După cum a decurs treaba, e clar că trecea iarna asta, poate că şi următoarea, iar telegondola din Vulcan nu putea fi reparată cu inteligenţă locală.

 

După ce şi-au 

chinuit enorm neuronii, ca să dea de defectul care a pus pe butuci instalaţia de transport pe cablu când cu pozna excavatoristului „Dorel”, personalul de la telegondolă a ajuns la concluzia că doar un specialist de la firma care a instalat-o îl poate depista şi înlătura. Ca atare, cum am zis, s-a ajuns la concluzia că trebuie adus neapărat careva de acolo.

 

Italianul a ajuns

a Vulcan într-o zi de marţi şi, tot marţi, inconştientul de el, nefiind pus la curent cu cele trei ceasuri rele care bântuie pe la noi, în ziua asta,  toate sectoarele de activitate, s-a apucat de lucru. A bibilit aparatura de la staţia de îmbarcare şi a puricat-o pe cea de la staţia de întoarcere. S-a dus şi a cercetat mai nu ştiu ce chestii la fiecare stâlp în parte, a schimbat piese, a refăcut ceva pe acolo şi, în seara aceleiaşi zile, cabinele telegondolei, aproape anchilozate la cât au stat imobilizate în garaj, au început să se dezmorţească pe cablu.

 

Italianul ăsta tinerel,

pe care, văzându-l, nici nu ţi-ai da seama cât îl duce mintea, este acelaşi care, la vremea respectivă, a executat şi a pus la punct tot ce-i necesar pentru buna funcţionare a telegondolei. De fapt, omul cred că-şi făcuse idee de la început, înainte de a ajunge în România, în ce ar consta suferinţa în care a căzut partea electronică a aparaturii instalaţiei după lovitura de graţie oferită cablului electric de alimentare de către dinţii de fier ai buldozerului. Apoi, mai ştia, cred, tot de la început, că, dacă trage tare, într-o zi termină ce are de făcut. Dovadă e faptul că ajunsese la Vulcan având în buzunar bilet de avion luat pentru a doua zi, miercuri.