19.11.2015,  20:42:09 | 0 comentarii | 1519 vizualizari
Fotbal liga a IV-a


de Loredana JUGLEA
Înainte de meciul de la Vulcan
„Studenţii” au mers la o piesă de teatru
Atacantul Dragoş Barbu (19 ani) şi mijlocaşul Adrian Puian (22 de ani) sunt doi dintre jucătorii cei mai constanţi în evoluţii sub culorile echipei de fotbal Universitatea Petroşani. Titulari în aproape toate meciurile cu Gabriel Niţu antrenor pe banca tehnică, cei doi au contribuit din plin la rezultatele bune din ultimele meciuri ale echipei lor.
Barbu şi Puian sunt studenţi în cadrul Universităţii din Petroşani, iar fotbalul este o pasiune mai veche pentru ei.
„Meciul revenirii noaste a fost cel cu Metalul Crişcior, când eu am avut o evoluţie apreciată, iar acest lucru mi-a dat încredere în mine în partidele care au urmat. Am reuşit un gol contra Devei şi sper să mai urmeze şi altele”, spune jucătorul care a evoluat patru ani la juniorii Pandurilor Târgu Jiu. Barbu a venit la Universitatea de la începutul sezonului la recomandarea lui Ionuţ Stelescu şi are de gând să-şi pună amprenta pe evoluţiile echipei şi în returul de campionat.
Adrian Puian, un jucător cu state vechi la Universitatea Petroşani, şi-a câştigat un loc meritat printre titulari, fiind unul dintre cei mai buni pasatori ai formaţiei petroşenene. Subscrie la poziţia marelui Hagi, care spunea că nu contează cine marchează, contează cine pasează. „A fost un început mai greu de campionat pentru noi, deoarece nu am găsit un limbaj comun. Ne-am revenit la jumătatea campionatului şi am reuşit să urcăm în clasament. Cred că acestea sunt rezultatele pe care toţi le aşteptau de la noi şi care ne reprezintă. În ceea ce mă priveşte, voi da tot ce am mai bun şi în returul de campionat, când sperăm să mai recuperăm din punctele pierdute şi tot ceea ce facem să stea sub semnul unei pregătiri serioase în vederea participării la următorul campionat universitar”, a opinat jucătorul Universităţii.
Pentru Universitatea urmează ultima etapă din tur, cea cu CS Vulcan, din deplasare. Un meci greu, dar pe care studenţii îl pregătesc cum ştiu mai bine. Mai mult decât atât, conducerea echipei a decis să-i scoată pe jucători la o piesă de teatru, pentru a se mai relaxa într-o ambianţă aparte, creată de conducerea Teatrului „Ion D. Sîrbu”, cu sprijinul domnişoarei director Nicoleta Bolca.
„O ieşire inedită pentru noi, pe care sper să o mai repetăm în viitor”, a mai spus Barbu.
 
CS Vulcan - Universitatea Petroşani
Meciul vedetă al rundei finale
Pentru că anul acesta sunt doar 14 echipe în Liga a IV-a, se va trage cortina mai devreme decât în anii trecuţi.
Sâmbătă şi duminică vor avea loc ultimele jocuri care vor decide clasamentul final al turului. Dacă soarta primului loc este stabilită deja, Şoimul Băiţa nemaiavând cum să-l piardă, rămâne interesantă lupta pentru ocuparea locului secund. În cazul unei victorii la Victoria Călan, Hercules Lupeni are cele mai mari şanse să-şi păstreze acest loc.
Inter Petrila, o altă favorită la podium, va avea o misiune uşoară, cel puţin teoretic, la echipa de pe ultimul loc, Cetate II Deva.
Jiul Petroşani se va deplasa la Metalul Criscior, iar CS Vulcan şi Universitatea Petroşani se vor întâlni în cel mai interesant joc al etapei.  
 
AS Metalul Crişcior Brad - CSM Jiul Petroşani. Arbitri: Andrei Prodaniuc - Deva; Cosmin Obreja (Hunedoara) şi Cătălin Jurgiu (Hunedoara). Observator: Sorin Ciotlăuş (Deva).
AS Aurul Certej - ACS Şoimul Băiţa. Arbitri: Valentin Gavrilă (Crişcior); Andi Igna (Sîntuhalm) şi Raul Popa (Hunedoara). Observator: Grigore Macavei (Deva).
ACS Victoria Călan - AS Hercules Lupeni. Arbitri: Alexandru Bălan, Cristian Petrean şi Alin Saraol (toţi din Deva). Observator: Călin Orbonaş (Deva).
AS Gloria Geoagiu - CSA Aurul Brad. Arbitri: Daniel Thirt (Călan); Alex Peterliceanu (Călan); Cristian Bumb (Băcia). Observator: Marius  Ştefan (Orăştie).
ACS Minerul Uricani - CSO Retezatul Haţeg. Arbitri: Florin Anca (Deva); Marius Corui (Deva) şi Sergiu Trandafir (Hunedoara). Observator: Petru Spărios (Hunedoara).
CS Vulcan - AS „U” Petroşani. Arbitri: Cristian Lazăr (Petrila); Raul Bursuc (Lupeni); Sorin Corpadi (Lupeni). Observator: Petre Zlate (Lupeni).
CNS Cetate Deva - CS Inter Petrila. Arbitri: Flavius  Coroiu (Deva); Leopold Herczeg (Băcia) şi Claudiu Doarvoaş (Mintia). Observator: Stan Hanzi (Deva).
 
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara solicită tuturor echipelor participante în campionatele judeţului Hunedoara (Liga IV, Liga V, juniori C, D, E, copii) să păstreze un moment de reculegere până la finalul acestui an, iar jucătorii şi arbitrii să poarte banderole negre la jocuri.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter