24.08.2015, 18:34:42 | 0 comentarii | 1625 vizualizari
Politica în cifre / PNL ar câştiga la mică distanţă în faţa PSD
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
• 47 la sută dintre români - convinşi că România are o economie mai bună sub
Victor Ponta
Recentul sondaj realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) în luna august 2015 arată că electoratul român se orientează, pentru alegerile din anul ce urmează, către oferta noii structuri liberale formate din fuziunea PNL cu PDL şi mici sateliţi.
Nu e chiar rău, dar nici bine
Analiza politică statistică realizată recent de CSCI dă măsura trend-ului politic românesc în acest moment nu foarte clar şi cu extrem de multe controverse decizionale. Conform rezultatelor sondajului, românii nu sunt chiar atât de supăraţi pe cât ar arăta evenimentele sociale, politice şi economice din ultima vreme.
Una din primele observaţii ar fi aceea că 49 la sută dintre cei care au răspuns sondajului sunt convinşi că România, sub puterea PSD şi aliaţii şi Guvernul Victor Ponta, merge într-o direcţie greşită. Pe de altă parte, 44 la sută dintre cei chestionaţi spun că ţara noastră merge în direcţia bună.
De asemenea, 47 la sută dintre români ar fi convinşi că avem o economie mai bună sub Victor Ponta, 31 la sută spun că e la fel, iar 20 de procente susţin că economia actuală în România merge prost.
Iohannis ţine podiumul
În relaţie cu aceste răspunsuri, la fel de interesant este că, oricât de nebuloasă ar fi perioada ultimilor ani, 57 la sută dintre români sunt mulţumiţi cum trăiesc, iar 43 la sută nu sunt mulţumiţi.
În topul încrederii în politicieni, continuă să conducă preşedintele României, Klaus Iohannis, posesor al 59 de procente din încrederea românilor, urmat de Sorin Oprescu, primarul Capitalei, cu 40 de procente, premierul şi fostul lider PSD Victor Ponta, cu 35 la sută, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu 33 la sută, şi liderul PSD Rovana Plumb, cu 28 de procente.
Singurul care a scăzut ar fi Iohannis, dar de la peste 70 la sută.
Liberalii pe primul loc
Întrebaţi cum ar vota dacă ar fi alegeri parlamentare acum, cei chestionaţi de sondajul CSCI susţin că ar da primul mandat noului PNL, în proporţie de 41 la sută, apoi PSD, 37 la sută, UDMR şi M10 Monica Macovei, câte 5 la sută, ALDE şi PMP, câte 3 la sută şi UNPR 2 la sută.
Obama e iubit de români
După cum arată sondajul CSCI, dintre liderii marilor puteri, preferatul românilor este Barack Obama, cu 59 la sută, urmat de Angela Merkel, cu 55 la sută, şi Francois Hollande, cu 25 la sută. Liderul rus Vladimir Putin este creditat doar de 16 la sută dintre cei care au răspuns chestionarului CSCI.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|