12.11.2015,  21:08:57 | 7 comentarii | 1234 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Proiectele din municipiul Lupeni îşi continuă cursul / Deputatul Cristian Resmeriţă - tot mai implicat în problemele cetăţenilor


de Ziarul Vaii Jiului
Bucurându-se de sprijinul deputatului Cristian Resmeriţă care nu a uitat că a promis că pentru el pe primul loc sunt oamenii şi activitatea lui va avea ca obiect atât procesul legislativ, dar şi proiectele care privesc direct cetăţenii Văii Jiului şi pe cei ai colegiului în care a fost ales, unul din proiectele importante pentru cetăţenii Lupeniului este cel care are ca obiect asfaltarea unor străzi şi trotuare degradate din oraş.
 
Referitor la acest subiect, deputatul  Cristian Resmeriţă ne-a declarat cu proverbiala sa amabilitate şi modestie: „Aşa cum spuneam de fiecare dată, voi sprijini toate proiectele care vizează punerea în practică a  tuturor solicitărilor cetăţenilor care se prezintă la biroul meu parlamentar. Oamenii vin aici şi ne întreabă atât de procesul legislativ, dar ridică şi probleme cu care ei se confruntă zi de zi. Întrucât am primit numeroase solicitări la biroul meu parlamentar cu privire la starea drumurilor şi trotuarelor puternic degradate în anumite zone ale municipiului Lupeni, împreună cu autorităţile locale am căutat şi am găsit soluţiile pentru remedierea acestor probleme. Cu puţin timp în urmă, a început proiectul care vizează asfaltarea unor porţiuni de drumuri şi trotuare din municipiu.
Derularea proiectului a început cu zona Spitalului Municipal Lupeni, întrucât calea de acces la acesta  ridica probleme deosebite salvărilor care urcau la spital. Proiectul continuă cu asfaltarea în aceste zile a drumului de ieşire din Lupeni spre Uricani, lucrări care se derulează chiar în acest moment. Săptămâna viitoare va începe asfaltarea trotuarelor degradate, astfel încât mămicile să îşi poată plimba liniştite copilaşii cu căruciorul, copiii să meargă în siguranţă la şcoală, persoanele cu dizabilităţi, toţi cetăţenii să nu se mai confrunte cu neplăceri provocate de apariţia unor gropi şi denivelări în trotuarele care nu au mai fost reabilitate în ultimii ani”.
Sonia LIBERESCU

Comentarii articol (7 )

#1 noi intrebam12.11.2015,  22:04:15
Asta cu partidul lui au inchis minele si valea jiului.dacă nu erau alegeri in 2016 aia din lupeni si acum mergeau pe drum de tara.dupa ce incearca sa bată pensionarii incearca sa cumpere voturi pt anul viitor! NU închiderii minelor,salvatorul Valea Jiului !
#2 petrilean12.11.2015,  23:21:36
Felicitari dl. Cristi pentru lucrarile pe care le face ,dar in acelasi timp ce face primarul? la puscarie cu el.
#3 lolo13.11.2015,  04:43:35
veniti la Universitate si explicati-le victimelor si rudelor lor cum ati "trait" pana azi...voi nu sunteti oameni in stat, sunteti spagari profitori ...rusine sa va fie si la puscarie cu voi....nu, nu la puscarie; sa va confiste averea si la cei din al 7-lea neam al vostru si sa va lase muritori de foame pe strada
#4 P.E.S.13.11.2015,  05:40:10
S-a ținut de promisiuni, este un deputat pentru rezolvarea problemelor oamenilor la nivel de administrație publică locală cât și județeană, în egală măsură indiferent de orientarea politică.
#5 s.e.p13.11.2015,  10:43:17
Da...de ce doar in ultimul an de mandat miscati ceva ?? Restul timpului ce naiba faceti? Apropo acum ani buni a fost un proiect de reabilitare drum acces cimitir respectiv str.Eroilor.Bani au fost alocati+contributia cetatenilor rezultatul care este? Lucrare neterminata bani disparuti oamenii se chinuiesc sa mearga sa- si cinsteasca mortii...De ce nu va laudati si cu aceste lucrur neterminate??i.Solicit si realizatorului acestui articol sa faca un reportaj si pe tema acestei strazii a Eroilor si sa laude in continuare clanul Resmerita daca reuseste in privinta a acestei strazi !!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter