28.07.2015,  15:49:39 | 0 comentarii | 1225 vizualizari
La fotbal juvenil / Un argint


de Loredana JUGLEA

Grupele de juniori 2005 Şi 2006 ale FC Hunedoara au pierdut finalele disputate în cadrul Turneului Internaţional „Cupa Clinceni”.

Echipa generaţiei 2006 a ocupat locul secund la categoria sa de vârstă după ce a fost învinsă în finala mare a competiţiei de Petrolul Ploieşti, scor 2-3 (1-1 la finalul timpului regulamentar), după prelungiri şi lovituri de departajare. Echipa de la categoria jucătorilor născuţi în 2005 a pierdut finala mică în faţa echipei AS Sporting Vaslui cu 0-1, ocupând locul al patrulea. Antrenorul celor două echipe, Daniel Haidiner, a afirmat că e mulţumit de rezultatele echipelor sale. „Mă aşteptam ca ambele grupe ale mele să se califice în finale, pentru că am muncit foarte mult la pregătirea individuală şi colectivă”, a spus Haidiner, cu mare greutate, pentru că vocea îi era serios afectată  în urma indicaţiilor date pe parcursul turneului.

„Cupa Clinceni” este unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal juvenil cu caracter internaţional organizate în ţară, întrecerea fiind înscrisă în programul oficial al FRF de dezvoltare a acestui sector. La turneu au participat echipe din România, Macedonia, Bulgaria, Israel şi Dubai. Organizatorii au oferit echipelor care s-au clasat pe podium medalii, cupe, mingi, dar şi echipamente de fotbal.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter