27.05.2015, 22:28:22 | 1 comentariu | 1608 vizualizari
Uneori e bine ca şi bătrânii să mai asculte de ZVJ
![]() Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Deşi poziţia ziarului nostru faţă de mascarada de miting politico-sindical organizat de numitul Nica Petre a fost publică, la vedere, pe prima pagină a ediţiei de vinerea trecută, dl. ing. Hortopan, preşedintele Ligii Pensionarilor Mineri, a eludat-o cu seninătate, afişându-se alături de pensionabilul şi guralivul personaj sindical.
Astfel, dl. Ion Hortopan şi-a expus organizaţia oprobiului public, cel puţin al celor beşteliţi de Nica la grămadă sau la bucată aiurea-n abataj, unii dintre aceştia răspunzând de-a lungul timpului chemărilor Ligii. Dându-şi seama că a greşit, expunându-se alături de tristul personaj, dl. Hortopan încearcă acum să dreagă busuiocul. Şi unde? Culmea, tot în ZVJ, de îndemnurile căruia l-a durut la baston (cel de pensionar, fireşte…). Am cumpănit ceva timp dacă să publicăm sau nu acest text prolix, şi prin urmare, greu de citit. Normal ar fi fost să nu-l publicăm, mai ales că apar mulţumiri greţoase la adresa unor… comunistori, cu care ZVJ nu are nici în clin, nici în mânecă. Însă, cum suntem în preajma marii sărbători a Rusaliilor, încercăm cu smerenie să arătăm că suntem, dacă nu buni creştini, măcar creştini…. Citiţi în continuare
Primim la redacţie
NOROC BUN tuturor şi toate cele bune, dragi cetăţeni ai Văii Jiului şi ai judeţului Hunedoara
Noi, pensionarii mineri din întreaga Vale a Jiului, în semn de respect şi consideraţie pentru cei care au lucrat şi mai ales pentru cei care lucrează acum în minerit, siderurgie şi energie, vrem să le aducem salutul nostru prietenesc de NOROC BUN şi dorim să le arătăm că ne pasă de viitorul Văii Jiului şi al judeţului Hunedoara, de viitorul şomerilor şi al disponibilizaţilor, de viitorul copiilor şi al nepoţilor noştri, iar acest viitor poate fi asigurat în mod necondiţionat, doar de existenţa şi continuitatea mineritului în Valea Jiului.
Drept urmare vă asigurăm că suntem UNIŢI ŞI SOLIDARI cu toate revendicările dvs. pe care în mod obiectiv şi onest le solicitaţi, pentru a avea locuri şi condiţii de muncă sigure din toate punctele de vedere, astfel ca viaţa dvs. să fie una pe măsură, cu venituri echivalente cu riscurile şi calitatea muncii depuse, pentru a vă asigura dvs. şi familiilor dvs. un nivel de trai decent (vezi art.47, al.1 din C.R.).
Domnule preşedinte NICA, şi mă adresez acum şi celorlalţi lideri de sindicat, pentru a înţelege măcar acum în cel de-al 12-lea ceas, să funcţionaţi şi să acţionaţi unitar şi nu dispersaţi, chiar sub aceeaşi siglă, deoarece scopurile sunt comune. În acest sens se cunoaşte faptul că guvernul V. Ponta a înţeles situaţia dificilă şi la limită a CE Hunedoara şi ca urmare a acordat un ajutor de stat - de salvare, în cuantum de 160 milioane lei, inclusiv pentru cumpărarea de certificate verzi şi pentru retehnologizare bănuiesc.
Ca urmare a acestui fapt, acum mai mult ca oricând se impune ca CE Hunedoara să funcţioneze unitar în actuala structură organizatorică, pentru a vă realiza scopul propus şi a folosi în mod eficient ajutorul de salvare acordat, iar dvs. ca sindicate unite să acţionaţi împreună cu administraţia şi ministrul energiei, sprijiniţi efectiv de parlamentarii Văii Jiului şi ai judeţului Hunedoara, aveţi deci un rol decisiv şi istoric în acest sens.
De-a lungul timpului începând cu anul 1997 au avut loc măsuri de restructurare şi reorganizare ineficiente, care au condus în final la închiderea a 7 mine din 14, iar în prezent se află pe program de închidere până la 31 decembrie 2018 minele Petrila, Paroşeni şi Uricani, fără însă a se mai pune, din păcate, nimic în loc timp de 25 de ani.
Dacă nu se va acţiona constructiv în regim de urgenţă, există riscul major ca şi minele aşa zise “viabile” să se închidă, dacă nu se iau măsuri de retehnologizare a abatajelor şi de executare în avans cu un orizont a lucrărilor de deschidere şi pregătire în vederea continuităţii exploatării rezervelor de huilă existente.
Există tehnică şi tehnologii eficiente de creştere a productivităţii muncii în abataje de 3-4 ori faţă de ce se obţine în prezent, singura cale de îmbunătăţire a indicatorilor tehnico-economici, care ar conduce în final la autofinanţarea lucrărilor de investiţii.
Există în acest sens proiectele tehnologice de exploatare cu subminare cu mecanizare parţială sau complexă elaborate încă din 2006, pentru minele Lonea şi Livezeni, cu posibilitatea de extindere a aplicării lor şi la minele Vulcan şi Lupeni, numai că aceste proiecte trebuiesc căutate şi implementate de către Divizia Minieră din CE Hunedoara şi în acest sens avizate favorabil în CTE şi aprobate de CA. Aceste structuri trebuie să insiste acum la Guvern cu argumente tehnice, temeinice pentru acordarea în primă fază de alocaţii bugetare pentru investiţii, iar pe măsură ce se vor aplica aceste proiecte se vor reduce şi cheltuielile, iar cu profitul obţinut să purceadă la autofinanţarea lucrărilor miniere de investiţii. Sigur că sunt şi alte soluţii, dar trebuie identificate în cel mai scurt timp, în colaborare cu specialiştii existenţi şi cu sprijinul celor de la Universitatea din Petroşani şi aplicate în consecinţă, altfel riscăm ca şi în zona noastră problemele sociale şi economice să se acutizeze, în situaţia cea mai defavorabilă şi inacceptabilă când şi ultimele 4 mine - Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni - intră pe un program de închidere, în contextul când alte ţări ale UE îşi reevaluează energia nucleară şi îşi redeschid minele - ex. Germania, Ungaria, Spania, Franţa, Japonia etc., iar noi le lichidăm în mod barbar.
Din 1990 şi până în prezent, toate guvernele şi oamenii politici, fără excepţie, au promis alternative viabile şi sustenabile la minerit, dar nimic concret până în prezent. Se doreşte oare ca Valea Jiului să devină cu adevărat o Vale a PLÂNGERII şi a disperării? Refuz să cred că cel puţin acest guvern V. Ponta are o asemenea, cât de mică, intenţie, ci dimpotrivă doresc şi sunt convins să cred că Valea Jiului şi Mineritul vor continua să existe în zona noastră şi jud. Hunedoara va deveni iar un judeţ dezvoltat şi prosper, însă insistenţele, soluţiile şi propunerile ne aparţin nouă celor de aici.
Vrem ca dl. senator Haralambie Vochiţoiu să finalizeze în Parlamentul României iniţiativa legislativă: cărbunele, mai precis Huila de Valea Jiului, să fie declarată ca “Resursă energetică de interes strategic naţional” şi astfel foarte multe probleme acute ale mineritului din Valea Jiului se vor rezolva.
Pentru rezolvarea responsabilă, onestă şi pe cale paşnică la masa negocierilor cu miniştrii de resort şi direct cu dl. premier V. Ponta, care se vede că are disponibilitatea de a sprijini concret Valea Jiului şi judeţul Hunedoara, acordând sprijinul de salvare menţionat, sindicatele şi administraţia trebuie să acţioneze unitar şi cu înţelepciune, iar în acest scop trebuie să se implice în primul rând parlamentarii de Valea Jiului şi ai judeţului Hunedoara.
În acest sens doresc să fac o referire directă la dl. senator Haralambie Vochiţoiu şi la dl. deputat Laurenţiu Nistor, declarându-vă cu toată sinceritatea că, din câte îi cunosc eu, împreună au capacitatea politică şi organizatorică, iar împreună cu sindicatele şi administraţia CE Hunedoara-Petroşani şi cu alte cadre de specialitate şi cu experienţă în domeniu, vor găsi soluţiile optime, economice şi sociale pentru a salva cu adevărat mineritul Văii Jiului şi astfel siderurgia şi energia judeţului Hunedoara şi nu numai.
Parlamentarii noştri de Valea Jiului şi ai judeţului Hunedoara, toţi oamenii politici, împreună cu consiliile locale, primarii, Consiliul Judeţean, prefectul judeţului şi societatea civilă să-şi unească eforturile pentru a atrage investiţii şi investitori viabili şi sustenabili pentru Valea Jiului şi judeţul Hunedoara, ca o alternativă complementară la minerit şi siderurgie.
Pentru Valea Jiului, judeţul Hunedoara şi nu numai, putem atrage fonduri pentru investiţii de la Comisia Europeană, Germania, Franţa, Italia, China etc., iar după normalizarea situaţiei din Estul României, chiar şi cu Rusia.
Ca oportunităţi de investiţii pentru Valea Jiului ar fi turismul, zootehnia, prelucrarea superioară a lânii, pieilor, cărnii şi laptelui, precum şi valorificarea superioară a lemnului prin reînfiinţarea fabricilor de mobilă, prelucrarea superioară a fructelor de pădure, a ceaiurilor, precum şi finalizarea construcţiei hidrotehnice a barajului de pe pârâul Baleia-Paroşeni, prelucrarea superioară a cuarţului de la Uricani, construcţia a încă unui grup de 120 MW la termocentrala Paroşeni, regularizarea râurilor interioare, ex. Jiul de Est şi de Vest, infrastructura rutieră etc. Cu toate acestea, excedentul de forţă de muncă calificată existent în Valea Jiului nu poate fi absorbit de aceste oportunităţi, de aceea se impune mai mult ca oricând ca mineritul din Valea Jiului să existe acum şi să fie continuată această activitate minieră şi în viitor.
În ceea ce-i priveşte pe pensionarii noştri din Valea Jiului, în cel mai scurt timp o să avem noutăţi concrete în privinţa modificării art. 158, al.1 şi art. 169, al.1 din L.263/2010, precum şi veşti îmbucurătoare în privinţa facilităţilor pentru pensionarii mineri din Valea Jiului. În acest scop am primit un ajutor direct şi nemijlocit de la dl. senator Vochiţoiu, de la dl. deputat Nistor şi de la dl. secretar de stat din Ministerul Muncii, dl. Gabriel Lungu.
În ceea ce privesc facilităţile pentru pensionarii noştri mineri din Valea Jiului, un ajutor substanţial l-am primit de la dl. Anghel Aurel, director general al SNÎMVJ, care în consultare cu noi şi la insistenţele noastre, câteodată poate prea dese, a întocmit NOTIFICAREA completă pe care a refăcut-o de mai multe ori, după care a trimis-o la Ministerul Energiei, apoi la Consiliul Concurenţei şi mai departe la Comisia Europeană pentru (aprobare) avizare şi retur.
O colaborare excelentă am avut, şi cred că o vom avea şi în continuare, cu dl. Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, care de câte ori l-am solicitat a venit, zic eu cu plăcere, în Petroşani, pentru a soluţiona şi lămuri pensionarii noştri în diferitele probleme de ordin social ridicate.
De asemenea invitaţiei noastre a răspuns şi a venit cu aceeaşi plăcere şi solicitudine şi dl. primar Tiberiu Iacob-Ridzi.
Cea mai importantă şi deosebită personalitate politică, ce ne-a onorat cu prezenţa la Petroşani, iar dl. senator Vochiţoiu şi dl. deputat Nistor au facilitate această întâlnire, a fost distinsa dnă Rovana Plumb, Ministrul Muncii în Guvernul României Victor Ponta, împreună cu dna Ileana Ciutan - preşedinta CNPP Bucureşti.
Tuturor le mulţumim cu respect şi îi mai aşteptăm pe la noi cu veşti bune. Preocupările Consiliului de conducere şi coordonare al Ligii noastre în decursul anului 2015 sunt legate de demersurile şi insistenţele noastre ce urmează a fi făcute în mod onest, legal şi hotărât la dna ministru Rovana Plumb şi la dl. secretar de stat Gabriel Lungu, privind:
- valoarea p.p. să reprezinte cel puţin 45% din s.m.b/economie - începând cu 01.01.2016;
- impozitarea pensiilor ≥ 1500 lei începând cu semestrul II al anului 2015;
- cota biletelor de transport pe CFR dus-întors să fie mărită de la 3 la 6, iar biletele neconsumate să fie transformate în bonuri valorice în anul următor;
- şcoala profesională, indiferent de forma de şcolarizare, să fie recunoscută ca vechime în muncă, începând cu 01.10.2015.
Folosesc acest prilej pentru ai informa pe toţi pensionarii noştri din Valea Jiului că avem un nou program pentru întâlnirile noastre cu pensionarii de la Casa de Cultură a Sindicatelor „Ion Dulămiţă”, program stabilit de comun acord cu dna directoare a Casei de Cultură, dna Mia Albescu, căreia îi mulţumim respectuos pentru înţelegere şi colaborare, programul fiind în fiecare joi de la ora 11:00.
TUTUROR LE ADRESĂM UN SINCER NOROC BUN! SĂNĂTATE, LINIŞTE SUFLETEASCĂ ŞI SĂ AUZIM NUMAI DE BINE!
DOAMNE AJUTĂ!
Consiliul de Conducere şi Coordonare al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului Petroşani
Preşedinte, Ing. Ion Hortopan
Prim-vicepreşedinte, Ing. Barboane Crăciunescu
Vicepreşedinţi, Ing. Ion Dăbuleanu
Ing. Vali Armean
Petroşani,
22.05.2015
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
STIMA SI RESPECT PENTRU PENSIONARII IN VARSTA DIN VALEA JIULUI.NU EXISTA UN PROIECT COMUN REAL A CELOR CU FACTOR DE DECIZIE. IN VALE ETALAREA CU FALA SI MANDRIE A FIECARUI PRIMAR CU CELE MAI NOI REALIZARI CAT SI A CELOR CARE SE CRED ANTREPRENORI,PATRONI,MANAGERI E.T.C CAPITALISTI CARE ISI URMARESC PROFITUL PE PERSOANA FIZICA PRIN MIJOACE DE ,, SCLAVAGISM MODERN,, EVAZIUNE SI UMILIRE, A CELOR ANJAJATI PE UN SALAR MINIM PE ECONOMIE(NOROC CA EXISTA UN GUVERN CARE TINE LA OAMENII SIMPLI SI A CELOR DIN PATURA DE MIJLOC SI MARESTE PERIODIC SALARIUL MINIM)UN CAPITALIST ADEVARAT PLATESTE LA ORA SI NU SE AGATA DE SALARIUL MINIM. EX.ORASELE MARI UNDE EXITA UN DINAMISM REAL A CAPITALULUI.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|