08.12.2015,  21:52:06 | 0 comentarii | 1203 vizualizari
Drumul spre Lunca Cernii / În vizorul DNA


de Mihaela PETROŞAN
Proiectul finanţat din fonduri europene, referitor la modernizarea drumului judeţean care face legătura între localităţile Topliţa şi Lunca Cernii, din Ţinutul Pădurenilor, este în vizorul anchetatorilor DNA.
 
Astfel, conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David, patru funcţionari ai instituţiei au fost chemaţi la sediul DNA Alba Iulia să dea explicaţii în legătură cu acest proiect. „Este o neconcordanţă între ceea ce şi-au asumat membrii comisiei la recepţie şi unele obiecţiuni, observaţii, pe care le-a făcut Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, ulterior. Nu ştiu să se fi început urmărirea penală. Este normal şi firesc să ne supunem tuturor rigorilor legale”, a declarat preşedintele CJ.
David mai spune că nu ar fi vorba de probleme grave legate de investiţie: „În ceea ce ne priveşte pe noi (Consiliul Judeţean Huneodara - n.r.), strict, investiţia a fost făcută corect. Se circulă pe drumul spre Lunca Cernii, este foarte util. Ba, mai mult, judeţul Caraş Severin doreşte să continue acest drum judeţean, tot pe fonduri europene, până la drumul naţional”.
După cum se ştie, acest drum judeţean, modernizat cu 105,34 milioane lei, din care 76,7 milioane lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, a fost inaugurat în noiembrie 2013. El are o lungime de peste 30 de kilometri.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter