Ziarul Vaii Jiului

scoală & cultură pe Jiul de Est şi Jiul de Vest

10.11.2011, 02:11:28 | 0 comentarii | 1583 vizualizari GALERIE:

FOTO

Mineri, cărbune şi (mult) ceai la Marea Neagră şi Marea Marmara

Articole de acelasi autor

Potrivit lui Arthur Miller… / Un ziar bun este o naţiune care vorbește cu ea însăși. Așa a fost odată, de la Zet la Zet…

In Memoriam. Prof.univ.dr.ing. Aron Poantă: / „Universitatea nu există prin ziduri, ci prin oameni!”

La Petrila există tineri inteligenţi care / Scriu pe ziduri pentru că nimeni nu-i ascultă

La sfârşit de săptămână / Clubul Copiilor din Petrila a câştigat 50 de medalii. 13 au fost de aur!

În fiecare toamnă există, la Petroşani, / O zi magică în care „rablele” se transformă în regine ale şoselelor

Înainte de încheierea sezonul de traversat / Avram Iancu se întoarce, cu forţe noi, pe Canalul Mânecii

Pe site-ul oficial al teatrului poţi găsi / Viaţa (inexactă) a scriitorului, preluată prin metoda copy-paste

E oficial. Pe 13 septembrie, la ora 18, / Ion D. Sîrbu a trecut Pragul albastru. La Petroşani

Ce verde era, odinioară, Valea mea:/ Combinatul carbonifer avea, în 1977, un număr de 13 cămine cu 2.500 locuri de cazare!

Un festival în aer liber a fost alungat de intemperii în oraş: / Nu ştie ploaia să se îndure...

de Mihai BARBU

Ceaiul şi cafeau sunt băuturi vitale pentru turci fiind consumate tari, dulci şi în cantităţi mici. Ceaiul se bea toată ziua, bună ziua, cu orice ocazie şi în orice împrejurare. Aşa că îl puteţi comanda mai puţin concentrat şi fără zahăr. Cafeaua e mai scumpă decât ceaiul, se bea în ceşti mici şi este servită alături de un pahar de apă. Cafeaua solubilă este cunoscută ca Nescafe. Când vorbeşti de turci, vorbeşti implicit de ceai şi cafea. Noi vă propunem, fiind un ziar al Văii Jiului, să vă povestim şi de mineri şi de cărbuni. În Turcia, patria all inclusive-ului...

Comenius.
Prima întâlnire de la Bartin.
Între 17 şi 22 octombrie 2011 s-a desfăşurat la Bartin, în Turcia, prima întâlnire din cadrul Proiectului Comenius intitulat „I am a child, a safe world is my human right”. Locul de întâlnire a fost şcoala Akcali Ilkogretim Okolu condusă de d-na Nevin Aslan.
Ca regiune a Turciei, Bartinul, are 2143 km pătraţi şi 184.178 de locuitori. El cuprinde 4 oraşe şi 270 de sate. Centrul regiunii e, desigur, oraşul Bartin care are 35.990 de locuitori şi 1151 de km pătraţi. Gazdele noastre sunt foarte mândre că populaţia care a locuit odinioară pe aceste locuri, de-a lungul anticului râu Partheinos, a fost menţionată de Homer în Iliada. Lingviştii spun că vechiul nume al apei ce le străbătea ţinutul ar însemna „Tânăra fecioară” dar râului i se mai spunea şi „Frumosul cântec al fetelor”. Marea Neagră se află la doar 12 km de Bartin. Bazarul din oraş se numeşte Garila după numele unei femei aprige care a încercat să trăiască doar de pe urma vânzării produselor sale din gospodărie: lapte, iaurt şi brânză. În ceea ce priveşte dârzenia, femeia e la fel ca Mara lui Slavici. Târgul are loc de două ori pe săptămână: marţi şi vineri. Dacă am fi fost în prima săptămână a lunii iunie la Bartin, am fi nimerit în plin Festival al căpşunilor care se ţine, în mod tradiţional, la Garila Bazaar.
Cel care a iniţiat acest larg proiect a fost profesorul Ali Baysal iar Turcia are de tratat o temă privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Potrivit datelor pe care le-a cules din presă, Turcia a pierdut 19.000 de oameni care au sfârşit tragic în trafic în ultimii zece ani. Din această perspectivă, Turcia ocupă un neonorant loc 2, după Rusia, într-un clasament mondial neoficial. Unul din punctele de maxim interes ale acestei întâlnirii a fost demonstraţia concretă a felului cum elevii şcolii, împreună cu poliţia rutieră din localitate au verificat modul în care şoferii respectă legile circulaţiei, dacă îşi pun centurile de siguranţă sau dacă acordă prioritate pietonilor pe trecerile marcate.

Acum, când scriem aceste lucruri, televiziunile din România relatează despre un groaznic accident de circulaţie petrecut în Ungaria şi unde au murit 14 români din care şi doi copii. Tragedia s-a produs în urma coliziunii dintre un tir şi un microbuz de 8 plus 1 locuri în care erau înghesuiţi 15 pasageri (!) ce veneau tocmai din Spania. Pentru a eluda legea, proprietarii maşinii figurau ca deţinătorii unui microbuz care nu avea nevoie de aprobări şi avize speciale pentru a putea circula în străinătate. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie, ne dăm seama că o lume sigură e un drept fundamental al omului şi, implicit, al copilului. În rest, trecem cu nepăsare şi ignorăm lucruri ce ni se par neimportante şi care sunt oricând gata să se transforme într-o tragedie.

Un paradox turcesc: din insula San Jorje lucrurile se văd mult mai clar decât pe continent

Fiind prima reuniune de proiect, participanţii au dezbătut o seamă de chestiuni tehnice. Reprezentanta Portugaliei, Isabel Arezes, o mai veche participantă la astfel de reuniuni a vrut, de la bun început, să lămurească felul în care va fi alcătuit calendarul viitoarelor reuniuni. O chestiune aparent simplă dar absenţa Poloniei din proiect, din cauza faptului ca nu a obţinut finanţarea europeană, a dat peste cap tot calendarul iniţial. (În paranteză fie spus, faptul că Polonia - o campioană a absorbţiei fondurilor europene - nu a reuşit să obţină banii necesari proiectului, în timp ce România - recunoscută drept o codaşă în domeniu - i-a obţinut, ne-a făcut să fim foarte mândri de performanţa noastră.)

De ce insista, oare, Isabel Arezes să se bată în cuie acest program al mobilităţilor? Pentru că reprezentantele Portugaliei în acest proiect veneau tocmai din Insulele Azore, care se află cam la jumătatea distanţei dintre ţara lor şi continentul nord american, iar o rezevare din timp a biletelor de avion însemnă şi o reducere substanţială a costurilor cu transportul.

Ungaria a vrut, de asemenea, să-şi decaleze intervalul în care va fi gazda unei reuniuni de proiect pentru că tocmai atunci, în varianta iniţială, vor avea loc alegeri pentru funcţia de director al şcolii. Din motive lesne de înţeles, Ungaria a găsit şi ea înţelegerea necesară. Pentru a-şi armoniza toate examenele, vacanţele, alegerile de directori şi dorinţele fiecăruia, celor nouă ţări le-au trebuit două zile de dezbateri. În cele din urmă, toată lumea a fost mulţumită. Astfel, următoarea reuniune va fi în Marea Britanie, într-un fost orăşel minier din nordul Angliei, în zilele de 6, 7 şi 8 martie 2012. A treia întâlnire a fost fixată în Italia pentru zilele de 29, 30 şi 31 mai 2012. Ungaria va fi cea de-a treia destinaţie a proiectului în 2, 3 şi 4 octombrie 2012, Grecia va fi gazda reuniunii de proiect în zilele de 12, 13 şi 14 martie 2013 iar concluziile vor fi trase în Slovenia în zilele de 4, 5 şi 6 iunie 2013.

My name is...

Chestiunile tehnice de abordare unitară a proiectului de către fiecare ţară au fost intens discutate şi negociate cu managerul general al proiectului, profesorul Ali Baysal. Nu le vom detalia pentru că ele se vor regăsi sublimate în variantele finale ale fiecărei ţări.

În prima zi, s-au prezentat turcii, italienii şi slovenii. Fiecare şi-a prezentat, cum a putut mai bine, ţara, regiunea, localitatea şi şcoala. La sfârşit, fiecare a oferit gazdelor şi celorlalţi participanţi, mici atenţii. În clasă elevii ne aşteptau stând smirnă în bănci. În pauză, ei au devenit foarte exuberanţi, ne întindeau mâna şi ne spuneau fiecare: My name is... şi voiam să le facem cât mai multe fotografii. Am văzut acolo ce poate simţi un om politic care trebuie să dea mâna cu oameni fericiţi că s-au întâlnit cu tine. Raquel, portugheza, mi-a zis că s-a simţit asemenea unui super star. „Nu degeaba te cheamă Furtado. Nelly a văzut deja cum e...” E, desigur, o aluzie la faimoasa portugheză Nelly Furtado cea care ne cântă I’m like a bird (Whoa, Nelly!). Slovenii ne-au dat un pliant cu oraşul lor în care o fetiţă frumoasă ne prezenta diferite monumente din zonă. Dacă şi turcii ar fi făcut la fel ar fi trebuit s-o pună pe Aylin. Aceasta a venit, împreună cu o altă fetiţă, să ne ofere o apă parfumată cu care să ne spălăm pe mâini, iar apoi ne-a invitat să luăm câte-o bomboană. În zilele următoare, Aylin venea cu alte fete să le fotografiem şi apoi fugea ruşinată.

Două simboluri ale unei staţiuni estivale: minerul şi cântăreţul rock

Amasra e un oraş aflat pe malul Mării Negre. Numele localităţii vine de la Regina Amastris dar, cu trei secole înainte de Hristos, locul se chema Sesamos. În oraş dăm de două statui: una a unui miner iar a doua a unui cântăreţ rock, Bariş Akarsu din Turcia, mort relativ tânăr. E o surpriză imensă să dăm de o statuie a unui miner într-o localitate turistică aflată chiar pe malul Mării Negre. Dar omagiul adus minerului poate fi legat şi de bogăţiile din peştera lui Ali Baba. Nu ziceau eroii din basm „Sesam, deschide-te!” şi li se înfăţişau ochilor toate bogăţiile pământului? Ne-am documentat şi am aflat că descoperirea cărbunelui în Eregli (fosta Heraclea grecească) s-a făcut încă de pe timpul sultanului Mahmud al II-lea şi se extrăgea pe timpul sultanului Abdulmecid. În timpurile moderne, redescoperirea aurului negru s-a făcut în anul 1822 când probe dintr-un anume tip de cărbune au fost duse la Istanbul dar slaba lui putere calorică nu a stârnit interesul autorităţilor. Istoria consemnează faptul că descoperirea unui nou tip de cărbune, de o putere calorică mult mai mare, a fost făcută de un fost marinar. Acesta, pe nume Uzun Mehmet (sau, în traducere, Mehmet cel înalt), găseşte cărbune în satul Kastaneci de lângă Eregli. Turcul merge la Istanbul cu o probă din cărbunele descoperit şi autorităţile îşi freacă mâinile fericite. Mehmet descoperise chiar cărbunele de care turcii aveau nevoie. I se acordă o pensie viageră dar bietul Mehmet nu are parte de ea pentru că a fost omorât în împrejurări neclare.

Exploatarea cărbunelui în zonă a început în septembrie 1835 iar din 14 februarie 1841 se poate vorbi de exploatarea lui industrială. Această dată a fost consemnată în ziarul local al timpului şi ceea ce turcii nu au găsit în arhivele oficiale au aflat din colecţia îngălbenită de vreme a unui ziar local. Compania de cărbune din Eregli a fost fondată de şase parteneri de afaceri pe care istoria i-a reţinut pentru totdeauna. Ei au fost Ahmed Fehti Paşa, Riza Paşa, Safreti Paşa, Tahir Bey Efendi, Izzet Paşa şi Mustafa Efendi. La Amasra, locul unde am întâlnit statuia minerului, cărbunele se extrage din anul 1851.

Pe o stradă din Amasra avem surpriza să dăm şi de un hotel şi un restaurant numit „Emin”. Îl întreb pe profesorul Ali Baysal dacă acest cuvânt înseamnă ceva în turcă. În primul rând, mi-a zis el, e un nume turcesc iar în al doilea rând înseamnă „ceva sigur, siguranţă”. Ne gândim la Emin-ul nostru iubit de acasă şi, iată, ne simţim în siguranţă (literară) şi pe tărâm turcesc.

Ceai turcesc, cu cărbune din sacul de rafie

La 105 km până la Istanbul (şi la 516 km de Bartin) oprim, pe marginea drumului, să bem primul ceai turcesc. Am văzut un fel de uriaş camion galben, aşa cum am mai zărit doar în anii puterii sovietice, la care era ataşat un fel de restaurant ambulant. Mehmet şi Ahmet aveau o ceainărie unde făceau ceaiuri pe cărbuni. 5 ceaiuri ne costă, la „Durum-Durum”, 10 lire turceşti. „Dacă vreţi puteţi plăti cu card-ul”, ne surprind turcii din camionul de pe malul mării. La 1700 de km de Petroşani, iată că întâlnim doi turci care scoteau periodic, dintr-un sac de rafie, câţiva cărbuni cu o lopăţică metalică, atât cât să-şi întreţină jarul. Suntem pe malul pustiu al Mării Marmara şi, datorită cărbunilor ne simţim ca pe malul Jiului de acasă. La plecare, îi întreb pe cei doi cum se spune la revedere. Mehmet îmi explică că cel care pleacă zice într-un fel (Allahaismaladik!), iar cel care rămâne, spune altceva (Gule gule!). E, cred, un fel de „Rămâi cu bine!” şi „Mergeţi sănătoşi!”. Ca să spui „mulţumesc” în turcă e destul de complicat (teşekkur ederim) dar se foloseşte mult şi formula franţuzească „mersi”. La fel şi pentru „scuze”. Există o formulă turcească (ozur dilerim) dar se foloseşte şi universalul „pardon”. Şeful „localului” avea un tricou Versace achiziţionat, cu siguranţă, de la second hand iar celălalt avea un sobru halat de chelner. Oamenii erau foarte primitori în contrast evident cu un câine ce lătra în pustiu pe malul mării. Alt contrast venea din ecoul unei poezii simboliste scrisă de Minulescu şi care ne informa de un alt fapt petrecut cam pe aceleaşi locuri: „Cânta un matelot la proră / Un singur matelot cânta / Pe-ntinsul Mării Marmara”. Noi beam ceai fierbinte pe malul aceleiaşi Mări Marmara, afară lătra, alandala, un câine dar nimeni nu-l mai asculta. „Sunteţi englezi?” ne-au întrebat turcii. „Nu, suntem chiar dintr-o regiune a României de unde se scoate cărbune dar unde nu se prea bea ceai.” „Păcat”, ne-au zis turcii.

Justinian al II-lea ne învaţă cum trebuie să-ţi învingi condiţia

Nouă ni se sugerează să facem un studiu statistic ca să vedem câte rampe de acces pentru cei cu dizabilităţi sunt în oraşul nostru, la magazine şi la instituţii publice, şi să milităm, prin toate mijloacele, pentru construirea lor. Pentru că proiectul nostru trebuie să se refere la cei cu dizabilităţi, am aflat, în Turcia, un exemplu perfect de felul în care îţi poţi depăşi, la nivelul cel mai înalt, defectele şi condiţia. Justinian al II-lea a domnit peste Imperiul Bizantin zece ani, între 685-695. Inamicii săi l-au detronat şi i-au tăiat nasul. Duşmanii săi erau ferm convinşi că un om desfigurat, fără nas, nu ar mai putea să mai fie, vreodată, împărat al Bizanţului. Justinian şi-a confecţionat, însă, o proteză nazală din aur şi a reuşit să-şi redobândească tronul. A trebuit să se lupte, pentru a redeveni împărat, vreme de zece ani. Dar a mai domnit încă şase. Istoricii îl consideră drept al cincilea împărat, în ordinea importanţei, într-o ierarhie a celor mai mari conducători pe care i-a avut Bizanţul, după Constantin, Theodosiu al II-lea, Justinian I şi Teodora. Cea din urmă a fost o împărăteasă care a aparţinut celei mai umile clase sociale şi a condus imperiul, alături de Justinian, vreme de 21 de ani. Irina Ateniana a fost prima femeie care condus singură Imperiul Bizantin. Acest fapt s-a petrecut între 797 şi 802. Zoe (1028-1050) a devenit împărăteasă la 50 de ani dar, după ce s-a urcat pe tron, s-a măritat de trei ori. La noi, pe malurile Jiului, se spune că, desigur, „Cu atenţie mărită/orice fată se mărită!”. La turci, pe malul Bosforului, randamentul marital e de trei ori mai mare. E drept că aceste evenimente s-au petrecut cu aproape un mileniu în urmă...

O, happy cows from Azores!

Când am prezentat colegilor noştri europeni judeţul Hunedoara şi oraşul Petrila, hărţile noastre foarte mari, format A0, i-am uimit pe toţi. În plus, le-am oferit tuturor căni, calendare, cărţi şi ipad-uri personalizate aşa cum n-a mai avut nicio altă delegaţie. Doar englezoaicele, venind dintr-o fostă regiune minieră, au adus câteva booklet-uri foarte interesante despre o zonă asemănătoare cu a noastră. Portughezele Izabel şi Raquel ne-au prezentat Azorele, un ţinut exotic care îl face să viseze pe fiecare participant la proiect. Ni se spune că insula unde locuiesc, San Jorje, e un loc cu valuri perfecte pentru surfing. Lângă San Jorje mai e, însă, şi o insulă nelocuită unde e o iarbă atât de grasă încât acolo îşi duc traiul cele mai fericite vaci din lume. Ele înoată, în fiecare dimineaţă, din insula locuită spre insula nelocuită şi seara se întorc fericite acasă. Fermierii din Azore spun că produsele lactate obţinute de la aceste vaci fericite au o savoare cu totul deosebită.

Rămânând în aceeaşi zonă a brânzeturilor vă informăm că turci au, la fiecare masă, „Cioban salata” care, pentru români, nu are nevoie de nicio traducere. E o salată gustoasă şi colorată făcută din roşii, ardei gras tăiat fin, salată verde, coriandru şi ţelină. Se drege cu ulei de măsline şi cu suc de lămâie.

Nouă pentru o lume nouă

Pentru Clubul Elevilor şi Copiilor din Petrila întâlnirea de la Bartin a fost o premieră absolută. Din acest motiv, le mulţumim colegilor şi partenerilor de proiect pentru modul amical, generos şi delicat cu care au înţeles să coopereze pentru a face din lumea noastră de 7 miliarde de suflete o lume mai bună şi mai sigură. Îi nominalizăm pe toţi pentru o mai bună aducere aminte a întâlnirii din Bartin: Claire White, Claire Dennis şi Monica Connor din Marea Britanie, Duska Dobersek şi Mojka Kolin din Slovenia, Nikola Krechanov, Diana Tsryatkova, Sonya Zlatarova din Bulgaria, Valentina Colangelo, Sabrina Nobilio, Gabriella Bosica din Italia, Georgia Stavrianidou şi Petrula Evangelidou din Grecia, Raquel Furtado şi Izabel Arezes din Portugalia, Anita Luteran, Gyula Szabo şi Szilard Berkes din Ungaria. De asemenea le mulţumim şi minunatelor noastre gazde Aysegul Pala, Bayhan Yildiz, Tuna Kaplan, Sami Toguz, Sarkan Gul, Zeyrop Arslan, Aly Baysal, Sarap Ozturk, Ramazan Doorkran, Vural Gukar, Nevin Aslan - directoarea şcolii, Mehmet Netin şi, nu în ultimul rând, lui Ali Baysal. De asemenea, le mulţumim şi elevelor Aylin Baykur şi Sibel Demirci pentru parfumul şi bomboanele cu care ne-au primit în fiecare zi. La fel cum îi mulţumim din suflet şi domnului primar pentru onoarea ce

ne-a arătat-o, pentru tortul şi diplomele pe care ni le-a înmânat la final.

Post Scriptum cu sultanul Suleiman. Magnificul sau Legiuitorul

La plecarea din ţară noastră, am cumpărat două ghiduri despre Turcia. Am fost foarte plăcut surprins să aflu că cel mai important sultan al lor, Suleiman Magnificul, voia să i se spună Legiuitorul şi nu Magnificul. Oare de ce? Eu cred că Suleiman ştia mai bine decât oricine că dacă reuşeşti să impui legea într-o lume orientală, alunecoasă şi descurcăreaţă, era mult mai mult decât a cuceri noi şi noi teritorii. Cele două supranume se îmbină pentru că cel de-al doilea derivă, în mod necesar, din primul. Cineva ne spune că turcii sunt cei cu care rămâi în contact şi după ce se termină proiectul. Pentru că sunt gentili şi omenoşi. Teşekkur ederim! Sau mersi, ca să înţeleagă toată lumea...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.