06.08.2015,  10:32:45 | 0 comentarii | 988 vizualizari
Petroşani. Ziua Minerului


de Ziarul Vaii Jiului

Astăzi, la ora 9, în Parcul „Carol Schreter”, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a fost gazda care a primit toate grupurile politice şi instituţionale venite să aducă un omagiu minerilor trecuţi în nefiinţă.

Manifestarea de comemorare şi depunere de coroane a fost una complexă. Au fost de faţă liderii partidelor politice locale, consilierii locali, şefi de instituţii locale, dar şi foarte mulţi cetăţeni. După cuvântul de deschidere adresat auditoriului de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, chiar de la picioarele statuii minerului, au luat cuvântul prefectul Sorin Vasilescu, preşedintele  Consiliului Judeţean Hunedoara Adrian David. Au fost prezenţi şi directorul general al Apa Serv Valea Jiului - Costel Avram, senatorul Haralambie Vochiţoiu, alături de alte figuri marcante ale politicii şi administraţiei  locale. A urmat depunerea coroanelor, în mod organizat, conform unui program prestabilit.

Chiar dacă mu sunt multe de spus despre o manifestare solemnă, simplă, merită remarcat că oamenii importanţi ai Petroşaniului, rivali sau nu pe scena politică, se pot reuni fără ranchiună la aceste evenimente, unde, mai important decât prezentul, este trecutul măreţ al unei comunităţi.

„Putem trece în mod corect prin această zi doar alături de mineri şi de familiile lor. Putem fi împreună în această zi doar dacă avem aceeaşi convingere: că mineritul din Valea Jiului continuă să rămână o activitate necesară pentru economia României. Avem totodată obligaţia morală de a le mulţumi plini de recunoştinţă tuturor celor ce şi-au sacrificat sănătatea şi chiar viaţa pentru ca huila să dea căldură românilor”, a transmis primarul.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter