21.01.2016,  22:47:49 | 0 comentarii | 1114 vizualizari
Expertiza în cazul Colectiv / A fost finalizată


de Ziarul Vaii Jiului
Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani au finalizat expertiza tehnică în cazul incendiului din clubul Colectiv, raportul experţilor urmând să fie trimis la Bucureşti.
 
Directorul institutului, doctor inginer Artur Găman, a declarat că raportul (aflat în stadiul de draft) va fi remis Institutului Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti, care le-a solicitat specialiştilor de aici şi cele două ventilatoare din clubul Colectiv, pentru o expertiză paralelă. Ancheta desfăşurată în laboratoarele din Valea Jiului a fost una deosebit de complexă şi a vizat modul de producere şi propagare a incendiului, dar şi natura fumului degajat în incendiu. Artur Găman a precizat că au fost efectuate sute de ore de simulare computerizată şi mii de ore de manoperă pe macheta la scară a locului în care s-a produs focul, întreaga expertiză fiind realizată gratuit de către institut. De asemenea, presiunea publică asupra acestui raport a crescut dificultatea întregii anchete, a mai spus directorul Artur Găman. Pe baza expertizei tehnice realizate la institutul din Petroşani, singurul din România abilitat să facă asemenea analize, organele de cercetare penală vor începe ancheta care va elucida cauzele şi împrejurările incendiului din octombrie 2015. (sursa: RADOR)

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter