17.11.2015, 20:19:15 | 8 comentarii | 1468 vizualizari
Un fost secretar comunist recunoaşte: „Eu i-am zis să mă ducă unde-i mai greu!”
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Domnul tovarăş Gheorghe Lăzăresc (în mijloc în fotografie) îşi aminteşte cu plăcere de zilele bune în care era secretar de partid la orăşeneasca din Vulcan. Îşi deapănă amintirile din vremea aceea ori de câte ori se întâlneşte cu tovarăşi din leatul său sau apropiat lui.
Îi revine în minte,
şi o povesteşte el însuşi cu mare plăcere, chiar şi pe una care l-a pus într-o lumină nu prea favorabilă. Ba, mai mult, acum râde de ceea ce i-a făcut un şmecheraş de inginer de la mina Vulcan. Era prin 1984, iar el trebuia să ia parte, ca reprezentant al organizaţiei orăşeneşti PCR, la o şedinţă de partid pe sector. Şi, cum era în biroul secretarului de partid pe mină – „Crişan era atunci”, îşi aminteşte Ghiţă Lăzăresc – i-a venit ideea să intre în mină.
Fapt de mare curaj,
pe atunci, pentru un secretar de partid de la oraş. Nicio problemă, i-a zis mai marele peste comuniştii de la exploatarea minieră vulcăneană, în timp ce a pus mâna pe telefon. „Măi, Saidac, îl duci tu în mină pe tov. secretar Lăzăresc?”. „Da, cum să nu!”, s-a oferit ing. Ion Saidac, adjunct şef la sectorul V. După care, tovarăşul a fost dus la baia directorului şi echipat cu tot ce ţine de ceea ce trebuie să ai pe tine, ca să cobori în mină.
„Unde să vă duc tov. secretar,
l-a chestionat Ion Saidac, la începutul excursiei, în timp ce se duceau în jos cu colivia. Undeva unde-i mai greu sau, aşa, mai uşurel?”. „Unde-i mai greu, tovarăşe, ca să vedem de ce nu se dă producţie!”, i-a replicat brav Lăzăresc, ca un adevărat comunist. „Bun, şi-a zis în gând Saidac, care, pe atunci, avea treizeci şi patru de ani şi un fizic care-i permitea să intre pe o uşă de abia interdeschisă. Te duc eu, să vezi cum şi de unde se dă cărbune ţării”.
Aşa a ajuns Ghiţă Lăzăresc la orizontul 420, pe o galerie neumblată, aflată în presiune, şi pe care, şi-a dat el seama mai apoi, nimeni nu ar fi îndrăznit să intre. Mai ales că nu mai era nici urmă de „trotuar” pe lângă banda transportoare. Care, şi ea, stătea într-o rână.
Şase sute de metri
a mers pe burtă, pe banda aceea, tovarăşul secretar. Înainte de asta, Ion Saidac avusese grijă ca banda transportoare să fie oprită şi-i pusese în vedere mecanicului s-o ţină aşa până-i zice el. După o vreme, tovarăşul secretar nu a mai putut şi i-a spus însoţitorului său că trebuie să se întoarcă.
„Mai doriţi să mergem şi în altă parte?”, l-a chestionat politicos acesta, după ce reprezentantul organului orăşenesc de partid a ajuns din nou la poziţia verticală. „Nu, nu, nu mai mergem niciunde, ne ducem la suprafaţă!”, s-a grăbit să-i răspundă tovarăşul secretar. A doua zi toată mina Vulcan ştia despre ceea ce făcuse Saidac cu secretarul partid. „A râs de mine, asta e, recunoaşte amuzat Ghiţă Lăzăresc, dar nu uit că eu i-am zis să mă ducă pe unde-i mai greu!”.
Comentarii articol (8 )
#1 Gogu Ologogu17.11.2015, 20:51:35
N-aveţi decât să râdeţi de comunişti! Dar pe-atunci mineritul era treabă serioasă, lumea avea servici, muncitorii primeau apartamente, copiii făceau şcoală. Puteţi compara conducătorii comunişti de atunci cu jigodiile corupte ale prezentului? Azi, când datoria externă pe cap de locuitor e de trei ori mai mare ca pe vremea lui Ceauşescu?
#2 Titi18.11.2015, 05:20:44
@Gogu Ologu, si pe vremea comunistilor minele nergeau in pierdere si erau, ca sa zic asa, gaura neagra a Romaniei.Muncitorii primeau apartamente pentru că salariile erau asa de mizere, încât în veci nu şi-ar fi putut cumpăra prin forţe proprii.Copiii făceau o şcoală proastă dar toti aveau diplome,apărând aşa numiţii analfabeţi cu diplomă de-i vedem azi pe stradă. Unii sunt chiar "doctori".Comuniştii minţeau de rupeau.Întreabă-l pe Lăzăresc cum raporta el o producţie umflată de cărbune la organe şi toţi deveneau eroi stahanovişti.Dintre şefii minerilor au apărut boierii de azi.
#3 costy18.11.2015, 08:55:34
Mai Titi,cite scoli s-au construit,sau blocurisau locuri de munca,ce va caracterizeaza?-tupeul si nesimtirea,a-ti pus tara asta pe faras,rusine!!
#4 Titi18.11.2015, 15:57:30
@3 Da, măi costy, mi-aduc aminte cu nostalgie cum tremuram de frig în case, cum opream apă în cadă, cum aprindeam seara lumânări, cum ne uitam la televizor două ore pe seară, să-l aplaudăm pe tovarăşu,cum ne băteam pe raţia de ouă,cum stăteam la coadă la pâine şi lapte, cum n-aveam voie să ieşim din ţară. Aia-i ţara pe care o regreţi tu? Ce păcat că nu înţelegi! Ce păcat că nu iubeşti libertatea !
#5 Cris18.11.2015, 20:28:07
Titi,cunosc o analfabeta cu diploma,EBA!Dar parca nu a facut scoala in comunism!
#6 Omul negru19.11.2015, 07:10:51
Pai bine mai Titida cat de bine era atunci cand ne-am platit datoria publica, cand nu mai eram datori la nimeni. Nu te simteai mandru?
#7 Titi19.11.2015, 08:45:50
Cris,pentru relaţii pe acest subiect, adresează-te doamnelor Stoica Angela, Bărbiţă şi chiar lui Ile cărora EBBA le-a fost sefă dar...să nu aruncăm cele sfinte la câini şi mărgăritare la porci, căci le vor călca în picioare şi, întorcându-se, ne vor sfâşia.
#8 Gogu Ologu20.11.2015, 09:34:04
Despre ce libertate vorbeşti, Titi? Dreptul de a urla ca prostu în faţa primăriei, fără să te ia nimeni în seamă, în vreme ce în primărie "aleşii" împart şpăgi grase? Şcoala comunistă a dat analfabeţi? Înseamnă că nu ştii ce "savanţi" lansează pe piaţă fabricile de diplome ale prezentului. Ţi-era frig pe vremea ălorlalţi? Stai să vezi ce călduri te vor apuca la iarnă, când mineritul "restructurat" , cu minele închise, nu mai poate alimenta cu cărbune nici măcar termoficarea de la Paroşeni.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|