Mihai Sima a fost votat drept starul stagiunii 2014-2015 la Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu” din Petroşani.

 

Lista pretendenţilor a fost lungă, 25 de actori, unii mai tineri, alţii mai experimentaţi, dar toţi captivanţi. Pentru că niciunul nu este de aruncat la coadă, alegerea nu a fost uşoară.  Mihai Sima este cel mai votat, dar îl trag de mânecă pentru un procent de admiraţie şi Oana Liciu Gogu, Amelia Toaxen şi Alexandru Cazan.

Nu ştiu de ce le place altora Mihai Sima, dar pot foarte bine să spun de ce îmi place mie, iar cei care cunosc teatrul şi actorii Petroşaniului sigur vor aproba cu vocea minţii unele dintre calităţi, pentru că le au şi ei notate acolo, pe lista lucrurilor pentru care teatrul este atât de fain. 

Sima este un actor cu substanţă. Este, ca orice artist veritabil, îndrăgostit de munca lui. Iar teatrul, pentru dumnealui, este ca o iubită pentru care calcă în foc; apoi, ca să se răcorească bea un ceai cu ardei iute. Se vede că nu are scăpare, teatrul l-a fermecat. Când păşeşte pe scenă nu vezi vedeta, actorul cu bagajul lui de ovaţii şi aplauze, vezi exact ofiţerul din „Herghelia Albastră” sau muşteriul din „La Iunion, birjar!”. Ştie să găsească atenţia distribuită a spectatorului şi când personajul lui stă ţeapăn între patru scânduri. El cu siguranţă se împrieteneşte cu personajele pe care le joacă, devin pentru scurt timp un alter ego, vorbeşte cu ele la culcare, le mângâie pe creştet după ce s-a dezbrăcat de ele, le-a împăturit şi le-a pus frumos în dulapul minţii. Este abordabil când joacă, îşi transformă personajele în oameni simpli, uşor de asociat nouă în viaţa de zi cu zi. Când a intrat în lumina reflectorului, personajul lui nu mai poartă ambalaj, etichetă şi instrucţiuni de folosire. Este deja ca o haină, ca perechea aia mişto de bluji cu care te simţi bine, nu ţi-e nici frig, nici cald, şi nici n-ai teamă că se va şifona. 

N-ai cum să nu te prinzi că Mihai Sima este un om bun. Are o lejeritate în a iubi lumea, simplu, fără complicaţii şi din tot sufletul. Se vede, domnule, pe faţa lui. Iar cel mai bine o transmit ochii, privirea, în care stă adoraţia pentru lucrurile simple, care-i fac viaţa o piesă romantică de teatru. Este un oltean mic şi iubăreţ, cu care nu vrei să te pui rău, să nu-i strici karma. Tocmai de aceea este omul ăla pe care, când îl vezi pe stradă, îţi vine să-l strângi în braţe şi să-l ciufuleşti.  

Aşa ne cucereşti tu, Mihai Sima, cu modestia ta şi cu respectul infinit pentru nebuna care ţi-a făcut farmece – teatrul. (P.A.D.)