Un „El Dorado” înroşit

 

- Domnule Ion Aldescu, sunteţi autorul unei cărţi intitulată „Armata română în Valea Jiului. Repere istorice (1916-1999)”, publicată la Editura „Militară”, Bucureşti, 2001. Din câte ştiu, aceasta este singura lucrare de acest fel, care să trateze amplu şi profesionist rolul armatei române în evoluţia istorică a Văii Jiului de la sfârşitul modernităţii până în istoria recentă. Ce v-a determinat să scrieţi această carte?

- Valea Jiului este un pământ iubit şi blestemat deopotrivă de locuitorii săi. Căutat şi iubit ca un „El Dorado”, totuşi, în zbuciumata sa istorie acest pământ a fost udat cu lacrimi şi sânge de nenumărate ori. Fascinat de frumuseţea, de istoria şi de oamenii acestor locuri, în calitatea mea de ofiţer al armatei române, am căutat să aflu cât mai multe lucruri despre Valea Jiului, mai ales în domeniul militar. După circa 10 ani de cercetări în arhivele civile şi militare, am strâns un foarte bogat material documentar. În aceste condiţii, cartea la care faceţi referire a fost o urmare firească a sintetizării şi sistematizării acestor documente.

 

Istorie pe pâine. Uneori, pe pâine neagră…

 

- Cum s-a născut pasiunea dvs. pentru istorie?

- Cadru militar fiind, era esenţial să cunosc istoria patriei mele. Şi, pe măsură ce pătrundeam mai adânc în tainele acesteia, creştea şi pasiunea mea pentru această ştiinţă. Cred că nu poţi cunoaşte istoria patriei tale fără să o iubeşti. Am avut şi privilegiul de a fi îndrumat, pe parcursul carierei mele militare, de superiori cu vocaţie şi experienţă în domeniu. De asemenea, am servit patria în regimente cu puternice tradiţii militare, ceea ce mi-a însufleţit dragostea pentru pământul românesc şi pentru trecutul acestuia.

- Pentru documentare aţi folosit informaţiile din arhive, dar şi lucrări de istorie relevante pentru perioada pe care aţi avut-o în vedere. Vă rog să faceţi câteva aprecieri despre perioada în care v-aţi documentat, despre greutăţile pe care le-aţi întâmpinat (dacă acestea au existat).

- Perioada de documentare a fost cuprinsă între 1991–2000. Orice cercetare arhivistică presupune un mare efort de timp, de bani şi, de ce nu, de nervi. Cercetarea mea a fost îngreunată mai ales de faptul că se desfăşura pe două direcţii: civilă şi militară. Cercetarea arhivelor civile se făcea la Deva, iar a celor militare la Piteşti şi Bucureşti. La cheltuielile legate de transport, cazare şi masă între aceste centre arhivistice, se adăugau cheltuielile cu taxele de consultare şi de copiere a documentelor. Un alt mare efort fizic şi de timp a necesitat corelarea documentelor şi ordonarea acestora. Cu toate acestea, în momentul ieşirii cărţii de sub tipar, sentimentul „misiunii îndeplinite” te face să uiţi greutăţile prin care ai trecut sau să le consideri, mai degrabă, trepte care te-au ajutat să-ţi împlineşti un vis.

 

Săpaţi, săpaţi şi iară săpaţi

 

- Este cunoscut faptul că istoria Văii Jiului este mai degrabă de dată recentă. Sunt puţine documente despre perioada evului mediu, iar în ceea ce priveşte antichitatea lacunele sunt şi mai mari. Aceasta nu înseamnă că această zonă ar fi fost nelocuită, aşa cum s-ar putea înţelege după unele opinii. În mod sigur, zona aceasta a fost adânc angrenată în creşterea şi descreşterea statului dac. Realitatea este că zona Văii Jiului este defavorizată în ceea ce priveşte cercetarea trecutului în comparaţie cu alte părţi ale Judeţului Hunedoara. Întrebarea mea este dacă dvs. apreciaţi că ar fi necesară o cercetare arheologică a acestei zone?

- Sigur că da! O astfel de cercetare poate completa - în mod cât se poate de ştiinţific, cu dovezi şi mărturii sigure, cu argumente inatacabile – cunoaşterea, din vechime, a cestei zone.

 

„Descălecări” de gorjeni şi haţegani

 

- Lipsa izvoarelor istorice antice şi existenţa sporadică a celor medievale este suplinită de implicarea locuitorilor Văii Jiului în istoria contemporană. Primul Război Mondial apare şi ca prima jertfă majoră a acestor locuitori care erau situaţi la graniţa sudică a Imperiul Austro-Ungar, dar în imediata vecinătate cu Vechiul Regat Românesc. Legăturile dintre Valea Jiului şi Ţara Românească sunt străvechi, existând în secolul al XIII-lea chiar o unitate prestatală comună intitulată Litua (Ţara lui Litovoi), care cuprindea inclusiv zona Haţegului. Ar putea explica acesta, ca „legătură de sânge” esenţială, migraţia unor locuitori din Gorj şi din Ţara Haţegului pentru repopularea Văii Jiului în evul mediu târziu şi în perioada modernă?

- Prima atestare documentară a unor localităţi din Valea Jiului datează din timpul regelui maghiar Vladislav al II-lea (1593). Este vorba de un act prin care acest rege întăreşte stăpânirea lui Mihai şi Nicolae Cândea (Kendeffy) asupra acestor locuri. Urmare a documentărilor mele cu privire la istoria Văii Jiului, pot afirma că pe la mijlocul secolului al XVIII-lea începe o migraţie puternică dinspre Ţara Haţegului înspre Valea Jiului, unde sunt întemeiate localităţi cu nume asemănătoare celor din Ţara Haţegului. Până la acel moment, Valea Jiului era foarte slab populată. Mai precis, populaţia acestei zone se limita la câteva sălaşe (aşezări sezoniere, pe timpul verii, pentru păscutul vitelor şi al oilor). Deşi legătura de sânge este evidentă, migraţia dinspre Gorj a fost mult mai redusă, la început, în comparaţie cu cei din Haţeg. Aceasta, şi din cauză că autorităţile austro-ungare nu permiteau celor din regat să se stabilească în Valea Jiului. După Primul Război Mondial, numărul „gorjenilor” care şi-au căutat un rost în Valea Jiului a crescut. Alte momente importante în migraţia gorjenilor spre Valea Jiului au fost: 1944 (urmare a situaţiei economice de după război) şi 1962 (după încheierea cooperativizării agriculturii). 

 

Momârlani, călăuze locale, români

 

- Sacrificiul locuitorilor Văii Jiului în cele două războaie mondiale, cei care sunt numiţi, peiorativ sau nu, „momârlani”, este certificat prin documente istorice la care dvs. aţi avut acces. Pentru că în prezent se împlinesc 99 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, ce se poate spune, dincolo de documente, despre jertfele de sânge ale acestora? 

- În timpul stăpânirii austro-ungare, „momârlanii” din Valea Jiului erau încorporaţi în regimente care luptau în alte zone, pe alte fronturi, evitându-se, din cauza legăturilor de sânge, confruntarea directă pe frontul din Carpaţi. În al doilea război mondial, însă, jertfele celor din Valea Jiului au fost nenumărate. Numărul mare al decoraţiilor primite de fiii Văii Jiului arată atât eroismul, cât şi jertfa de sânge a acestora.

- Evoluţia frontului în Valea Jiului a fost dramatică. Ce rol credeţi că au avut călăuzele locale, inclusiv cele din Uricani şi Câmpu lui Neag, în succesul armatei române care, pentru scurt timp, a eliberat teritoriul Transilvaniei?

- Un rol foarte important. Dragostea de neam a determinat pe mulţi dintre locuitorii Văii Jiului să-şi rişte viaţa şi să ajute armata română în lupta de eliberare a Ardealului. Sunt foarte mulţi cei care au plătit cu viaţa pentru aceasta, exemple edificatoare fiind bătrânul preot Ştefan Berinde (care a înlocuit brâul preoţesc cu o bandă lată tricoloră), fiul său, teologul Vasile, şi sătenii George Mârşav, Ştefan Breben, Alexa Hamz, Petru Mojoatcă şi Ion Danciu, care au condus trupele române până spre Valea Streiului. Un alt caz asemănător este acela al călăuzei Petru Matei, care a fost prins de trupele duşmane în Munţii Retezat şi executat fără judecată.

Despre jertfa contemporanilor noştri

 

- De cele mai multe ori, noi, epigonii, nu avem capacitatea de a preţui sacrificiul major al înaintaşilor pentru menţinerea fiinţei noastre istorice. În contextul în care se fac eforturi pentru reparaţii minime în această privinţă, cum vedeţi dvs. efortul comunităţii din Uricani, în special al unui grup restrâns de localnici, de a ridica un monument pe linia vechii graniţe care a coincis la un moment dat cu frontul şi unde s-au sacrificat soldaţii români (aproape toţi ţărani la origine) în 1916?

- Este un gest de recunoştinţă faţă de jertfele înaintaşilor demn de toată admiraţia. Lăudabil este că, prin această acţiune, se menţine vie amintirea şi faptele eroilor. Aş preciza că, în toate drumurile mele, nu am întâlnit atâta preocupare şi râvnă în cinstirea înaintaşilor, a eroilor neamului, ca în Valea Jiului. Acesta este motivul pentru care, personal, în perioada în care am slujit patria sub drapel în Valea Jiului, m-am implicat cu toată puterea şi experienţa mea în organizarea a sute de manifestări de omagiere şi de evocare a celor care - aşa cum spuneţi - s-au jertfit pentru menţinerea fiinţei noastre istorice. Mai presus de toate, suntem datori să le păstrăm numele şi fapta! 

 

La anul 100. De la luptele din Vale…

 

- Ştiu că în munca laborioasă de cercetare pe care aţi desfăşurat-o aţi strâns un volum mare de informaţii. Aveţi intenţia publicării unei lucrări mai ample despre Valea Jiului?

- Un astfel de demers ar implica un mare efort material, financiar şi de timp. Momentan, am în derulare câteva proiecte similare în zona mea natală (jud. Vâlcea) şi nu mă pot angaja la această uriaşă responsabilitate. 

- Ce alte proiecte de viitor în privinţa scrisului aveţi?

- Urmare a respectului şi consideraţiei pe care le am pentru Valea Jiului, voi încerca finalizarea până anul viitor a lucrării „Luptele din Valea Jiului în documentele vremii”. Publicarea ei este preconizată cu ocazia evocării centenarului luptelor din Primul Război Mondial din Valea Jiului.

Interviu realizat de Ion Hirghiduş