16.11.2015,  20:22:43 | 0 comentarii | 554 vizualizari
Lupte libere / Vicecampioni naţionali
de Loredana JUGLEA
Sportivii de la lupte libere din judeţ au încheiat un an de-a dreptul spectaculos, în care cluburile din zonă pe care le-au reprezentat au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului.
 
La Odorheiul Secuiesc
a avut loc Campionatul Naţional de Lupte Libere pentru cadeţi, cu participarea celor mai bune cluburi din ţară, atât în întrecerea fetelor, cât şi în cea a băieţilor. CSŞ Petroşani a făcut echipă cu CSŞ Hunedoara. Împreună s-au clasat pe un onorant loc doi,  câştigând titlul de vicecampioană naţională în competiţia băieţilor pe echipe, primul loc fiind adjudecat de formaţia gazdă, Odorheiul Secuiesc.
Tot în competiţia masculină, prestaţia echipelor noastre a fost la înălţime pentru că Inter Petrila – CSŞ Hunedoara s-a situat pe locul al treilea, spre mulţumirea lui Gheorghe Răducu, cel care este preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Lupte Libere Hunedoara.
În competiţia feminină CSŞ Petroşani - CSŞ Hunedoara a terminat pe locul al treilea, astfel că obiectivul a fost îndeplinit la acest ultim mare eveniment al anului pentru luptători. „Nu este uşor să fii în primele trei cluburi din ţară. Anul acesta pot spune că a fost cel mai bun an al nostru. Sunt foarte mulţumit de tot ceea ce au realizat aceşti sportivi”, a  declarat antrenorul Gheorghe Răducu. 
Cristian Popa, Gheorghe Răducu, Ioan Boca, Ion Corbei, Marian Lukacs, Suraj Moravan şi Ion Ailincăi sunt profesorii care i-au însoţit pe sportivii hunedoreni la acest eveniment. 
 
Pregătire centralizată
Şi ca totul să se încheie perfect pentru sportivii noştri, în intervalul 20-27 noiembrie alţi doi sportivi de la CSŞ Petroşani vor merge în pregătire centralizată cu lotul naţional. Este vorba de campionul Viorel Scorei şi de Vlad Bâşa. Cei doi vor sta 7 zile la Predeal, sub supravegherea lui Gheorghe Răducu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter