03.11.2015,  22:48:42 | 0 comentarii | 562 vizualizari
În concurs la Deva / Noua generaţie a gimnasticii
de Loredana JUGLEA
Cele mai bune gimnaste junioare din ţară vor concura la finalul săptămânii, la Deva, în „casa gimnasticii”, în cadrul Campionatului Naţional Individual al Junioarelor. Competiţia va avea loc la Sala Sporturilor şi va pune la bătaie titlurile de campioane la nivel de junioare III, II şi I. 
 
Întrecerea va alinia la start tot ce are mai bun gimnastica din România la nivel de junioare la cluburi şi loturi naţionale, sportive de la care se aşteaptă revigorarea acestei discipline după „accidentul” de la Campionatul Mondial din Scoţia. Lupta pentru medalii, pentru afirmare şi pentru a deveni parte a „schimbului de mâine” pentru Lotul Olimpic al senioarelor se va desfăşura sâmbătă, 6 noiembrie, şi duminică, 7 noiembrie. În prima zi este programat concursul individual compus, după următorul program: junioare III, nivel II, de la 9.55 la 11.35; junioare II, nivel III, de la 13.05 la 14.35; junioare II, nivel IV, de la 16.00 la 17.20 şi junioare I, de la 18.40 la 20.00. A doua zi, vor avea loc finalele pe aparate la toate categoriile, de la ora 10.20 la 12.35. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Gimnastică, împreună cu CNS „Cetate” Deva şi DJTS Hunedoara, şi cu sprijinul sponsorilor şi autorităţilor locale. Intrarea publicului va fi liberă.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter