08.06.2015,  22:50:56 | 2 comentarii | 1581 vizualizari
Câteva referiri la / Oameni şi discursuri la conferinţa PSD Vulcan
de Gheorghe OLTEANU
Oaspeţi de valoare au trecut, joi, pragul Cinematografului „Luceafărul”, ca să le fie alături şi să-i susţină pe candidaţii care au plonjat în cursa electorală pentru funcţii în conducerea organizaţiei Vulcan a PSD.
 
Au venit, dar au stat
doar pe durata citirii documentelor şi cât să-şi transmită salutul şi urările lor de bine, şeful tineretului pesedist pe judeţ, deputatul Cristian Resmeriţă, proaspăt ales preşedinte la PSD-ul din Lupeni, primarul aninosean Nicolae Dunca, Dănuţ Buhăescu - şeful administraţiei publice locale uricănene, primarul din Simeria, şi, din Vulcan, doamna Alina Cîrstoiu, consilier local şi preşedinta liberalilor vulcăneni. Intenţionat, deşi-i cel mai mare-n funcţie, l-am lăsat la coadă pe Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD. Asta, fiindcă cu dânsul voi fi un pic mai lung.
 
E plăcut 
şi chiar atractiv să asculţi luările la cuvânt la acest gen de conferinţe locale. Doamna Mihu, o venerabilă femeie, membru vechi al PSD, a vorbit tot despre problemele pe care le-a ridicat în urmă cu patru ani, tot cu ocazia alegerilor municipale din partid. Despre viaţa care-i tot mai grea, iar tineretul care nu are locuri de muncă. Vorbe care se constituie în cea mai bună dovadă, aş zice eu, că în viaţa vulcănenilor nu a fost nicio schimbare. În bine. Nici TVA-ul scăzut nu se vede în preţul alimentelor, a sesizat dumneaei, şi a propus, uitând, probabil, că ne aflăm în alt an şi mileniu, (re)înfiinţarea celebrelor comisii de control obştesc de odinioară. 
 
Dacă, ultima oară, atunci 
când l-am ascultat cu luare aminte în sala de festivităţi a liceului, dl. prof. Simion Spiridon părea că vorbeşte cu şi despre entităţi extraterestre şi minunatele lor maşini de zbor, acum ne-a înfricoşat cu perspectiva unui război. Cu picioarele pe pământ au fost readuşi cei din sală când candidaţii la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte au fost invitaţi să zică şi ei ceva. Scurt şi cuprinzător, Marin Coltescu a fost foarte inspirat în vorbele sale. După ce a amintit vremurile în care pesedeul vulcănean era firav şi avea doar 17-18 membri, dar care a crescut de la un an la altul, s-a referit la contracandidatul Ile Gheorghe. Despre care a zis doar că: „A fost în PC, partid care nu mai există. A fost în PDL, care nu mai există. Acum e în PSD. Care există!”. Scurt şi la obiect. În schimb, Gheorghe Ile a venit cu un discurs dinainte pregătit, structurat pe patru puncte. Un fel de program menit, din punctul său de vedere, să dea o alternativă mineritului aflat în drumul său spre moarte sigură: declararea ca  rurale a zonelor limitrofe ale localităţii (în condiţii astea, să-mi fie permis, eu aş pune în discuţie şi revenirea la statutul de oraş a Vulcanului; de fapt, oricum, aceasta este o idee mai veche a senatorului Haralambie Vochiţoiu, căci nu degeaba a fost prieten primarul cu răposatul plagiator – n.a.), dezvoltarea IMM-urilor cu infuzie de capital şi promovarea valorilor generaţiei tinere.
Ing. Aurel Anghel a făcut referire la măsurile luate la minele aflate pe închidere, pentru ca atât actualii angajaţi, cât şi pensionarii să resimtă cât mai puţin posibil efectele sociale ale restructurării survenite în minerit. În fine, Cristian Merişanu a adus ceva inedit. Un discurs, o descriere a activităţii sale politice, susţinută cu imagini de la acţiunile pe care le-a întreprins, împreună cu colegii din organizaţia de tineret a PSD Vulcan. 
 
Mai întâi, 
uitându-se cu nostalgie în urmă la cei optsprezece ani şi şase luni, cât a fost primar de comună, şi cu jind la Gheorghe Ile, pe care, indiscutabil l-a preferat şi sprijinit, ca să ajungă preşedintele de acum al organizaţiei pesediste vulcănene, domnul Laurenţiu Nistor s-a destăinuit sincer rostind „mi-a fost dragă viaţa de primar”. După care dă-i la laude cu Ponta! 
M-am cutremurat la gândul că o să vorbească despre Iohannis aşa cum a făcut la Uricani în campania pentru prezidenţiale. Când i-a îngrozit pe cei din sală prezentându-l ca pe un vânzător hain de copii. Nu lipsea mult, zic eu, şi, dacă supralicita, unii de pe acolo, cu spaima întipărită pe chip, l-ar fi crezut şi că sasu’ mănâncă, la micul dejun, friptură crocantă de bebeluşi. Dar, de data asta, l-a luat în braţe şi l-a tămâiat pe Victor Viorel Ponta, despre care s-a arătat încrezător că va fi prim-ministru şi după 2016 încolo. Nu era mai bine să fi spus pe viaţă, domnule preşedinte? Acum, la câteva zile după conferinţă îl înţeleg. Când visa asta, era joi şi doar vineri DNA-ul i-a dat târcole lui Ponta.

Comentarii articol (2 )

#1 pitc09.06.2015,  08:12:15
In sfarsit cei din PDL au prins ciolanu, un PSD frumos cu mustata portocalie...
#2 asa si cei cu asta10.06.2015,  18:46:15
Si cu ce ne am ales noi restu in urma acestei intalniri? ====== UN MARE NIMIC


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Deputatul hunedorean Bogdan Ţîmpău a atacat dur decizia Gărzii Naţionale de Mediu, care a cerut suspendarea activităţi[..]
25.06.2015, 18:20   |    5 comentarii
Dacă încă mai credeţi în poveştile cu imaginea imaculată a membrilor de partid, să ştiţi că pentru dl. Nistor[..]
14.06.2015, 19:57   |    3 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter