08.06.2015, 22:38:50 | 1 comentariu | 1299 vizualizari
GALERIE:
![]()
După 51 de ani / O nouă reîntâlnire la Universitatea din Petroşani
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
În toamna anului 1959, în urma unui sever concurs de admitere, un număr de tineri intrară pe porţile Institutului de Mine din Petroşani, tineri care şi-au făcut „botezul” în ale mineritului cu o practică de un an în subteranele Minei Lupeni.
Aici, la Lupeni, s-a făcut prima preselecţie, în sensul că numai o parte dintre ei au rezistat eforturilor şi pericolelor din mină. Cei care au rezistat practicii din mină au continuat cursurile de zi ale Institutului. Pe parcursul anilor de studii s-a continuat cu selecţia acestora în baza rezultatelor de la examene semestriale şi la sfârşitul fiecărui an de studii. Însă, anul al doilea a fost cel mai hotărâtor, greutatea cea mai mare fiind la examenul de matematică, unde regretatul profesor Ion Sălăjan era „cuiul” anilor de studii, fiind pretenţios, dar şi corect. Orice intervenţie s-ar fi făcut la profesorul Sălăjan, acesta nu lua nimic în seamă, decât… ştiinţa de carte. Iată că la sfârşitul celor cinci ani de studii, 55 de studenţi au absolvit Institutul de Mine din Petroşani, obţinând diploma de inginer în domeniul minier, făcând paşii în producţie. Pe timpurile acelea se asigura un loc de muncă pentru fiecare şi se făcea repartizarea în producţie în ordinea mediei generale obţinută la învăţătură pe parcursul anilor de studii şi a examenului de licenţă.
Timpul a trecut repede şi iată că acum câteva zile, mai exact în sâmbătă, 6 iunie a.c., unii dintre ei s-au reîntâlnit după 51 de ani la Universitatea din Petroşani, aşa cum se numeşte acum fostul Institut de Mine. Din cei 55 de absolvenţi de atunci au participat la această revedere doar 8 dintre foştii colegi de facultate, respectiv inginerii acum pensionari: Ioan Bodea de la Borşa-Maramureş, Ioan Bârdac de la Bocşa-Banat, Ion Bureţea şi Ion Danciu de la Gorj, Vasile Drăgan din Petroşani, Gheorghe Suici de la Drobeta Turnu Severin, Mihai Manta şi Mircea Ulmamei de la Bucureşti. Pentru a se reîntâlni cu foştii colegi unii dintre cei prezenţi au făcut cale lungă, de sute de kilometri până la Petroşani.
Anii mulţi care au trecut de la anul absolvirii au făcut ca numărul foştilor colegi să se împuţineze considerabil, astfel că cunoaştem soarta a mai mult de jumătate, dacă mai sunt sau nu mai în viaţă.
De apreciat este munca depusă de fiecare în parte în anii care au trecut după absolvire Institutului, în toată această perioadă, activitatea fiind desfăşurată în diferite întreprinderi şi instituţii ale ţării, unde şi-au făcut datoria cu responsabilitate şi conştiinciozitate, dăruindu-se în munca lor pentru binele mineritului şi a altor ramuri ale economiei naţionale. Aşa de pildă, amintim pe cei prezenţi şi unele funcţii şi responsabilităţi pe care le-au avut după efectuarea perioadei de stagiatură: Ioan Bodea a fost şef de sector, inginer şef şi director la Mina Baia Borşa din Maramureş; Ion Bureţea a îndeplinit mulţi ani funcţia de inginer şef şi director la minele Moldova Nouă şi Baia de Aramă; Ioan Bârdac a lucrat ca şef de sector la Mina Ocna de Fier şi inginer şef securitate minieră la Mina Bocşa din Banat; Vasile Drăgan a lucrat numai la minele din Valea Jiului, unde a îndeplinit diferite funcţii, fiind mulţi ani şef de serviciu salarizare la minele Dâlja, Livezeni, Petrila şi Câmpu lui Neag, inginer şef mină şi inginer şef securitate minieră la Mina Petrila; Ion Danciu a lucrat ca inginer şef la Banca de Investiţii din Gorj; Mihai Manta a fost un timp director la un liceu industrial de la Filipeştii de Pădure şi şef de Şantier la Ţibleş; Gheorghe Suici a fost un timp şef de sector la Mina Petrila şi director tehnic la Intreprinderea Minieră Mehedinţi, iar Mircea Ulmamei a lucrat ca şef de serviciu la Comitetul de Stat al Planificării şi ca director general al Şantierelor de Prospecţiuni din fosta Regiune Autonomă Maghiară.
Se cuvine o menţiune pentru ing. Ion Bureţea, care după ieşirea la pensie s-a dedicat penelului şi a scris două romane cu teme din viaţa lucrătorilor de la mină, un volum cu poezii şi o carte cu epigrame.
La întâlnirea de sâmbătă, unul dintre colegi a prezentat o listă cu toţi colegii absolvenţi de acum 51 de ani, iar cei prezenţi au expus pe scurt despre activitatea desfăşurată în producţie, responsabilităţile şi riscurile avute, precum şi realizările pe plan familial.
S-a discutat şi despre profesorii şi asistenţii care i-au învăţat carte, subliniind faptul că aceştia le-au fost alături pe perioada celor cinci ani de studii, cei prezenţi exprimându-şi recunoştinţa şi tot respectul dascălilor lor, mulţumindu-le şi cu această ocazie pentru aportul şi efortul depus în pregătirea lor profesională.
Referitor la următoarea reîntâlnire, s-a hotărât de către cei prezenţi ca aceasta să aibă loc în cea de a doua sâmbătă a lunii iunie din anul 2016.
Pentru profesorii şi colegii care cu regret nu mai sunt în viaţă, cei prezenţi au adus un pios omagiu acestora şi în amintirea lor au păstrat un moment de reculegere.
Plăcutele amintiri din anii studenţiei şi din perioada de activitate au fost depănate la „un pahar de vorbă” la un local din Petroşani într-un climat de bună dispoziţie.
În finalul reîntâlnirii colegul Ion Bureţea a dăruit celor prezenţi din publicaţiile sale.
Ing. Vasile Drăgan,
participant la reîntâlnire
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
Sa depanati amintiri si sa rememorati pas cu pas anii petrecuti impreuna, este tot ce va poate oferi mai frumos un astfel de moment. Inca o fila din cartea vietii, asezata frumos in sufletele tuturor! Sa fiti sanatosi cu totii si sa reveniti pe meleaguri petrosenene, cel putin in aceeasi formatie, cat mai des cu putinta!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|