01.07.2015,  22:06:23 | 0 comentarii | 1347 vizualizari
O carte despre / U monmârlan din Jieţ la Muntele Athos


de Ziarul Vaii Jiului
În curând, o nouă apariţie editorială a colaboratorului nostru Dumitru Gălăţan-Jieţ. De data aceasta nu este vorba de o lucrare de etnografie, ci de una cu totul de altă factură.
 
Intitulată „În Sfântul Munte Athos mai aproape de Dumnezeu”, cartea este scrisă în urma celor două pelerinaje efectuate de autor în anii 2012 şi 2014 în Sfântul Munte.
Şi în această carte se simte pasiunea pentru etnografie. În acest sens vom reda un pasaj ilustrativ: „Am intrat pe poarta principală a Mănăstirii Marea Lavră, păşind pe plăci de marmură albă aşezate uşor în pantă, tocite şi scobite vizibil de paşii celor care în timpul celor câteva sute de ani de existenţă şi-au purtat paşii pe ele. Aceste scobituri iau aspectul de adâncituri marcante şi m-au trimis cu gândul în perioada copilăriei mele, aducându-mi aminte de scobiturile din scândura duşumelei de la casa bunicilor situate între cepii scândurii tocite, tot de vreme, în care turnam lapte pisicilor care-l lingeau în linişte cu limbile lor aspre” (pag.94).
Volumul are 220 de pagini, este tipărit pe format B5, pe hârtie de calitate, cu bogate şi interesante ilustraţii color. (S.L.)

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter