Respect faţă de neam şi ţară

 

Ion Hirghiduş: Domnule Nicolae Stoi, aţi mai realizat încă un monument pentru cinstirea locurilor în care v-aţi născut şi trăiţi. În ce constă legătura sufletească fundamentală cu acest pământ?

Nicolae Stoi: În drumul meu prin viaţă, am trăit perioada generaţiilor interbelice şi a celor din timpul celui de-al doilea război mondial (1930-1947), ceea ce face să nu pot uita activitatea înaintaşilor, datinile, obiceiurile, cultura locală din acele vremuri. Exista atunci o lume liberă, credincioasă şi cinstită, exista o mare pasiune şi dragoste faţă de pământ şi rânduielile gospodăreşti, un respect deosebit faţă de neam şi ţară, faţă de Casa Regală. Datinile şi tradiţiile moştenite mi-au format aceleaşi sentimente pe care îmi doresc să le transmit urmaşilor prin diferite forme de manifestări creştineşti, prin simboluri ale tradiţiei. 

 

Geneza lucrării „La Tablă”

 

Ion Hirghiduş: Ştiu că aţi lucrat un timp destul de îndelungat pentru realizarea crucii care reprezintă monumentul amplasat în locul numit „La Tablă”. Concret, care a fost perioada când aţi realizat monumentul?

Nicolae Stoi: De câteva ori, la întâlnirile vânătoreşti, am avut discuţii legate de cultura locală cu ortacul meu, domnul Ion Nădrag, vânător iscusit şi om de afaceri. Am discutat împreună despre obiceiurile, datinile, tradiţia istorică legate de Uricani. Astfel că am discutat şi despre Primul Război Mondial, despre graniţa dintre Vechiul Regat al României şi Ardealul aflat sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. Domnul Ionel amintea deseori despre acest hotar care a fost de mult timp uitat, încât foarte puţini mai ştiu unde a fost acesta. În urma discuţiilor, domnul Ionel mi-a cerut părerea dacă sunt de acord să mă implic la realizarea unui monument (unei trioţe) care să marcheze luptele din anul 1916 date la sud de Uricani şi Câmpu lui Neag. Am primit cu mare interes propunerea şi am spus „da”, am bătut palma şi am trecut la fapte. Pentru realizarea acestui obiectiv, mi-am făcut un program riguros: am procurat cel mai bun lemn de paltin şi am parcurs toate operaţiile de debitare, conservare, uscare, prelucrare a crucii care au durat un an şi jumătate (2014-2015) – până la amplasarea pe hotarul/ graniţa care se afla cândva pe Muntele Şiglău, pe locul numit „La Tablă”.

Ion Hirghiduş: Aţi vrut ca monumentul să fie amplasat într-un loc în care să fie vizibil atât din Gorj, cât şi din Uricani. Poate fi considerat acesta un element de legătură între comunităţile din Uricani şi Runcu?

Nicolae Stoi: În familia din care provin, bunicul meu dinspre mamă, Tarhat Ioan, avea şi a rămas moştenire şi azi un hectar de teren agricol pe raza comunei Runcu din Gorj, cu aplasament în locul numit Crovuri, aflat pe linia de demarcaţie, graniţa dintre Vechiul Regat Românesc şi Imperiul Austro-Ungar, pe linia Muntele Arcanu – Valea de Peşti – Şiglăul Mare – Şiglăul Mic – Straja – Pasul Vâlcan – Lainici. Relaţiile de colaborare cu gorjenii erau foarte apropiate deoarece bunicii mei au păstrat un grad de rudenie cu familia Gugu din Dobriţa - despre care nu cunosc prea multe amănunte deoarece sunt amintiri din copilărie, din perioada 1940-1948. Construirea şi ridicarea monumentului pe Muntele Şiglău, în locul numit de localnici „La Tablă”, aduc în actualitate un trecut destul de îndepărtat, adică 99 de ani de la luptele care s-au dat pe această graniţă. Rămâne ca acest simbol creştin, CRUCE SFÂNTĂ, să păstreze această amintire pe vecie pentru generaţiile din comunităţile Runcu şi Uricani.

 

„Fraţii în veci vor fi fraţi”

 

Ion Hirghiduş: Pe faţa crucii dinspre Uricani este scris „Fraţii în veci vor fi fraţi”, iar dedesubt sunt două mâini împreunate. Ce puteţi spune despre aceste lucruri?

Nicolae Stoi: Formularea „FRAŢII ÎN VECI VOR FI FRAŢI”, dăltuită pe faţa crucii, ne confirmă că cele două comunităţi, regăţenii din comuna Runcu şi ungurenii din localitatea Uricani, au trecut prin foc şi sabie sub dominaţia străină, au învins împreună sărăcia şi nevoile, s-au sprijinit reciproc în cele mai grele momente. Fraţii au fost fraţi în toate timpurile, şi-au dat mâna în anul 1916 pe Muntele Şiglău. În urma bătăliei de pe Muntele Tulişa, au trăit împreună înfrângerea inamicului, cu sprijinul Batalionului 4 din Regimentul 18 Gorj (26 august 1916, ora 1), apoi ruperea frontului. Din surse culese şi transmise din generaţie în generaţie, localnicii din Uricani care au sprijinit armata română, având misiunea de călăuze, au îndrumat pe cărări numai de ei ştiute Compania 14 condusă de tânărul locotenent Gheorghe Tătărăscu în miez de noapte. După Unirea cea Mare din 1918, prin care s-a format Regatul României mari, fraţii au rămas fraţi pe vecie. Cele două comunităţi îşi vor da mâna pe Muntele Şiglău în fiecare an, la aceeaşi dată, pentru a cinsti memoria trecutului, pentru a sărbători bucuria prezentului şi pentru a avea un viitor luminos împreună. 

 

Dumnezeu îţi dă de toate

 

Ion Hirghiduş: Pe faţa crucii dinspre Runcu este scris „Nihil Sine Deo”. Care este semnificaţia acestei formulări în limba latină, formulare pe care o regăsim şi pe celelalte monumente ridicate de către dvs.?

Nicolae Stoi: „Nihil Sine Deo” este un dicton creştin din limba latină, dar care în limba română înseamnă „NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU”. Noi suntem un popor de origine latină, care păstrăm vechile tradiţii ale latinităţii. Este un sentiment moştenit din anii copilăriei. Când tatăl meu aducea leafa, bani câştigaţi cu multă trudă, primeam o monedă pe care era imprimat capul prinţului Mihai, mai târziu Rege al României. Pe cantul monedei era imprimat dictonul în limba latină „Nihil Sine Deo”, dicton care mi-a rămas în minte şi care m-a marcat de-a lungul vieţii. În orice moment acest dicton mi-a creat sentimentul de respect, de credinţă în Dumnezeu şi mi-a întărit personalitatea cu multă încredere în ceea ce am realizat, mi-a dat speranţă în toate împrejurările vieţii. În activitatea mea şi-n toate lucrările am urmărit posibilitatea aşezării la vedere, în locuri publice, a acestui dicton pentru a sensibiliza sufletele creştinilor. Pronunţarea acestui dicton este strâns legată de cultura Naţiunii Române. 

Ion Hirghiduş: Sunteţi cunoscut ca unul dintre cei mai activi locuitori ai Uricaniului. De unde vă vine această energie?

Nicolae Stoi: Că sunt cunoscut ca unul dintre cei mai activi locuitori ai Uricaniului nu se poate spune, dar posed suficientă energie pentru a avea un comportament normal, pentru a fi activ şi competent în activitatea personală. De aici se naşte următoare situaţie: oamenii vin în lume dotaţi diferit unul faţă de ceilalţi, fiecare este înzestrat de Creator cu anumite însuşiri şi aptitudini, cu energie intelectuală şi fizică. Niciodată nu putem cunoaşte întregul potenţial al omului care în activitatea sa poate obţine, la un moment dat, lucruri incredibile. Viaţa are suişuri şi coborâşuri, astfel că trebuie să avem energia necesară să întâmpinăm cum se cuvine orice eveniment, apelând la dictonul „Nihil Sine Deo” – care trebuie să fie cea mai luminoasă cale a vieţii. 

Ion Hirghiduş: Prin activitatea dvs. aţi dovedit că iubiţi istoria. Ce reprezintă istoria pentru dvs.?

Nicolae Stoi: Din totdeauna am avut un sentiment aparte pentru păstrarea şi susţinerea tradiţiei şi istoriei neamului românesc. Localitatea din care fac parte reprezintă o comunitate care dacă ar renunţa la tradiţii şi-ar pierde istoria şi identitatea.

 

Tradiţii&obiceiuri

 

Ion Hirghiduş:  Cât credeţi că s-a mai păstrat la ora actuală din tradiţiile locurilor?

Nicolae Stoi: Îmi pare rău că trebuie să fac o asemenea apreciere negativă, dar în Uricani, aşa cum probabil se întâmplă în toată ţara, tradiţiile şi obiceiurile au intrat în declin, degradându-se pas cu pas. Această situaţie va avea un efect şi asupra pierderii sentimentelor faţă de istoria locală şi cea naţională. 

Ion Hirghiduş: Ce ar trebui făcut ca aceste tradiţii să nu dispară?

Nicolae Stoi: Cred că o normalizare în acest sens s-ar putea face printr-o mai bună educaţie a tineretului, începând cu „cei şapte ani de acasă” din cadrul familiei, apoi cu şcoala şi cu influenţa mai mare a Bisericii. 

Ion Hirghiduş: Care sunt şansele ca tinerii să păstreze aceste tradiţii?

Nicolae Stoi:  Mai întâi, tinerii trebuie să cunoască tradiţiile şi obiceiurile. Avem în Uricani tineri, cum sunt şi cei care fac parte din grupul de vânători, care ştiu rânduielile de la părinţii şi bunicii lor. Este bine ca aceste rânduieli să se păstreze pentru ca să nu dispară familia tradiţională. În al doilea rând, nu trebuie să uităm că lumea este în schimbare. Mulţi dintre tineri pleacă la muncă în străinătate unde se pierd. Alţii uită foarte uşor de unde au plecat. Eu cred că sunt şanse relativ mici pentru păstrarea unui timp îndelungat a tradiţiilor şi obiceiurilor locale, dar oricât de mici sunt aceste şanse, ele trebuie folosite la maxim.

 

Troiţa mai aproape de inima mea

 

Ion Hirghiduş: Aţi realizat până acum câteva monumente importante pentru Uricani şi Câmpu lui Neag, dar şi pentru întreaga zonă a Văii Jiului. Care dintre acestea credeţi că este cel mai reprezentativ? 

Nicolae Stoi: Este greu să fac o alegere, pentru că toate monumentele ridicate de mine, sau la care am avut contribuţie ca şi concepţie, au acelaşi conţinut creştin. Pentru mine viaţa bunului creştin este o viaţă curată, trăită în cinste, onoare, dreptate şi adevăr. Totuşi, dacă ar fi să fac o alegere, consider că cel mai apropiat monument de sufletul meu este reprezentat de troiţa de lângă casă, amplasată pe DN 66.

 

Naivitate şi sprijin

 

Ion Hirghiduş: În realizarea lucrărilor dvs. aţi fost sprijinit uneori de către administraţia locală. Credeţi că la nivel local, judeţean, naţional se face suficient pentru păstrarea memoriei trecutului?

Nicolae Stoi: La această întrebare răspunsul este parţial negativ. Eu am fost sprijinit de administraţia locală, unde am găsit înţelegere, dar cred că se poate face mult mai mult. Cred că nu se alocă suficienţi bani pentru păstrarea monumentelor, pentru reabilitarea celor degradate, fenomen comun întregii ţări. Lipsa de respect faţă de propria istorie înseamnă naivitate şi, de foarte multe ori, prostie. 

 

Ne întâlnim în… Chei

 

Ion Hirghiduş: Sunt sigur că veţi face multe de aici încolo. Care sunt proiectele de viitor?

Nicolae Stoi: Mă gândesc de mult timp să ridic o troiţă în Cheile Buţii, aceasta pentru a închide într-un fel cercul lucrărilor mele cu conţinut creştin.