14.10.2015,  20:04:17 | 0 comentarii | 904 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a / Avancronica etapei nr. 8
de Loredana JUGLEA
Cel mai interesant meci
din runda cu nr. 8 a Ligii a IV-a la fotbal este, fără nicio îndoială, cel dintre Hercules Lupeni şi Metalul Crişcior, care va începe la ora 11:30.  Hercules este vicecampioana, iar Metalul - revelaţia acestui sezon de campionat.
Lupenenii sunt optimişti. Cel puţin aşa rezultă din declaraţia antrenorului Dan Voicu: „Ne întâlnim cu Metalul Crişcior după o victorie de moral la Jiul, care sper să ne facă să abordăm altfel acest joc. Vreau să continuăm parcursul bun, iar singurul nostru obiectiv este să obţinem victoria în acest joc. Sunt conştient de faptul că întâlnim o echipă bună, căreia sperăm să-i administrăm prima înfrângere în deplasare”.
 
Aglomeraţie de echipe 
Singura echipă detaşată în clasament  este Şoimul Băiţa. Aceasta are un avans de trei puncte faţă de Metalul Crişcior şi de cinci puncte faţă de următoarele trei clasate. Lupeniul se află la cinci puncte de lider şi la două puncte distanţă de Crişcior. În cazul unei victorii, sâmbătă lupenenii pot ţine aproape de primul loc.
 
Revine Curtean
După o accidentare destul de serioasă în partida cu Retezatul Haţeg din urmă cu trei etape, jucătorul lui Hercules Lupeni, Alin Curtean, revine pe teren chiar în partida de sâmbătă. Revenirea nu poate decât să-l bucure pe Dan Voicu: „Revenirea lui Alin Curtean mă bucură foarte tare pentru că este un jucător foarte bun în apărare şi aveam nevoie de serviciile lui. Chiar am nevoie de el pe teren”.
 
Programul etapei
CS Vulcan - ACS Minerul Uricani; CSO Retezatul Haţeg - ACS Şoimul Băiţa; CSA Aurul Brad - AS Aurul Certej; AS Hercules Lupeni - AS Metalul Crişcior Brad; CS Inter Petrila - AS Gloria Geoagiu; „U” Petroşani - CSM Jiul  Petroşani; ACS Victoria Călan - CNS Cetate II Deva.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter