08.12.2015,  00:00:59 | 0 comentarii | 2014 vizualizari
La Revelion / Cu ANAF


de Mihaela PETROŞAN
Conform surselor oficiale, după finalizarea primei etape a operaţiunii „Cristal” şi până la reluarea acesteia, la începutul lui 2016, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a decis ca toate resursele operative şi materiale implicate în verificarea centrelor engros din toată ţară să fie relocate în cadrul unei noi operaţiuni denumită „Revelion 2016”.
 
Astfel, în intervalul 31 decembrie 2015 – 5 ianuarie 2016, inspectorii antifraudă vor controla, la nivelul întregii ţări, localurile care organizează petreceri de revelion. În cadrul acestei operaţiuni se urmăreşte verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat sumele încasate pentru pachetele de revelion vândute, precum şi încasările din seara de revelion care nu au fost prinse în pachetele respective. 
„Acţiunea se bazează pe monitorizarea ofertelor organizatorilor. În etapa de predocumentare, pe baza datelor din surse deschise şi proprii legate de capacitatea localurilor, numărul pachetelor oferite la vânzare, cuantumul aprovizionărilor şi înregistrarea acestora în evidenţele contabile, s-a alcătuit profilul de risc şi eşantionul de verificat”, a comunicat ANAF.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter