Am predat Limba şi literatura română la Şcoala Generală Nr. 5 Petrila vreme de un an. Acum, la ceas aniversar, am pregătit un inedit documentar despre primele prezenţe în presă a sărbătoritei noastre de astăzi.

xxx

La 31 august 1965 are loc recepţia noii şcolii din Petrila. A doua zi, la 1 septembrie, evenimentul este consemnat pe prima pagina a ziarului „Steagul Roşu”, sub titlul „Şcoală nouă în Petrila”: „Începând din anul ce se va deschide în curând, copiii minerilor din Petrila vor învăţa în şcoală nouă. Ieri a început recepţia clădirii noii şcoli cu 6 clase şi laboratoare. În anii şesenalului s-au construit pentru fiii minerilor din Valea Jiului 7 şcoli cu câte 16 săli de clasă şi s-a mărit spaţiul existent cu încă alte 20 de săli de clasă”. Nota este ilustrată cu o fotografie de dimensiuni mari care are explicaţia: „Vedere exterioară a clădirii noii şcoli din oraşul Petrila”.

xxx

În ediţia „Steagului Roşu” din 24 septembrie 1965, N. Argeşeanu publică „În vizită la şcoala fără arhivă”, primul reportaj despre activitatea Şcolii Generale Nr. 5 Petrila: „În ultimii ani ne-am obişnuit să întâlnim tot mai des în diferite localităţi câte o clădirea al cărei certificat de naştere se eliberează întotdeauna la început de septembrie. Pe locuri unde la început de primăvară copiii de toate vârstele bat mingea la două porţi improvizate cu haine, pantofi sau pietre, se ridică în cursul verii o clădire impunătoare ce-şi aşteaptă nerăbdătoare proprietarii. Capacitatea unei asemenea clădiri se măsoară nu în apartamente, ci în săli de clasă şi laboratoare. E drept, nu creşte asemenea lui Făt-Frumos din poveste, dar are ceva de basm în alcătuirea ei. E un amestec de real şi fantastic care-i împrumută însuşirea de a fi de o vârstă cu vara. Aşa a crescut şi noua şcoală cu 16 săli de clasă din oraşul Petrila, la care am poposit zilele trecute. Cum pătrunzi înăuntru, te izbeşte mirosul de var şi vopsea, ceea ce denotă că harnicii constructori şi-au încheiat de curând activitatea. Deocamdată e o şcoală fără arhivă fiindcă în afară de cataloagele în care sunt consemnate numele celor 100 de elevi care învaţă aici, alte documente nu mai există, în schimb, un colectiv entuziast de cadre didactice tinere, animate de dorinţa obţinerii unor rezultate, care să răspundă exigenţelor actuale”.

În reportaj apare, tot pentru prima dată în presă, şi întâiul director, care este foarte ocupat: „Pe tovarăşul Niculescu Vasile, directorul Şcolii Generale Nr. 5 Petrila, l-am găsit gata de plecare. Avea de rezolvat o mulţime de treburi gospodăreşti. Mai întâi, trebuia să caute o maşină pentru a ridica de la Secţia Învăţământ mobilier şi material didactic pentru atelierele de tâmplărie şi lăcătuşărie. Apoi, avea să meargă la liceul din Petrila să preia surplusul de aparate pentru laboratorul de fizică şi chimie, să întocmească darea de seamă statistică, să definitiveze planul general de muncă al şcolii. Deşi părea grăbit, l-am rugat să ne risipească nedumerirea avută cu prilejul vizitei în şcoală: Observ că până în prezent numai în sălile de clasă se poate desfăşura activitatea în condiţii necorespunzătoare (…)”.

Nu doar nedumerirea reporterului este explicitată de directorul Niculescu, ci şi eforturile întreprinse pentru dotarea şcolii: „Şi aceasta datorită sprijinului primit din partea secţiei învăţământ (…). Încă din vară, Secţia de Învăţământ ne-a asigurat necesarul de bănci, table şi cadre, precum şi materialul didactic de strictă necesitate. De asemenea, şcoala a fost încadrată numai cu cadre calificate şi pentru toate disciplinele”.

Reporterul Argeşeanu nu este pe deplin mulţumit de răspunsul directorului şi cere lămuriri suplimentare: „Cum se explică faptul că laboratoarele sunt goale, iar cancelaria profesorilor şi birourilor se reduc la câte o măsuţă şi câteva scaune?”. Din răspunsul directorului aflăm că vinovatul este o întreprindere locală: „Înţeleg, vă referiţi la mobilier. Tocmai din cauza lui trebuie să fac atâtea drumuri. I.O.L.L. Petroşani s-a angajat prin contract ca la data de 1 septembrie să livreze mobilierul pentru laboratoare, dulapuri, mese, cuiere şi birouri. Dar până acum am primit doar 20 de dulapuri care… nu se închid. Restul comenzii nu a intrat încă în lucru pe motivul că nu au specialişti să croiască materialul lemnos”. După cum se vede, ca orice început, şi cel al Şcolii Generale Nr. 5 Petrila a fost unul sinuos…

Prof. Irina BOBOC  

•