARC, evenimentul și-a propus să ilustreze importanța ariilor naturale protejate în contextul actual.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter