Era în anul 1964, când a fost chemat tatăl meu să semneze actul de expropriere a unui teren aflat în centrul oraşului Petrila, în partea de nord, unde aveam o holdă foarte mare şi pe care urma să se construiască blocuri şi o şcoală. Terenul acesta a fost cumpărat de tatăl meu de la o familie bogată, care n-avea urmaşi, fiind numită „Boja”. Acest eveniment nu a fost plăcut pentru noi, deoarece noi eram mulţi, era o sursă de întreţinere, dar aflând că se va construi o şcoală, ne-a bucurat. În acel timp eu eram elev la liceul din Petrila, în clasele primare, apoi, la sfârşitul clasei a V-a, am fost repartizat de la liceu la această şcoală. Era o şcoală nouă, foarte bine dotată, cu cabinete de română, matematică, laboratoare, sală de sport, punându-se accent pe acest aspect în vremea aceea.

Îmi amintesc că am început şcoala în 15 septembrie 1965 la noua clădire din Petrila,  numită Şcoala 5, fiindcă era a 5-a şcoală din oraş, director fiind prof. de matematică, d-l Niculescu, iar adjunct d-l Titu Gheroiu. Îmi amintesc de profesorii din acea vreme... prof. David, prof. Drulă, prof. Iovion,  prof. Di-Bernardo, prof. Ureche, prof. Iosif Camelia, prof. Ţipţer  - care mi-a fost şi diriginte... Atunci şcoala era nouă... Era foarte mult de lucru... Pe fiecare nivel erau 2, maxim 3 clase. În clasa a VII-a s-au sădit foarte mulţi pomi şi s-au construit blocuri în partea sudică a cartierului 8 Martie. Erau organizate activităţi sportive, culturale şi exista şi organizaţia de pionieri. Am absolvit clasa a VIII-a cu brio, tangenţe cu această şcoală având atât în timpul liceului, cât şi în timpul facultăţii, când veneam destul de des şi discutam cu profesoara de matematică şi cu d-l prof. David.

După terminarea facultăţii, a Institutului Pedagogic de la Timişoara, am fost repartizat la Reşiţa, în 1976, într-o comună, iar în 1980 am promovat examenul de transfer şi am ales să vin profesor la Şcoala 5, deşi aveam ca opţiuni Şcoala 6 sau o şcoală din Deva. Ceea ce m-a făcut să aleg această şcoală a fost faptul că am fost elev aici şi am vrut să îmi continui drumul tot la această şcoală.  Am avut o plăcere deosebită când am venit la această şcoală, fiind bine primit. Director era d-na Valeria Popescu, o profesoară de limba română deosebit de pregătită şi de primitoare. Atunci am avut plăcerea să-i întâlnesc pe învăţătorii şi profesorii care se aflau deja în această şcoală... În anii 1982 s-a înfiinţat şi ciclul I de liceu, treapta întâi, cu o clasă de construcţii în anii 1983-1985, când am devenit şi director adjunct al Şcolii Nr 5 Petrila. Din 1986 am devenit director al acestei şcoli, fiind preluată în condiţii bune, dar a urmat o perioadă grea deoarece au fost aduşi oameni în campanii de câte 3.000, 5.000, 7.000, 9.000 de oameni, încât se ajunsese să se predea în 2-3 schimburi, ajungând la 5-6 clase pe nivel, iar condiţiile nu mai erau atât de bune în ceea ce priveşte încălzirea, deoarece conductele construite în 1964-1965 nu au mai rezistat, căldură nu prea mai era în acea perioadă, fiind cumplit. În perioada de dinainte şi după revoluţie s-a făcut o legătură separată de încălzire cu centrala, s-a acoperit şcoala în 1989, vara, cu ajutorul primarului Ilie Păducel, a minei şi a RAGCL-ului. În acea perioadă erau renumite activităţile sportive, activităţi recreative, pionereşti, de la clasele mici până la cele mari şi, bineînţeles, „Cântarea României”.

O perioadă grea a fost în apropierea Revoluţiei, fiind o mulţime de neplăceri... geamuri sparte... şcoala spartă... a venit Revoluţia... După Revoluţie până în 2000 am fost director al Şcolii Nr 5. Am avut elevi foarte buni, care au un loc deosebit în oraşul Petrila şi nu numai... Dintre aceştia îi amintesc pe comandantul Poliţiei, directorul Minei Lonea, directorul Zamfir, Nicula,  Dragnea, Boantă Petru, Boantă Luca, Boantă Pavel, Todorici Moneola, Buică Ovidiu, Buică Nadia, Jacotă Cristi, Boantă Doru, Tirean Gabi, Boantă Adriana, pr. Boantă Adrian, pr. Gărgan Nicolae, pr. Pârlea ... şi lista ar putea continua. 

Mă mândresc cu faptul că din 1980 şi până în 2000 am reuşit să colecţionez pozele de la fiecare sfârşit de an şcolar, astfel având nişte amintiri plăcute. În anul 1997, când s-a trecut la disponibilizări, aproximativ jumătate din populaţia şcolară a plecat (până atunci fiind aproximativ 1.300-1.400 de elevi), iar problemele familiale au devenit probleme ale şcolii.

Din 2000 până în 2015 am fost alături de Şcoala 5, fiind profesor la liceu, în 2005 s-au sărbătorit 40 de ani de la înfiinţarea şcolii, iar din 2005 până în prezent am acordat premiul celui mai bun absolvent al şcolii.

În prezent, din vechea gardă a şcolii mai sunt câţiva profesori, luându-ne locul cei mai tineri... Mă bucură faptul că putem sărbători împreună o jumătate de veac a acestei şcoli şi le urez sănătate şi bucurii tuturor care au avut contact cu Şcoala 5!

Prof. Gheorghe BOANTĂ 

•