16.09.2015,  20:53:15 | 1 comentariu | 1222 vizualizari
Proiecte la zi / Anotimpul modernizărilor de drumuri în Valea Jiului


de Mihaela PETROŞAN
La început de toamnă, două primării din Valea Jiului au atribuit lucrări de reabilitare şi modernizare a unor drumuri de pe teritoriul localităţilor. Este vorba de Aninoasa şi Vulcan.
 
Astfel, Primăria Aninoasa a atribuit un contract pentru lucrările de „Moderni­zare a DJ 666 B, respectiv strada Libertăţii, de la km 2+875 la km 5+150”, evaluarea licitaţiei fiind finalizată în 3 septembrie 2015. Valoa­rea totală estimată a lucrărilor, fără TVA, a fost de 3.337.750 lei. Licitaţia pentru aceste lucrări a fost câştigată de firma „Strabag”, iar contractul, care este finanţat din fonduri bugetare, a fost încheiat în 11 septembrie 2015 şi are o valoare finală de 2.421.025,97 lei. Primăria Vulcan a atribuit şi ea un contract de proiectare şi execuţie lucrări pentru „Reabilitarea DJ 664 Tg. Jiu-Turcineşti-Schela-Pas Vulcan-Vulcan, km 42+500-km 44+930, sector intravilan (zona Dincă-Staţie Telegondolă)”. Mai detaliat, obiectul contractului este realizarea documentaţiilor tehnice faza PT, CS, DE, DT + asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toată durata lucrărilor şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii menţionat mai sus. Valoarea estimată a contractului a fost de 2.693.318 lei. Această licitaţie a fost câştigată de firma hunedoreană Drupo, iar contractul a fost încheiat în 28 august 2015 şi are o valoare de 2.504.160,5 lei.

Comentarii articol (1 )

#1 vulcaneanul17.09.2015,  15:47:00
punetiva ma pe munca,izolati blocurile,reparati aleeile intre blocuri,faceti pista de biciclete de la lonea pana la uricani,daca vreti sa va mai voteze lumea,ca arata orasele astea din vale fix ca in 90.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter