29.10.2015, 23:19:41 | 2 comentarii | 1270 vizualizari
Pe 7 hectare pe Dealul Maleii, / Parc fotovoltaic cu o putere de 7 MGW
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În 2009, înainte de scandalul cu deponeul ecologic, pe care consiliul judeţean de-atunci dorea să-l construiască la Petrila, consilierii locali au votat un proiect prin care se aproba ca oraşul Petrila, prin consiliul local, să devină membru asociat al S.C. „Eco” Petrila.
Practic, administraţia Petrilei dorea ca prin această asociere cu această firmă, pe o suprafaţă de 7 hectare (teren situat pe Dealul Maleii, identificat în C.F. nr.88 N Petrila, nr. Topo 689), suprafaţă de teren aflată în domeniul public al oraşului, să se construiască un „complex industrial ecologic de tartare şi valorificare termică a deşeurilor din Valea Jiului”, sau un „incinerator”, aşa cum se vehicula mai popular termenul la acea vreme. După mai bine de şase ani în care nu s-a mai întâmplat nimic pe acea suprafaţă de 7 hectare, la şedinţa ordinară de consiliu local de miercuri, 29 octombrie, la iniţiativa primarului Ilie Păducel pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre prin care se cerea consilierilor să aprobe abrogarea HCL nr. 249 din 2009.
După constatarea consilierului Doiniţa Bălănesc că de 6 ani „nu facem nimic pe acel teren, e păcat, de aceea trebuie să fim mai atenţi pe viitor cu acest gen de proiecte şi cu aceste asocieri”, primarul Ilie Păducel a ţinut să clarifice acest proiect şi de ce se face tocmai acum această abrogare de hotărâre: „Am avut deja discuţii cu un investitor, care ne-a trimis şi o scrisoare de intenţie privind construirea pe acest teren a unui Parc Fotovoltaic. O să venim cât de curând cu o propunere, pentru că, după câte văd, investitorul vine cu o propunere fermă, pe care o vom lua în serios, mai cu seamă că de atâţia ani cele 7 hectare stau nefolosite”.
Joi, întrebat de acest parc fotovoltaic, primarul Petrilei a detaliat cele spuse cu o zi înainte: „În urma discuţiilor avute cu un investitor, în şedinţa de consiliu local din luna noiembrie vom propune asocierea în participaţiune cu o firmă din Bucureşti, în vederea construirii unui parc fotovoltaic de o putere de 7 megawaţi, în Petrila, pe suprafaţa respectivă din Dealul Maleii. Conform discuţiilor cu reprezentanţii firmei, valoarea estimată a investiţiei va fi de circa 7 milioane de euro, urmând ca după finalizarea investiţiei să fie angajate minim 10 persoane din rândul cetăţenilor din Petrila”.
Comentarii articol (2 )
#1 Jeno Kadar Răscolean31.10.2015, 12:32:14
Aşa, Ilie! Să-ţi trăiască partidul! Băgaţi bani în fotovoltaice! Păi alea omoară cărbunele, frate! De EM Petrila ai scăpat. Acuma scapi şi de EM Lonea. O să staţi toţi petrilenii, mormâlani şi barabe, de pază la fotovoltaice. Alea vor fi locurile voastre de muncă, amărâţilor. Şi veţi fuma ţigări naşpa, de la Ţurcaş.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|