25.11.2015,  19:08:40 | 0 comentarii | 1270 vizualizari GALERIE:     FOTO    
ZVJ n-a „lătrat” în zadar: / Se consolidează terenul de la punctul de îmbarcare al telegondolei din Pasul Vâlcan


de Gheorghe OLTEANU
Mi-ar luat mult, ca să-mi amintesc de câte ori am scris despre telegondola din Vulcan, ameninţată s-o ia la vale odată cu terenul de sub ea. De mai bine de un an, Ziarul Văii Jiului, prezent la faţa locului, a semnalat ameninţarea, dar se pare că pericolul nu a fost înţeles pe deplin. Sau, altfel spus, e posibil ca el să fi fost tratat cu nepăsare de către firma constructoare.
 
Iată, însă, că,
la sfârşitul săptămânii trecute, a adus o schimbare în bine. Porţiunea de zid care s-a dus la vale cu trotuar cu tot s-a transformat în şantier. O echipă de muncitori de la SC TERRATEST GEOTEHNIC SA Bucureşti a fost trimisă să remedieze problema. Desigur, în urma comenzii lansate de către ACOMIN, societatea care a executat lucrările de construcţie de la telegondolă.
 
Coordonatorul echipei
bucureştene este tânărul inginer constructor Iulian Amolioaiei. Nu doar după nume, ci şi după vorbă mi-am dat repede seama de unde e de loc. Ieşean, i-am zis eu, fără să pun semnul întrebării, iar el a confirmat. E absolvent al Politehnicii ieşene, iar viaţa l-a dus la Bucureşti. Dumnealui a studiat temeinic documentaţia geologică pe baza căreia s-a executat lucrarea şi nu i-a găsit nicio hibă. „Drenarea apelor a fost făcută corespunzător, admite el, iar noi nu am găsit, iniţial, niciun fir de apă în afara aceluia din sistemul de drenare”. 
 
Doar când a
început să plouă constructorii bucureşteni şi-au dat seama că apa se infiltrează pe undeva şi spală tot pe dedesubt. Soluţia propusă şi admisă pentru consolidarea zidului căzut este una standard: cu piloţi şi grindă de coronament. Este una mult mai sigură decât cu aceea utilizată iniţial la stabilizarea platformei. De la ultimul pilot forat al vechii construcţii care mai stă în picioare (vezi poza), urmează să fie montaţi 28 de piloţi prin metoda propusă de către experţii societăţii constructoare bucureştene. 
 
Pe un porţiune
de 20 de metri se va merge în linie dreaptă, iar traseul ultim de 14 metri va fi deviat uşor înspre pădurea din spatele staţiei. Noii piloţi nu vor fi instalaţi unul după altul, ca piloţii foraţi cu tubaj de marcare existenţi, ci vor forma triunghiuri peste care se vor monta, apoi, câte două rânduri de grinzi de coronament interconectate. Ieri, când am fost la telegondolă, se făcea încă amenajarea de şantier. „În cel mult trei săptămâni vom termina ce avem de făcut, m-a asigurat, la plecare, ing, Iulian Amolioaiei, pentru că nu vrem să ne prindă aici sărbătorile”. Am reţinut şi invitaţia pe care mi-a făcut-o pentru săptămâna viitoare. Ca să văd că nu au stat cu mâinile-n sân.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter