09.06.2015,  21:59:24 | 0 comentarii | 926 vizualizari
Astăzi, / Handbalistele din Vulcan au plecat la turneul final
de Gheorghe OLTEANU
Dacă citiţi rândurile acestea de dimineaţă, să ştiţi că handbalistele de la CS Vulcan merg, mai întâi, să se dea o tură cu telegondola. După care, îmbarcate în microbuzul primăriei, în jurul orei 11:00 vor pleca spre Mediaş.
 
Ieri, la zece,
componentele echipei de handbal junioare V au fost primite de către primarul Gheorghe Ile, care a ţinut să le ureze personal mult succes la finala celei de a VI-a ediţii a Turneului de Minihandbal Feminin. Competiţie care se desfăşoară, în intervalul 11-14 iunie 2015, în localitatea de pe Târnave. „Este un fapt fără precedent, a remarcat Gheorghe Ile, ca echipa de handbal fete din Vulcan să ajungă în finală. Este singura din judeţ, aşa că avem de ce să ne mândrim”. 
 
La întâlnire
fetele au venit însoţite de antrenorii Elvis Stan şi Teofil Baczai. Fiindcă în lotul vulcănean au fost incluse şi trei junioare V de la CS Cugir, la turneu va participa şi antrenorul lor Petru Micu. Au mai fost prezenţi Viluţ Oltean (preşedintele CS Vulcan), Pompiliu Barbu (vicepreşedintele clubului) şi Alexandru Trestian (preşedintele secţiei de handbal). Fiindcă le-am numit pe domniile lor, firesc este să menţionez şi numele fetelor. O voi face în ordinea în care acestea apar pe lista ce mi-a fost înmânată de antrenor: Lavinia Moldovan, Adriana Truică, Ştefania Ivan, Bianca Curcă, Adriana Iosib, Alexandra Robu, Anamaria Grigore, Bianca Săcărea, Karina Podaru, Iasmina Pricope, Anca Predatu (căpitan de echipă), Denisa Fleşeriu (CS Cugir), Luiza Tomoşoiu (CS Cugir), Andreea Crainic, Raluca Ceică, Daniela Moldovan (CS Cugir) şi Mădălina Şcheianu. 
 
A fost un drum greu
până la acest punct. Greu, dar nu imposibil de parcurs. Pentru a trece de fiecare etapă, a fost nevoie de multă muncă şi perseverenţă. „Iar titlul naţional poate fi al vostru, le-a încurajat pe fete Gheorghe Ile. Visul acesta se poate îndeplini dacă şi voi credeţi în el şi dacă vreţi asta. Eu nu mă îndoiesc că fiecare dintre voi, cele de aici, aţi vrea să ajungeţi campione naţionale şi să faceţi, astfel, cunoscut pretutindeni numele municipiului Vulcan. În ce mă priveşte, să ştiţi că aveţi toată susţinerea financiară din partea primăriei şi a consiliului local. Vă doresc succes!”. 
 
În grupa în care se
află echipa CS Vulcan mai sunt CS Mediaş, Rapid Bucureşti şi GSP Dinamo Braşov. Primul meci pe care îl vor juca handbalistele vulcănene va fi în compania fetelor de la Rapid Bucureşti. Meciul este programat să aibă loc în sala de sport din Gârlov, o comună cu două mii şapte sute de suflete, aflată în apropierea Mediaşului. Turneul final nu este sprijinit financiar de către Federaţia Română de Handbal. Aceasta vine doar cu cupele şi medaliile, restul – cazare, mâncare, transport – este suportat de cele şaisprezece cluburi sportive ale căror echipe se întrec la turneul final. Succes maxim, fetelor! 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Federaţia Română de Handbal s-a implicat total necorespunzător în finala desfăşurată recent la Mediaş. A mers, [..]
18.06.2015, 21:30   |    2 comentarii

* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter