|
.
12.11.2015, 16:10:41 | 0 comentarii | 1058 vizualizari
GALERIE:
FOTO
ZVJ vă recomandă / Cărţile Ivonei
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
“Lupta mea” de Karl Ove Knausgård (Editura Litera, 2015)
Am descoperit acest autor demult, prin anii 2005-2006. Am pândit fiecare volum şi am aşteptat fiecare ediţie, la fel cum aşteaptă acum o planetă întreagă „Urzeala tronurilor”. Ce pot să spun despre acest roman? De ce m-a fermecat fiecare pagină şi m-a captivat cu fiecare cuvânt? Care sunt elementele care fac acest roman un text unic în literatură? Care sunt diferenţele dintre acest roman şi volumele lui Prous, care au servit drept sursă de inspiraţie pentru autor?
Sunt o cititoare-victimă a acestui şarmant scriitor, care se confesează lumii întregi, relatând amintiri din adolescenţă, sondând sentimente din trecut şi din prezent cu aşa o acuitate şi francheţe, încât este imposibil ca în 20-30 de pagini să nu găseşti un punct comun cu autorul.
Drept dovadă, doar în Norvegia, această carte a fost cumpărată în 500.000 de exemplare, un număr cu atât mai impunător dacă ar fi să-l comparăm cu numărul total de locuitori, care abia a atins 5 milioane în anul 2012! Cu toate că la prima lansare de carte abia s-au prezentat câţiva curioşi, în anul 2014 deja, în America, în cadrul lansării celui de-al treilea volum, autorul a fost asaltat de fani, fiind extrem de greu să mai prinzi un autograf, după cum relatează The Wall Street Journal, în articolul „Why Karl Ove Knausgård Can’t Stop Writing”.
Seria de şase volume cuprinde reflecţii, amintiri, descrieri ale încercărilor şi provocărilor prin care trece autorul. Primul volum cuprinde amintiri legate de perioada adolescenţei, marile descoperiri, întinderile mari de tăcere în care sunt învăluite serile şi nopţile de iarnă, singurătatea apăsătoare, dar esenţială în formarea scriitorului de azi. Volumele care au urmat au descris milioane de frânturi din viaţa de zi cu zi, relatate cu nostalgie, cu umor şi cu incredibilă uşurinţă.
Senzaţia pe care am avut-o în timp ce am citit cartea a fost aceea a unui om curios care intră pe furiş în sala de spectacole a unui teatru, unde un actor îşi joacă rolul într-o piesă. Ori de câte ori am deschis uşa sălii, acest actor îşi desfăşura activitatea, nestingherit, cu ardoare şi pasiune, nedând semne de oboseală sau de plictiseală, complet absorbit de munca sa. Ca la orice roman de asemenea anvergură, cititorul mai face pauze, mai bea o cafea, mai priveşte pe fereastră, analizează paginile citite, iar ulterior reia lectura. La unele cărţi, cititorul simte, detectează nişte momente de respiro, clipe în care autorul cărţii a ezitat, a întrerupt pentru o secundă scrisul, iar firul naraţiunii se rupe aproape imperceptibil. Pot să vă mărturisesc că în timpul lecturii acestui roman nu m-a încercat niciodată acest sentiment: textul este lin, curgător, pare scris dintr-un suflu, ceea ce, îmi imaginam eu, nu este posibil decât în cazul povestirilor înregistrate video sau audio, în care naratorul este perfect absorbit de urzeala textului.
Concluzia la care am ajuns este că această carte vibrează, rezonează cu cititorii, acesta fiind atuul cel mai de preţ pentru un autor. Dacă în literatura postmodernă autorii se joacă pe planuri temporale, ironizează, parodiază şi testează limitele relaţiei autor-cititor, în romanele lui Knausgård lectura este de factură clasică, în care vocea naratorului răzbate cu claritate până în sufletul cititorului.
xxx
“Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc” de Florin Bican (Editura Arthur, desen de Matei Branea, 2013. (Carte premiată cu Trofeului Arthur pentru literatură şi tineret)
Acest volum este o bucurie, o încântare pentru orice cititor care nu a mai râs demult şi care vrea cu adevărat să facă un exerciţiu de imaginaţie. Cartea conţine rescrierea textelor consacrate „Povestea lui Harap-Alb”, „Muma lui Ştefan cel Mare” şi „Rică nu ştia să zică”, în versiunea unor poezii în rimă împerecheată, care te iau prin surprindere cu fiecare rând.
Poeziile se remarcă prin rimele potrivite cu tâlc: caramele - măsele, dieta - Vegeta, Mariean - Diazepam, dezaprobator- dormitor. Le-aş enumera pe toate, atât sunt de colorate şi grăitoare. Personajele din poveşti sunt redistribuite în veritabile filme de acţiune: cei doi băieţi mai mari ai împăratului pleacă la peţit în Mercedes, se ţin de chefuri şi discotecăreală. Mezinul însă, chiar aşa cum este el, cu ochelari pe nas, educat prin forţe proprii, cu mintea preocupată de cărţi, manierat şi cu vocabularul neprihănit (a se înţelege că nu-njură) este cel care va rezolva marele conflict care stă să izbucnească în împărăţie. Spânul are comportament de boss, lucrează liftier la un hotel cu multe stele, îl hămăleşte îngrozitor pe mezin după ce-l forţează să semneze transferul de identitate. Spânul ia numele Nastratin, iar mezinul e numit sec Bulă. Astfel călătoresc ei spre India să o peţească pe Vandana. Spânul vorbeşte nestingherit „ca pe maidan” şi se introduce franc:
„Mi-s Preaînaltul Beizadea
Nastrapontin, de os domnesc,
Şi am venit să te peţesc
De la tăicuţul Maharaj
Să contractăm d-un mariaj...
- Eu mi-s Vandata, ‘Strapontine...
- Îmi pare bine, ‘mi pare bine... -
Îi tot dădea Spânu-nainte -
Ci mai că nu-mi găsesc cuvinte
Să-ţi spun că cât de mult îmi placi...
Bulă-i făcea din deget: Taci!”
Textele sunt un exemplu perfect pentru înţelegerea conceptului de intertextualitate şi de parodie pe care programa şcolară pentru liceu le abordează, fără să dea prea multe exemple concrete din literatura postmodernă. Acum aceste concepte pot fi asimilate prin aceste rescrieri în versuri ale basmelor clasice, în care este ironizată lumea de astăzi, cu probleme de actualitate: tineri prea libertini, copii de mahări doldora de bani şi cu educaţie lipsă, limbaj agramat, comportament neadecvat, lumea interlopă, rolul şcolii în educaţie şi lista poate continua. Lectură plăcută tuturor celor care au peste 14 ani!
Ivona BERCEANU
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



