11.11.2015, 21:12:31 | 6 comentarii | 1186 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan: În Coroești oamenii văd ce se face, dar nu știu până unde
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Zona “F”-urilor din Coroeștiul este un șantier. Unul mult așteptat de locatarii blocurilor din această parte a Vulcanului și pe care și l-ar dori să-l aibă în preajmă, cât mai repede, și vulcănenii din alte câteva cartiere.
Cât de rupte
Nu s-a ajuns,
încă, la faza de asfaltare, noroi va mai fi, în caz că plouă, dar treaba este că se muncește. S-au montat bordurile, pe o parte și pe alta, pe o bucată bună din alee, iar utilajele, așa cum am văzut ieri, când un excavator levita o bancă din fața scării, le pregătesc bordurarilor front de lucru și lângă blocul D9. Ce-i nedumerește pe locatarii din D10, am aflat de la unul dintre ei, este dacă se va asfalta și mai departe între blocuri, cum mergi înspre școala 5. Eu l-am încurajat că da, deși nici eu nu mai știu exact dacă proiectul care se realizează acolo se referă strict la zona “F”-urilor. Însă, îmi dau cu părerea, n-ar fi rău dacă unul dintre cei doi iubiți mai mari ai primăriei vulcănene, cel mai tânăr, bunăoară, ar trece pe acolo, ca să nu-i lase pe oameni în beznă în privința asta.
Comentarii articol (6 )
#1 Felicia12.11.2015, 07:11:19
De ce la blocul F1 s-au pus borduri numai pana la balustrada? Mai trebuiau cateva borduri pana la intersectia cu strada Nicolae Titulescu. Constructorii spun ca asa e proiectul. Lucru facut de mantuiala, deci cativa metri pe care oamenii isi parcheaza masinile nu sunt cuprinse in proiect. Lucruri facute de mantuiala, cine a facut si cine a avizat acest proiect. Deci daca mergeti la blocul F1 si vedeti cum sunt cativa metri lasati cu borduri parca au dat cu bombe in ele iar de la balustrada sunt puse borduri noi, nu iti vine sa crezi ca se poate face asa ceva. Domnilor care conduceti destinele Vulcanului si care sunteti platiti din banul public, ce inseamna carpelile astea? Oare e necesar ca lumea sa iasa si aici in strada ca la Bucuresti ca sa va faceti corect datoria? Veniti la blocul F1 si vedeti ce lucru tiganesc se face. Blocul F1 este cel mai batjocorit de edilii Vulcanului, au turnat un beton pana la intrarea in scara blocului ca la cimitir. Domnule Olteanu, va invitam la blocul F1, sa vedeti lucrari facute de batjocura si de mantuiala dar si incomplete.La alte blocuri sa turnat asfalt s-au pus pavele pana la scara iar la blocul F1 au turnat beton ca la cimitir. Va veni vremea domnilor sa veniti iar in campanie sa cersiti votul si sigur va vom taxa.
#2 felician12.11.2015, 16:34:04
asa sa facut si in zona centru vechi str aleea pajistei,n titulescu,lucru de mantuiala,aleile catre scarile blocurilor nu au fost nici betonate,nici asfaltate,cica nu erau prinse in proiect,deci 2 voturi mai putin ptr p.s.d
#3 vulcanean12.11.2015, 19:27:21
pai tre` sa lucrezi la primarie si sa stai prin zona F-urilor, sa beneficiezi de lucrari...alfel....ciuciu....la A-uri curg canalele (dejectii) prin albiile formate in locul trotuoarelor si nimeni nu se sinchiseste sa ia vre-o masura...de ani de zile oamenii se zbat ca primaria sa astfalteze drumul si trotuarele din fata A-urilor.....
#4 cetatean12.11.2015, 22:01:39
Am mai auzit chestia asta NU E PRINS IN PROIECT , dar cand au facut proiectul nu s-au gandit tolomacii ca nu iese bine. Cine a facut proiectul ?
#5 Elena13.11.2015, 14:13:37
Vulcanene , AI DREPTATE ! De la A-uri i n sus , nu s-a miscat o piatra de la Ceausescu ..... Ne rupem picioarele pe aleile desfundate si sparte si noroioase si minjite de zoaiele din dalas . De ani de zile spun ca , traseistul ile-gal a inecat Vulcanul in rahat , dar nici un ziarist nu a catadicsit sa fotografieze sau sa filmeze si SA PUBLICE citeva articole ,nici macar dupa epidemia de hepatita . OARE DE CE ? Eu am propus , ca sa NU mai platim nici un impozit si sa ne facem noi singuri aleile pe care circulam , pt. ca nu ma despagubeste , traseistul pt. incaltamintea stricata pe aleile " municipiului " Vulcan , DUPA ce i-mi ia banii pe impozite de ani de zile ..... Sa nu amintesc si faptul ca , cu incaltamintea imbibata de scursurile din dalas , intram toti in casele noastre ....si in chioscurile de la intersectie , unde baltesc zoaiele , se transporta inauntru si asa se pot contamina produsele alimentare ..... Dar nu au treaba ASTA , aia de la DSP Hd .
#6 Marinica15.11.2015, 19:37:22
Ce sa faca in zonele pe care le-ati enumerate, daca nu este la ...porcarie, unde sade ile-galul, atunci de ce sa fie in alta parte. Votati-l in continuare ca o sa avem.....de toate. Nesimtitul de traseist.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|