29.10.2011,  13:41:53 | 0 comentarii | 617 vizualizari
PROLEGOMENE la / O istorie a jigodismului românesc de la origini până în viitor (V)
de Ziarul Vaii Jiului

În primii ani ai dictaturii proletare, Jigodismul s-a manifestat spontan, răzleţ, atipic, cu accente de grotesc şi picanterie. Vestitele „demascări” din anii ’50 ţin mai mult de precarităţi de caracter, de ipostaze ale prostiei, hăului în care fiinţa cu chip uman, cuvântătoare dar ne-gânditoare, ajunge să-şi arate limitele, în condiţiile în care până şi Dumnezeu are chef să fie puţin cinic şi dur cu creaturile sale. Lagărele de reeducare sunt şi ele caricaturi tragice ale condiţiei umane, ipostazieri ale sub-umanului, cu accente particulare de J. Dar J., într-o epocă atât de tulbure, cu o imagine mişcată într-o oglindă a Lumii neclară, are el însuşi accente de derută. Manifestări punctuale ale J. sunt nenumărate în „epoca Dej”, „calităţile” şi urmele jigodiei se află peste tot, dar J. adevărat, sistemic, omogen nu e încă prezent. J. autentic mijeşte odată cu zorii „epocii Ceauşescu”, şi atunci nu chiar din primii ani, cu o sfială aparent neverosimilă. Însă, curând îşi va arăta plenitudinea şi îşi va atinge apogeul în viitorul „epocii de aur”. De ce atâta precauţiuni din partea unui fenomen atât de impetuos-neobrăzat cum e J.? Răspunsul e simplu: în primii ani ai dictaturii proletare, politicul luxuriant-găunos interbelic a fost decapitat. Pletora de partide care mai de care mai „naţionale” a fost „rasă” cu duritate, şi odată cu ea s-au estompat tarele J. tradiţional românesc. Ciudat, dar „epoca Dej” e, din punct de vedere jigodistic, poate cea mai „curată” din Istoria J. românesc. Aşa s-a întâmplat, din păcate atât de rar, de câte ori Politicul s-a manifestat în surdină: atunci J. s-a retras ca... o jigodie rănită. Politicul a devenit nu doar starea preferată, osmotică a J. românesc, dar chiar iconul acestuia. Politica în România a devenit sinonimă cu politicianismul, care, la rându-i, s-a transformat mereu într-o submulţime docilă a J. Ceea ce pentru alte naţiuni a fost şi este o stare de ordine şi agregare, politicul, pentru români a fost întotdeauna starea principală de manifestare a J. Politicul induce democraţia, dar mereu pe alte meridiane, în timp ce pe plaiuri carpatine totul se vectorizează invers. Cele câteva puseuri de voinţă şi virtute naţională au fost realizate pe un fond de autoritarism, de suspendare temporară a Legii şi Principiilor. Când s-a revenit la o stare de aşa-zisă normalitate, când Politicul şi-a recăpătat poziţiile fireşti, J. şi-a intrat şi el în drepturi: până la starea de băltire ori de recesiune nu a mai fost nici măcar un pas. Pentru români starea de normalitate, la care e îndemnată mereu de Occident, uneori chiar cu şuturi, capătă de fiecare dată vectorizări opuse: e ca şi cum unui beţiv i se arată sticla de votcă, indicându-i-se să „tragă” firesc, mereu câte o înghiţitură. Evident că românul nostru o bea dintr-o singură sorbire. Rezultatele se văd: suntem de două sute de ani, dacă nu dintotdeauna, o naţiune mahmură.

Dar încet, odată cu ascensiunea lui Ceauşescu, politicul izgonit pe uşă intră, triumfător, pe fereastră. Pletora de partide, cu jigodiile ei diversificate, e înlocuită de partidul unic, evident cu tipul „unic” de jigodie. El se va numi, chiar şi oficial, „activist”. Activist de partid, activist de stat, jigodia cu adevărat perfectă. Cu statut, cu piedestal, cu ştaif. Astfel, pentru prima oară în Istoria românilor, J. coboară temeinic în mase. Clasa politicienilor obedienţi interbelici e înlocuită cu o pătură nouă, izvorâtă cumva chiar de lângă ţărână, ce coagulează şi omogenizează cam toată naţiunea. Poporul român devine în scurtă vreme un popor de activişti sau de aspiranţi la activism. Adică la lichelismul pur. La conceptul de jigodie. E drept, unii „activează”, alţii doar chibiţează şi le curg balele după un post, măcar voluntar, de activist. Aşa-zişii intelectuali români, din care dacă îl scoatem pe Paul Goma nici nu ştiu ce mai rămâne, „activează” şi ei, unii pe la o editură, alţii pe la o revistă, câţiva chiar din câmpu’ muncii, sau, într-un caz mai nefericit, pe sub o masă aşteptând un oscior. Un post de activist, de jigodie cu patalama şi maşină la scară devine o obsesie şi un deziderat pentru mai tot românul. Unii, azi, nu mai recunosc. Alţii pozează chiar în dizidenţi. Care, la o adică, abia dacă pot fi număraţi pe degetele unei singure mâini.

Activismul presupune, în primul rând, un rol în cadrul societăţii, o „funcţie”, e din start o autoritate care dăruieşte, pentru sine şi ai tăi, numai beneficii. Pentru ceilalţi nimic, deşi glasul jigodiei clamează că interesul public, bineînţeles că şi cel „naţional”, e pe primul loc. Obsesia pentru „funcţioară”, numită în alte epoci „dregătorie”, „post” sau pur şi simplu „slujbă”, vine, după unii, de la fanarioţi. Eu cred că vine chiar şi mai de departe, dintr-un soi de lichelism generalizat şi ipostaziat în autoritarismul familial al ţăranului român (De aici şi sintagma „nu fi ţăran!”), ţăranul cu funcţie precisă şi ineluctabilă de „tată”, de Dumnezeul familiei, rol şi „virtute” care îi dau specimenului respect şi necesara teamă a celorlalţi.

Activismul, străvechi sau de tip nou, e pecinginea care, odată apărută în peisaj carpatin, va măcina de acum şi până în veac, ca un cariu triumfător, cuşmelia românismului. Un popor de activişti sau de aspiranţi activişti e blestemul suprem pe care comandantul suprem l-a şuierat peste poporul lui. El însuşi, un vodă roşu, devenit jigodia supremă, îşi va topi autoritatea în mâlul galben al J. desăvârşit. Sfârşitul socialismului „triumfător” sau a comunismului virtual nu e decât ipostazierea neputinţei unei naţii coborâte ca o scroafă gestantă într-un subsol bineînţeles insalubru. Micuţul om ( E o întâmplare că, în genere, România are parte numai de conducători nu mai înalţi de piciorul broaştei?!), coborând din elicopter, fără atributele puterii, cu privirea stinsă, ca un bătrân obosit ce era, devine o efigie a J.  contemporan, dar şi a falimentului românesc mereu reînviat: în acea postură, cât o efigie, fostul „şoim din Carpaţi” devenea pentru o clipă imaginea unică a celor trei stadii ale J. românesc: cel de jigodie, de javră şi de potaie.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter