03.11.2015,  22:28:20 | 0 comentarii | 914 vizualizari
Vulcan / Lucrări pentru repunerea în funcţionalitate a sălii de sport


de Gheorghe OLTEANU
După ce SC Pregoterm SA Vulcan s-a lepădat de ea, sala de sport de pe strada Vasile Alecsandri a ajuns în stăpânirea Primăriei municipiului Vulcan.
 
Dar, ca să se ajungă
la asta, a trebuit abrogată o hotărâre de consiliu local din 2009, prin care administrarea sălii de sport şi a Cabanei „Căprişoara” era dată ADI „Sistem Integrat de Gestionare a Serviciului Public de Salubrizare şi a Serviciului Public de Termoficare Vulcan-Aninoasa”. Lucrare care s-a înfăptuit în şedinţa de consiliu local de la sfârşitul lunii octombrie. Odată ieşită din administrarea SC Pregoterm SA, care se plânsese de costurile mari de exploatare pe care le înghit sala şi cabana, cele două au intrat în administrarea primăriei.
 
Partea benefică
a acestui transfer nu a întârziat să apară. Sala de sport, bunăoară, căci la ea mă voi referi în cele ce urmează, a fost prinsă într-un proiect care vizează un considerabil adaos de modernizare în ce o priveşte. Nefuncţională, pe timp de iarnă, de câţiva ani, buni, sala de sport vulcăneană din „Cocoşvar” va avea două surse de încălzire în acest sezon hibernal. Pe de o parte, cea cu agent termic provenit din sistemul centralizat de termoficare (PT 23 e la o aruncătură de băţ), şi cealaltă asigurată de centrala termică pe gaz aflată în curs de montare. Centrală termică achitată în mare parte din dolarii pe care primăria i-a primit dintr-un program accesat de ea.
 
Ieri, în faţa
sălii de sport s-au oprit câteva autovehicule din care s-au descărcat materialele necesare izolării termice a clădirii. Lucrarea de izolare termică va dura, după aprecierea lui Gheorghe Ile făcută în faţa consilierilor locali, circa două săptămâni. Este o operaţiune necesară, le-a mai precizat primarul, fiindcă doar aşa Direcţia de Sănătate Publică îşi va da avizul pentru redarea în folosinţă a sălii de sport.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter